Editura Global Info / Literatură

Ştefan Octavian Iosif

Pintea

I

Spun poveşti minuni destule
Despre Pintea Năzdrăvanul,
Spaima-ntunecatei cetini
Ce-mpresoară Caraimanul.
Mari isprăvi de vitejie,
Cunoscute poate vouă. —
Ascultaţi acu la mine,
Să vă spun şi eu vreo două...

Pintea, fraged copilandru,
La ciobani intrase slugă
Şi-l muncea într-una gîndul
Cum ar face el să fugă:
Bacii lacomi nu o dată
Mi-l lipseau de prînz ori cină
Şi-l certau apoi în pilde,
Ca să-i caute pricină...

Într-o zi, umblînd cu turma,
Întîlneşte-n cale-o zînă:
— Bună vremea, măi voinice!
— Bună inima, stăpînă!
— Spune-mi mie ce te doare
Şi de ce eşti trist la faţă?
Poate eu voi fi în stare
Să-ţi ajut cu vreo povaţă...

Pintea stă prostit şi rîde...
Ce să-i zică?... Ce să-i ceară?
Mai nu crede, mai se-ndeamnă
Şi răspunde-aşa,-ntr-o doară:
— Dă-mi putere, sfîntă zînă,
Ca să-i bat pe toţi ciobanii!
I-aş snopi numai o dată,
De m-ar pomeni cu anii!...

— Dacă vrei să prinzi putere,
Du-te, Pinteo, de te scaldă
Colo-n iezer unde apa
E ca laptele de caldă...
Crişu lui ! Nici mai aşteaptă
Altă vorbă de la zînă,
Face cum i-a fost porunca
Şi se-ntoarce glonţ la stînă...

Însă cînd ajunge-acolo,
Stă la gînduri şi se miră:
Ori crescuse el pe cale,
Ori ciobanii se chirciră!
Cu pitici aşa nevolnici
Tocmai el să-şi puie mintea?
Milă-i fu ca să-i mai bată,
Şi-a plecat în lume Pintea!...

II

Rătăcea acu prin codri,
Uluit de bucurie,
Şi, copil fără de grijă,
Dă să-şi facă jucărie.
Patru doage îşi alege,
Le-ntocmeşte, le-ncleiază:
Fluier cu răsunet mîndru
Astfel îşi întruchipează.

Cu picioarele-atîrnate
În văzduh, cum s-aşezase
Tocmai sus de tot, pe culmea
Unei stînci prăpăstioase,
Doamne, cînd la gură duce
Tulnicul întîia oară!...
Munţii clatenă din vîrfuri,
Codrii negri se-nfioară...

Ca purtaţi de vijelie,
Valvîrtej aleargă norii,
Şi din bolţile tăriei
Cad străfulgeraţi prigorii;
Apele se-ndeasă-n ropot,
Tulburate preste prunduri,
Neguri răsărind se-nalţă
Din prăpăstii fără funduri!

Însă Pintea cîntă, cîntă!...
Tot mai mult cîntarea-i place,
Pînă ce din ceaţă zarea
Prinde-ncet a se desface,
Iar cînd soarele deodată
Lumină tăria-ntreagă,
Colo-n plaiuri depărtate
Ce să vezi, măi frate dragă!

Nouă sate risipite
Peste-ntinderile zării
Se-nvîrteau voios în horă
După sunetul cîntării.
Ţupăiau bătrîni şi tineri...
Poate c-ar juca ş-acuma,
Dacă Pintea Năzdrăvanul
S-ar fi întrecut cu gluma!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA