Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Anghel

Floarea-soarelui

Dă-n sânge lăurusca pală şi cârtiţa-şi face mormântul,
S-adoarmă, cu venirea iernii, sub ţarina din moşunoaie,
O floare-a-soarelui uitată se scutură şi îşi despoaie
Podoaba razelor apuse, încetinel, când bate vântul.

Şi s-a făcut parcă-ntuneric cu cea mai de pe urmă rază,
Ce s-a desprins lucind în aer, din nimbul palid de lumină:
De-ajuns i-o candelă-ntr-un templu şi-i de ajuns într-o grădină
O floare ca să-nveselească un suflet singur ce visează.

Căci vezi, în ea lucea lumina întâi când pasările cântă,
Şi iarăşi, ca un frate dulce, când da-n apus, mâhnitul soare
Tot ei îi trimetea pe gânduri cea mai din urmă sărutare,
De tremura în umbră preajma ca-n jurul unui cap de sfântă.

De-acum, ca peste-un câmp de moarte, o să răsară jalnici zorii;
Frumos era cuibul de aur şi dulce galbena-i văpaie...
— Ce greu trebui să fie somnul sub ţărâna din moşunoaie!
Cuceritoare umbra creşte ca-n amurgitul unei glorii...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA