Artur Stavri

După furtună

A fost furtună ieri pe mare
Că astăzi încă vin la maluri
Călătorind din depărtare
Ca munţi de valuri.

La ţărm neveste de pescari
O mînă streşină şi-o ţin;
Se uită trist cu ochii mari:
Ei nu mai vin;

Ci tot aceleaşi valuri saltă
Păn-unde-ajunge-n albe zări
Şi cer şi apă laolaltă
Ca două mări.

Rămîn aşa...; nu-şi spun nimică —
Şi-n toate-acelaş suflet bate,
Acelaş dor, aceiaşi frică —
Ş-un plîns la toate.

Te uită, luntri-ncep să vie
Şi-s ochii toţi spre-acelaş ţel
Şi-n inimi sfîntă bucurie
Că vine el...

Şi sboară luntrile grăbit,
Le-aduc la ţărm val după val —
Şi-ntăia goală s-a izbit
De stînci, la mal.

Cu ea nădejdea lor să darmă
Ş-acelaş gînd toţi ochii spun;
Sub stîncă valurile-şi farmă
Un pîns nebun;

Pe mal e-un ţipăt lung de jale,
De-ar fi murit şi ele-ncalte...
Dă Doamne, să nu vie goale
Şi celelalte!