| Călătorii / Itinerarii spirituale |
Vestigiile rupestre din zona Aluniş-Nucu, judeţul Buzău
CĂTĂLIN KISLINGER
Simbolul paleocreştin, peştele, incizat deasupra intrării în Peştera lui Iosif. Vestigii rupestre, judeţul Buzău.
Vestigiile rupestre din Munţii Buzăului sunt răspândite în zona respectivă pe o distanţă de peste 80 km, mai ales în împrejurimile comunelor Bozioru, Colţi, Cozieni şi Brăeşti. Alte amenajări similare mai sunt și pe raza comunelor Cătina şi Sibiciu, precum şi pe raza oraşului Nehoiu.
În total sunt aproximativ 30 de astfel de amenajări, care au servit atât ca spaţii de locuit cât şi ca lăcaşuri de cult. Datele arheologice evidenţiază perioade diferite de locuire mergând până în epoca bronzului - cultura Monteoru sau începutul primei epoci a fierului (Hallstatt).
Dintre cele aproape treizeci de vestigii rupestre, cele mai multe se află între satele Nucu, din comuna Bozioru şi Aluniş, din comuna Colţi, pe culmile Spătarului şi Martirei aflându-se cel mai important complex de vestigii rupestre din Munţii Buzăului.
Unele vestigii au o istorie milenară, spre exemplu Fundul Peşterii este datat în secolele 6-4 î.e.n. În anul 1871, istoricul şi scriitorul Alexandru Odobescu, cercetează aceste vestiigii. Pictorul elveţian Henri Trenk, care îl însoţea pe Odobescu, realizează un catalog cu schiţe şi picturi în acuarelă a acestor vestigii rupestre. Aceste schiţe şi picturi se pot vedea la Cabinetul Stampe al Bibliotecii Academiei Române.
Principalele vestigii rupestre
• Schitul Porfirie - Fundul Peşterii (Peştera)
Localizare: 2 km vest de localitatea Nucu, pe versantul sudic al unei ramificaţii din Culmea Spătarului, la 250 m sub Fundătura şi la 150 m de Chilia lui Dionisie Torcătorul.
Datare: secolele 6-4 î.e.n, epoca bronzului.
Inscripţii: săbii scurte de tip akinakes, folosite de sciţi şi perşi; vârfuri de lance şi săgeţi; cruci şi inscripţii în alfabet chirilic, din epoca feudală.
Schitul s-a aflat într-un adăpost generat de prăbuşirea unei stânci lângă peretele abrupt al extremităţii estice a culmii. Podeaua este din pământ. Din întreg ansamblul s-a păstrat doar o peşteră naturală (Fundul Peşterii).
Dovezile arheologice indică mai multe perioade de locuire, epoca bronzului - cultura Monteoru, Hallstadul târziu, iar ultima în secolele 17-18. Cercetările recente demonstrează că grota începe să fie folosită în neoliticul tîrziu sau eneoliticul timpuriu. Prima menţiune documentară apare în 1639, iar ultima în 1733, dar dovezile arheologice indică funcţionarea sa pînă în secolul 18. Desenele reprezentând pumnalele de tip akinakes aparţin secolelor 6-4 î.e.n.
Localizare: 3 km de satul Nucu, Valea Bordeiului, în vârful ramificaţiei dinspre culmea Crucea Spătarului.
Datare: secolele 3-4 e.n.
Inscripţii: deasupra intrării este incizat un peşte, simbol anterior creştinismului.
Este situată la baza unei stânci piramidale. Are hramul Sfântul Ioan Bogoslov şi reprezintă cea mai impozantă şi mai bine conservată dintre sihăstrii.
Prezenţa deasupra uşii de la intrare a simbolului paleocreştin ichtis (peştele), a condus la opinia existenţei în acest loc a unei biserici paleocreştine, după cum alte elemente arhitecturale plasează originea schitului în secolele 13 sau 10. Prima atestare documentară este însă din 1587, iar ultima din 1733.
Coordonatele GPS pentru Bisericuța lui Iosif: N45° 25.608 E26° 26.397 sau în grade-minute-secunde: 45°25’36.5″N 26°26’23.8″E sau în format zecimal: 45.426800N 26.439950E
• Agatonul Nou
Localizare: 5 km de satul Nucu, pe Culmea Spătarului.
Datare: anul 1580.
Inscripţii: foarte multe înscrisuri, din diferite perioade. Un pomelnic în altar cu numele domnitorului Neagoe Basarab.
Sub podeaua de piatră se află o cameră în care se ascundeau fetele în timpul năvălirii tătarilor (Camera Fetelor).
• Agatonul Vechi (Dărămătura)
Localizare: 5 km de satul Nucu, pe Culmea Spătarului.
Datare: secolul 16.
• Schitul Fundatura
Localizare: 2 km de satul Nucu, între culmile muntoase Crucea Spătarului şi Muntele lui Martirie. Mai există doar biserica, o singură sală săpată într-o stâncă izolată prăbuşită de pe culme.
Datare: atestarea documentară (12 ianuarie 1679) plasează înfiinţarea sa în prima jumătate a secolului 16, iar dezafectarea sa în 1864. În acest interval a funcţionat ca schit atât de călugări (pînă în 1791 şi după 1825) cât şi de maici (1791-1825). O parte dintre urmele de dăltuială par să indice o vechime mai mare decât perioada de propagare a creştinismului.
Aici şi-ar fi găsit refugiu din calea năvălitorilor turci Sfânta Teodora de la Sihla.
• Bucătăria
Localizare: 7 km nord de satul Nucu, pe versantul de nord-vest al culmii Crucea Spătarului
Datare: secolul 16. Este în ruină, peretele din faţă fiind prăbuşit. Interiorul conţine un altar.
• Ghereta
Localizare: 7 km de satul Nucu, pe versantul de nord al înălţimii Piatra Şoimului.
Datare: secolele 16-17. Este în ruină din cauza seismelor.
• Piatra Îngăurită (Arseniile)
Localizare: pe culmea Arsenia aflată la 8 km nord-vest de satul Nucu.
Datare: secolele 16-17. Este parţial ruinată. Alte opinii (având ca argument incizarea crucilor de Malta) indică originea în secolele 5-6 sau extind originea în epoca dacică (având ca argument tehnica de folosire a daltei cu dinţi fini).
• Chilia lui Dionisie Torcătorul
Localizare: într-un martor de eroziune numit Piatra Peşterii, sub culmea Crucea Spătarului, la 3 km de satul Nucu.
Datare: Datată în secolele 16-17 după majoritatea elementelor, câteva inscripţii indică posibila origine în preistorie. Alte opinii bazate pe existenţa crucilor de tip Malta, a ferestrelor în arc frînt şi a unei cruci cu raze o situează în secolele 4-5.
Localizare: satul Aluniş, judeţul Buzău.
Datare: 1274
De reţinut
• Zona satului Colţi este locul unde vin în transhumanţă ciobanii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Se spune ca în această zonă s-a născut balada Mioriţa.
• Acum aproximativ 700 de ani, mai exact între anii 1346-1371, în Ţara Românească pătrund călugării misionari isihaşti din Asia Mică şi Dobrogea. Unul dintre cele mai importante locuri de practică ascetică isihastă a fost Subcarpaţii Buzăului, în special zona care se întindea între satele Nucu, Aluniş şi Colţi, din judeţul Buzău. Sihaştrii din aceste locuri practicau isihasmul în mici grote rupestre săpate cu dalta în stâncă.
Unii asceţi nu-şi mai părăseau peştera până la moarte. Alţii îşi săpau chilii la patru-cinci metri înălţime. Aceştia îşi primeau cele necesare traiului de la ucenici, cu ajutorul unei frânghii. Pentru coborât foloseau o scară din lemn.
Înscrisuri de la Agatonul Nou. Vestigii rupestre, judeţul Buzău.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
