Ion Luca Caragiale

Situaţiunea

A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopţii, parcă s-a mai potolit puţin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul... să respirăm. Stau în faţa unui local de noapte, o mică berărie, şi fiindcă am poftă de vorbă, aştept, nu cumva o pica vreun alt bucureştean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtăşită e pe jumătate uşurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Aşteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal îşi face cu măturoiul lui enorm datoria, stricând odihna prafului şi făcând să se-mbrobodească în ceaţă din ce în ce mai deasă luminile felinarelor. Prin ceaţa aceea, mi se arată legănându-se o umbră... se apropie... Să fie un amic?... Da, e un amic; n-am aşteptat degeaba - e amicul meu Nae; şi lui i pare bine că m-a-ntâlnit.

- Teribilă căldură a fost astăzi! zice Nae, ştergându-se de sudoare.

- Teribilă! răspunz eu.

- Dar acuma tot poţi pentru ca să zici că respiri.

- Se-nţelege... De unde vii?

- Am fost pe la berării cu nişte prietini.

- Ce mai nou?

- Prost, monşer... Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poţi pentru ca...

- Lasă, Nae, că se mai şi exagerează...

- Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care, mă-nţelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înţeleg şi eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza!...

Nae, foarte afectat, bea paharul lui de bere până-n fund, apoi, după ce oftează adânc:

- Eu pot pentru ca să-ţi spui pe parola mea de onoare că-mi pare foarte rău! dar ştii?... foarte rău!! foarte rău!!! pentru ca să ajungem să vedem ţara mea, care era peste putinţă ca să prevază cineva o situaţiune foarte tristă, fiindcă le-am spus şi dumnealor...

- Cari dumnealor?

- Dumnealor cu cari am fost; zic: pot pentru ca să spui că nu se poate ceva mai trist, ca să vie un moment orişicât ai zice, când vezi că bate falimentul la uşe şi nu mai e nici un patriotism...

Nae face o figură foarte mâhnită; e aşa de obidit, încât ai crede că vrea să plângă.

- Bine, Nae - zic eu - nu trebuie să fie omul aşa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... este o recoltă admirabilă.

Nae, schimbând figura şi zâmbind cu compătimire de ignoranţa mea:

- Ce recoltă, nene, ce recoltă? Dumneata n-ai văzut rapiţa?

- N-am văzut-o, că n-am fost pe-afară.

- Apoi vezi!... Rapiţa, moft!

- Ei! moft.

- Fireşte că moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, şi dumnealor, mă-nţelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapiţa, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon... Ai văzut acuma? unde sunt o sută cinzeci de milioane, care se lăuda?

- Bine, da' numai rapiţa e?... da' grâul?... da' porumbul?... da' alelalte?

Nae, iritat, maimuţindu-mi tonul:

- Da' cuponul de iulie? Da' cuponul de septemvrie? da' cuponul de noiemvrie? da' alelalte?

- O să le plătim.

Nae, încărcând tonul:

- O să le plătiţi! Cu ce o să le plătiţi? Nu te mai lipeşti de Disconto...

- Ce-i aia?

- Aia-i aia, care ştii dumneata de câte ori am spus eu, că o să se-nfunde odată cu cheltuielile nebuneşti, care pot pentru ca să zic că nici o ţară nu s-a mai întâmplat, pentru ca să vie şi să zică la un moment: nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale! care atunci însemnează ca nu mai eşti independentă nici la tine acasă, după ce ţi-ai vărsat sângele ca să ajungem pentru ca să aibă fortificaţii şi să poţi zice la un moment dat: până aci! nu permit!

- În sfârşit, guvernul o să...

Nae mă-ntrerupe:

- Las' că şi guvernul... Dumnezeu îl ştie şi pe el, care toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă, şi numa intrigi şi la conservatori şi la liberali, în loc să facă un guvern de coaliţie, cu toţi bărbaţii de stat, care să le zică regele, mă-nţelegi, serios: vă ordon pentru ca să limpeziţi situaţiunea, fincă aşa nu poate pentru ca să meargă, ca dumneata să tragi încolo şi dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntâmplat în alte ţări, nici pe vremea fanarioţilor, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independenţă, în detrimentul prestigiului, care trebuie toţi să lupte, dacă e vorba să aibă pretenţii de oameni politici... Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor...

- Ba văz!

- Apoi, dacă vezi, ce mai umbli cu mofturi?

- Ba nu umblu de loc cu mofturi; e o chestie destul de grea.

- Economii? Hm! Zice că face economii... mofturi! şi cu bugetul încărcat cu treizeci şi şase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce pofteşti că nu poate pentru ca să fie o realitate...

- Dacă e vorba de economii - zic eu - pentru ce nu desfiinţăm armata, care?...

- Ce vorbeşti, domnule? se poate să spui astfel de absurdităţi?... tocmai acuma să desfiinţăm armata?

- De ce nu?

- Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poţi pentru ca să ştii de azi pe mâine cum poate pentru ca să devie o complicaţiune... Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, şi toată Europa nu poate pentru ca să se-nţeleagă; asta e o chestie mare, nu vorbi aşa, îmi pare rău!

S-a răcorit binişor... Ceaţa s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre, aşezându-se iar la pământ. E târziu... Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. Plătim şi ne sculăm.

- Unde mergem? întreabă Nae.

- Eu - zic - mă duc spre casă.

- Ai la o simigerie, trebuie să scoaţă covrigi calzi.

- E târziu, Nae...

- Eu nu mă duc d-acu acasă, zice Nae... Mai umblu prin oraş... pân-o face.

- Cine să facă?

- Nevastă-mea.

- Ce?

- O apucase aseară durerile.

- !...

- Nu pot, monşer, pentru ca să stau când face... Mă plimb aşa de colo până colo; mai beau o bere, un macmahon, un şvart, mai vorbesc cu un prietin, trece vremea; şi când mă-ntorc... gata.

- Face greu?

- Ştii, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ăl din urmă, Costică, a fost mai greu: i l-a scos cu fiarele...

- !!...

- Acu a venit doctorul, da' a zis că poate pentru ca să n-aibă trebuinţă de cleşte...

- !!...

În momentul când deschiz ochii cât pot mai mari, trece o birjă cu o damă. La lumina zorilor, Nae recunoaşte desigur pe acea damă, pentru că începe să strige, luându-se după trăsură:

- Madam Ionescu!... Coană moaşă! Madam Ionescu!

Dama întoarce capul, recunoaşte şi ea pe Nae şi opreşte trăsura.

- A făcut? întreabă Nae.

- Da, răspunde moaşa.

- Uşor? întreb eu.

- Foarte uşor.

- Uf! adaog. Ce?

- Băiat.

Şi trăsura moaşei porneşte.

- Bravo, Nae! să-ţi trăiască!

- Mersi, asemenea... Ei, acu nu mai am grijă... Ai la simigerie...

Şi mă ia la braţ.