Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Octavian Goga

    Noapte

    Nemărginită bolt-a nopţii,
    Deschide tainica ta carte
    Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării
    Neputincioase şi deşarte.
    Doar mila ta n-o să se stingă
    Când două mâni tremurătoare
    Îşi împreun’ nevolnicia
    În chip de rugă şi iertare.

    Azi, ţintele de nestemate
    Culege-le din cingătoare,
    Căci ochii stelelor mă mustră,
    Şi plânsul stelelor mă doare.
    Azi orice picur de lumină
    Din faţa ta îmbujorată
    În ţintirimul larg al minţii
    O cruce proaspătă-mi arată.

    Le văd şireag... şi mă cutremur,
    Şi fiecare clipă-mi pare
    O fărmitură ce se smulge
    Ca dintr-un cântec de pierzare.
    Simt mintea dezgropându-şi morţii,
    Căzând la fiecare groapă,
    Şi jalea trecerii eterne
    Mi-apasă plumbul pe pleoapă.

    Când tu mi-aprinzi în mii de facle
    Senina dragostii dovadă,
    Înfiorându-se-n adâncuri,
    Plâng ochii osândiţi să vadă.
    Aducerea-aminte vine,
    Şi din oglinda-i blestemată
    Învie rostul celor duse...
    Iar eu ascult ce-a fost odată...

    O lume-şi desfăcea-nainte-mi
    Comoara tainelor bogată,
    Zvâcnea eternul ei cutremur
    Sub tâmpla mea înfierbântată.
    O patimă-mi robise ochii
    Cu strălucirea ei păgână
    Şi mă smulgea cu braţ de vifor
    Din valul lumii de ţărână.

    Simţeam fiorii-ndrăgostirii,
    Măreaţa-mbrăţişare mută,
    Când în amurg târziu de vară
    Pământ şi boltă se sărută.
    Şi-n smalţul pulberii de rouă,
    Ce strălucea pe câmp, măruntă
    Părea că firea-i hărăzeşte
    Nădejdii mele dar de nuntă.

    Eu mi-am zidit în nori altarul,
    Şi inima, smerita roabă,
    Îngenuncheată-n umilire,
    Jertfea curata ei podoabă...
    Azi nu mai este... Şi mă doare
    Când vraja razelor senine
    Aprinde-o candelă de veghe
    Într-o biserică-n ruine...

    Azi fulgerele mele-s stinse
    Şi moarte-s zâmbetele toate
    Şi nu va mai rodi nisipul
    Din biata mea pustietate.
    În lanţ de neguri şi uitare
    Aş vrea amarul meu să-l ferec...
    Nemărginită bolt-a nopţii,
    Îmbracă-ţi haina de-ntunerec!

    Aruncă vălul tău de umbră
    Pe toate farmecele firii
    Şi-ngroapă-n adâncimi de ape
    Ispitele îndrăgostirii.
    Pe scânteierile de rouă
    Şi peste câmpul nins de floare,
    O beznă grea, ca giulgiul morţii,
    Să cearnă pace-adormitoare.

    Când glasul tinereţii moarte
    Şi-al viselor înfrigurate,
    Rătăcitor, fără repaos,
    La poarta sufletului bate,
    Eu, învălit în întuneric,
    Să-nchid zăvorul de la poartă,
    Şi nici o stea să nu mai vadă
    Singurătatea mea deşartă.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA