Ion Luca Caragiale

Tot Mitică

- De ce trage clopotele, Mitică?

- De frânghie, monşer.

Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă.

Mitică s-a încurcat la privit şi numără punctele. După o serie a jucătorului forte, Mitică cu glas tare:

- 25 cu nimic-sprezece!

- Ai fost la Cotroceni, Mitică?

- Nu, monşer, am scăpat tramcarul!

- Mitică, prea te izmeneşti!

- Din contra, monşer, că nu port vara!

Întâlnesc azi-dimineaţă pe amicul Mitică foarte abătut.

- Ce-ai păţit, iubitule?

- Închipuieşte-ţi, dragă, am tras pe dracul de coadă două luni, şi acum mi-a intentat proces cerându-mi daune-interese!!...

- Ce ai, monşer, de calci aşa? întreabă Mitică pe un amic.

- Mă supară o gheată teribil.

- Du-te Kibrik¹, să ţi-o scoată.

Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greşală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată:

- Pardon! se grăbeşte a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă...

În tren.

Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească cu un prieten. Conductorul cere biletele. Mitică, prezentând pe al său şi cu un zâmbet către conductor:

- Cât vine să-mi plăteşti diferenţa?

- Unde mergi pe vară, Mitică?

- La munte...

- În ce loc?

- La Muntele de pietate, monşer.

Mitică, cu un aer dezolat:

- Nu ştii ce i s-a întâmplat lui bietul Iancu Niculescu actorul?

- ?

- Închipuie-ţi, monşer, şi-a deşelat bicicleta.

Mitică: Mi-am comandat, monşer, un pardesiu nou.

Amicul: Ce coloare?

Mitică: Coloarea vântului.

La Palatul Justiţiei.

Mitică umblă de colo până colo prin sala paşilor pierduţi.

- Pe cine cauţi, Mitică?

- Caut un avocat, monşer, să mă apere...

- Ce! ai tu proces?

- Nu, monşer, să mă apere... de muşte.

Mitică, plecând foarte de dimineaţă de la berărie:

- Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau şi pălăria.

În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume.

O doamnă, intrând:

- Nu mai e nici un loc liber pentru mine...

- Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod...

- Unde?...

- În inima mea...

La cafenea.

Mitică: Băiete, un şvarţ!...

Chelnerul pleacă să execute comanda.

Mitică: Băiete!

Chelnerul se întoarce.

Mitică: Să fie mai negru!...

- Ce zici, Mitică, mai plouă astăzi?

- Nu pot pentru ca să mă pronunţ monşer: m-am tămăduit de bătături.

Mitică într-o discuţiune asupra situaţiei politice:

- Lăsaţi-l, monşer, şi pe bietul regele! I-a făcutără politicienii capul Calinder².

La telegraf.

Mitică a predat o telegramă.

Telegrafista (după ce a tăiat chitanţa): Un leu şi cinci bani, domnule.

Mitică (cu zâmbetul lui cunoscut): Parol?... Nu-i prea scump, domnişoară?

La restaurant.

Mitică sună.

Chelnerul Costică... se prezintă.

Costică: Ce-a comandat don' Mitică?

Mitică: Dragă Costiţă, să-mi pui la grătar o costică de purcel.

Mitică a cam prea băut; e foarte ciupit, şi-i vine poftă să fredoneze:

"De ar fi noaptea trei coniace...

M-aş... miş... m-aş... miş... miş-maş...!"³

Mitică: Amice Costică, nu mai merge cu căldurile acestea dropicale. M-am hotărât în fine să plec mâine dimineaţă.

Costică: Unde?

Mitică: La băi... Să-mi scrii.

Costică: Adresa?

Mitică: Nu ştii?... "Mitică".

Costică: Bine. "Mitică" ştiu; dar unde?

Mitică: "Mitică, la băi".

Costică: Bine, la băi, ştiu; dar unde la băi?

Mitică: "Mitică... la băi... în Europa."

În trenul de plăcere. Lume multă. Căldură sahariană. Mitică şi Costică merg spre Sinaia.

Mitică (făcându-şi vânt cu Moftul român, se opreşte deodată ca şi cum şi-a adus aminte de ceva): Tii ! Ce-am uitatără !

Costică: Ce?

Mitică: Şubele.

Un necunoscut, semuind pe Mitică cu altcineva, îl salută:

- Salutare, musiu Costică.

- Pardon, din contra, că mă cheamă Mitică.

La birt.

Chelnerul: Avem carne cu cartofi.

Mitică: Nu primesc: nu sunt cartofor.

La debitul de tutun.

Mitică: Două ţigarete de damă; am musafiri deseară.

Costică: Haide, Mitică, la Herestrău.

Mitică: Nu, monşer, nu-mi face trebuinţă. Eu cumpăr lemne tăiate gata.

La telefon.

Mitica sună. Soneria răspunde.

Mitică: Alio!

Un glas de damă (răspunzând): Alo!

Mitică: Cine-i acolio?

Glasul: Centrala întâia.

Mitică: Domnişoară, vă iubesc.

Glasul: Cine eşti dumneata?

Mitică: Mitică.

Nici un răspuns... Mitică sună prelung, soneria răspunde.

Mitică: Alio!

Glasul: Cine-i acolo?

Mitică: Mitică, domnişoară.

Glasul: Eşti un măgar!

Mitică: Aulio!

Glasul: Şi la prima ocazie, îţi trag palme...

Mitică: Olio !

- Mare mucalit eşti, domnule Mitică, şi de spirit.

- Mersi, domnişoară, că mă-ncântaţi cu migdale amare.

La parada de 10 mai cucoanele se-ndeasă să spargă cordoanele de sergenţi şi să pătrunză în bulevard.

Mitică (în ton marţial): În front, că vă atacă marinarii călări!

Mitică e dezolat.

- Închipuieşte-ţi, dragă... m-a lovit o nenorocire ireparabilă.

- Ce-i, frate? ce s-a întâmplat?

- Mi-a stat ceasornicul!

La birt.

- Băiete, un pahar de protoxid de hidrogen.

- ...?!

- Atunci dă-mi unul de H2O.

- ?!...

- Cum? nici măcar apă n-aveţi? zbiară Mitică.

Mitică şovinist:

- Şi când voi fi mort, monşer, nu doresc pentru ca să mi se cânte altceva decât: Deşteaptă-te, române!

Costică se plânge lui Mitică la birt că sufere de insomnie şi nu ştie ce doftorie să mai ia ca să poată dormi. Mitică îi recomandă:

- Ia o plachie de somn!

La cafenea:

- Nu iei nimic, Mitică?

- Ba da. Băiete, o scobitoare, un chibrit, un pahar cu apă şi o gazetă, strigă Mitică.

Mitică, în compania unei amice, aşteaptă să treacă tramvaiul, şi tramvaiul nu mai trece.

- Ah! domnişoară, toate trec în lumea aceasta, numai tramvaiul nu trece.

Un amic, poet, explică lui Mitică:

- Călimări, sau, mai corect, călămări, vine de la calamus, care nsemnează condei.

- A! zice Mitică; am înţeles... tot de-acolo trebuie să vie şi calamitate.

Mitică, pedalând alături cu amicul său Costică, zăreşte, venind în faţă-le cu mare viteză, un automobil:

- Ţine bine, Costică, să nu se sperie bicicleta.

- Monşer, ştii că Tocilescu mai organizează o excursie?

- Serios ? unde ?

- La Bucureştii-Noi.

La birt.

Costică (dulce): Ce mai faci, Mitică?

Mitică (mâncând cu lăcomie): Mă apăr de moarte, monşer!

- Câţi ani aveţi? întreabă o domnişoară pe amicul nostru.

- Doisp'ce, mamuazel!

- Ei, aş! face domnişoara uimită.

- Nu te speria, duduie, am doisp'ce ani numai p-o coastă!

Trenul de plăcere, care merge la Sinaia, se opreşte în staţia Buda.

E foarte cald.

O damă întreabă:

- Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la staţia asta? că mor de sete...

- Ba da... dar aveţi gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată.

- Da' de ce?

- Fiindcă, madam... dacă n-aveţi gazete, nu v-aş consilia să beţi... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... şi ştiţi... apa de Buda lucrează iute.

Costică se plânge că şi-a pierdut mănuşile...

- Desigur mi le-a furat cineva la berărie.

- Altă dată, ia-ţi o casă de fier, să nu ţi le mai poată fura! zice Mitică.

La cafenea. Doi amici joacă table şi unul din ei, după ce aruncă zarurile, strigă:

- Cinci cu doi!

Mitică replică imediat:

- Cinci Cotoi!

Mitică e în divergenţă de opinii cu Costică, amicul său, care, după o lungă discuţie, nu vrea să se lase învins. Mitică îl bate pe umăr:

- Nu face pe prostu', monşer, c-apoi te pomeneşti că rămâi aşa!

Costică încheie aşa, la cafenea, un violent discurs politic:

- Domnul Carp e autocrat!

Mitică: