Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topîrceanu

    Singur

    Cu cea din urmă rază ce tremură-n amurg,
    Se-ntunecă palatul bătrânului Habsburg.
    E noapte. Vântul toamnei aduce de departe
    Un freamăt de suspine prin sălile deşarte,
    Căci a pornit monarhul încovoiat şi chel
    Oştiri din şapte neamuri să moară pentru el!

    Făclia luminează fantastice vitraiuri
    Şi-n umbra colorată ca umbra din seraiuri,
    În liniştea capelei pe-o treaptă-ngenuncheat,
    Cu fruntea-n mâini se roagă bătrânul împărat:
    — "Stăpâne, codrii urlă şi râurile gem,
    Din fiece colibă se-nalţă un blestem
    Şi-n inima mea scurmă părerile de rău!
    Stăpâne, slobozeşte de-acum pe robul tău..."

    Dar vântul geme-n noapte:
    "E prea târziu, bătrâne!
    Pe ţarinile noastre de-a pururi va rămâne
    Sinistră, ca o pânză de doliu, umbra ta.
    O, dacă El te iartă, noi nu te vom ierta!..."

    Tresare împăratul. Mişcând încet din buze,
    Încearcă să-şi adune gândirile confuze...
    Dar două diamante strălucitoare curg
    Încet-încet pe nasul bătrânului Habsburg,
    Şi-n liniştea solemnă, cum pică pe parchet,
    Par două lacrămi grele şi mari — de spermanţet.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA