Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Anghel

Cântecul greierului

Sunt poate milioane de ani de-atunci — o, Soare!
De când tu cel ce astăzi urci bolţile de-azur.
Erai de-abia o pată prin neguri călătoare,
O forţă-n mers ce-şi cată o formă şi-un contur.

Aşa erai, dar timpul ţi-a modelat conturul
Şi incendiul ce-n tine mocnea de veşnicii,
Înflăcărat deodată a luminat azurul
Şi ale mele negre şi mari melancolii.

Aşa erai pe vremea întâiei aurore,
Pe când eu, negrul greier, rapsodul fără glas,
Ce te cânta-nstrunându-şi elitrele-i sonore,
Aşa am fost de-a pururi şi-acelaşi am rămas.

Eu sunt întâiul sunet care-a trezit ecouri
Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri,
Rapsodul ce-a rupt pacea înaltelor platouri
Şi-a deşteptat visarea funebrelor păduri.

Ca într-o seră caldă trăiam punctând tăcerea,
Privind plin de uimire cum vremile în mers
Înalţă continente ori pregătesc căderea
A cine ştie cărui fragment de univers.

Părea cum că natura arareori sătulă
De vechile tipare căta izvoade noi;
Cum de-a putut fragila şi fina libelulă,
Vâslind atâtea veacuri, s-ajungă pân' la noi?

Azi năruia şi mâine, cum o-mbia capriciul,
Zvârlea în dar eterne nimicuri pe pământ,
De-atunci şi-a aprins lampa albastră licuriciul,
Şi n-a mai fost în stare s-o stingă nici un vânt.

O aripă de gâză, un sunet şi-o lumină
Au stăruit şi totuşi atâţia uriaşi
Făcuţi să-nfrunte vremea s-au prefăcut ruină
Şi-au dispărut din lume făr-a lăsa urmaşi.

Pavat e tot pământul cu lespezi de morminte,
Şi numai eu, rapsodul în veci nemuritor,
Păşind pe ieroglife de albe oseminte,
Mai cânt un miserere în amintirea lor.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA