Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Anghel

    Duminica

    Cum te-aşteptam odată, Duminică Prea-Sfântă,
    Şi cât îmi pari acuma de tristă şi pustie...
    Salonu-i gol, şi-n umbră doar samovarul cântă,
    Asemeni unui popă ce-ngân-o leturghie.

    Era cu toate-aceste aşa de multă lume,
    Veneau tenori celebri, şi doamne diletante,
    Poeţi sermani, şi fete ce între două glume
    S-extaziau mirate: "Ah! ce frumos andante!"

    Tindea amoru-n umbră şiretele lui curse,
    Şi când vorbeau de stele, de sori, de tot înaltul,
    Eu mă plimbam cu gândul în carul Marei Urse,
    Doar voi găsi un astru nespeculat de-un altul.

    Cuvinte fără noimă urcau, dar, orice vorbe
    Din gura ta căzute, mi se păreau divine,
    Puteau să cânte-n pace şi harpe şi teorbe,
    Căci n-auzeam nimica, de te-ascultam pe tine.

    Şi-acum e gol salonul, e gol, şi-n umbra casei
    Stau vastele fotolii şi lung prind să se mire:
    Pe unde-o fi azi pasul micuţ al prea frumoasei,
    Ce tot venea statornic ca să-şi găsească-un mire?

    Oglinzile-şi arată cu jale infinitul
    Şi nu mai vine nimeni... zadarnic stai la geamuri,
    Ce-ai căutat în lume, o, tu! mult liniştitul
    Poet, credeai că-i lesne să scrii epitalamuri?

    Ce-am căutat, v-aş spune, ce-am căutat eu, dară
    Mi-e frică, căci în umbră, supremă ironie,
    În neagra umbră, pianul cu dinţii scoşi afară
    Rânjeşte ca un monstru ce-ar vrea să mă sfâşie.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA