Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Şir'te mărgărite

Mii de candele lucesc
La palatu-mpărătesc,
Căci să face clacă mare
Spre-a-nşira mărgăritare.
Dintre cei ce sunt veniţi,
Alţii nu-s mai străluciţi,
Mai frumoşi, mai răpitori
Ca doi tineri frăţiori
Părul lor în undă lină
'Noată dulce sub lumină
Ca pârâul fugător
Sub un soare lucitor.

Fiecine istoriseşte
Istoria ce doreşte,
Iar când toţi au savârşit,
Copilaşii au vorbit
— ,,Două june surioare,
Dulci ca razele de soare,
Pe sub lesele-nflorite
Torc mătăsuri aurite,
Şir'te mărgărite!"

Iar pe drumul lăturat
Trece fiul de-mpărat.

— ,,Doamne, fă-mă-a ta mireasă,
Fă-mă-a ta femeie-aleasă
Şi-oi aduce ţie-n dar
Vase cu mărgăritar!"

Asfel zice sora mare,
Cu trufie şi-ngâmfare.

— ,,Fă-mă, doamne, nevestică,
Zice sora cea mai mică,
Şi-ţi voi face doi feciori,
C-ale părului meu flori!"

— ,,Tu să fii a mea mireasă...
Dulce, mândră-mpărăteasă!"
Nouă luni, de nouă ori
Străluciră printre nori,
Iar când fuse-a noua ori,
Doamna naşte doi feciori

Cu cosiţele-aurite...
Şir-te-mărgărite!
Şi cu-atâta cât vorbea,
Mărgărelul se-nşirea.

Iară soră-sa cea mare
Cugetând spre răzbunare,
Aducând doi arăpei,
I-au ascuns în patul ei.

Iar pe-acei frumoşi feciori,
Drăgălaşi ca două flori,
Îi îngroapă prin grădină,
Ling-o veştedă tulpină.

Din copiii bălăiori
Răsărit-au brădiori:
Dar când stelele voioase,
Flori din aer auroase,

Încunună coama serii,
Când sunt dulci şi limpezi cerii.
Cei doi brădiori ce cresc
Între dânşii-aşa vorbesc:

— ,,Dormi, tu, dulce frăţior?
Căci eu cerc un aspru dor
De maicuţa mult iubită
Ce se plânge părăsită."

— ,,Nu dorm, căci am auzit
Viersul maicăi mult dorit,
Ea ne cheamă plângătoare
Colea-n umeda-nchisoare."

Viersul mumei

„Lanţurile greu mă-ncing,
Ochii lăcrimând se sting
Dar să văz pe copilaşi
Bălăiori şi drăgălaşi,
Stinge-s-ar a mea-ntristare
Într-o dulce sărutare!
Unde sunteţi, dragii mei,
Plăpânziori şi mititei?
Spuneţi, mândre florioare,
Cin'vă scaldă-n lăcrimioare?
Cin'vă leagănă-n cântări?
Cin'v-adoarme-n sărutări?"

Copilaşii

„Seara primaverii caldă
Cu dulci lacrime ne scaldă;
Austrul ne-adoarme lin
În duiosul lui suspin,
Iar a nopţii stea tăcută
Cu dulci raze ne sărută.

Dar noi nu mai adormim
De când plânsul ţi-auzim,
Maica noastră, nu mai plânge,
Plânsu-ţi inima ne frânge!"

Sora mare-era mireasă
Dalbă, mândră-mpărăteasă.

Sora mare tot aude
Şi cu-aceste gânduri crude
— „Împărate, zise ea,
Dacă mâine n-ăi tăia
Cei doi brazi ce fruntea-nclină
Pe fereastra din grădină,
Casa ta voi părăsi
Şi-n deşerturi voi fugi."

Doamna zice şi pe loc
Brădiorii cad în foc;
Dar prin iarba cea-nflorită
Şi de rouă poleită,
P-un tapet de ghiocei,
Iată c-au sărit scântei,
Şi scânteile rouate
Şi de soare sărutate
Se schimbară-n doi feciori
Drăgălaşi ca două flori.
— „Noi suntem cei doi feciori
Cu cosiţele-aurite...
Şir'te mărgărite!"

Mărgărelul, cât vorbea,
Singur iute se-nşirea.

Iară când a fost numit
Cu măicuţa ce-au vorbit,
Cele mărgăritărele
S-au schimbat în lăcrimele.

Împăratu-a cunoscut
Copilaşii ce-au pierdut,
P-a lor maică doritoare
El o scoate din prinsoare.
Însă soaţa-i vinovată,
Între doi fugari lăsată,
În deşerturi a plecat...
Soarele s-a-mbucurat.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA