Universitatea de la Nalanda, India
Pe vremea lui Buddha, Nalanda era un sat de brahmani, mic si prosper, situat la aproximativ 11 km de Rajagriha, pe drumul principal dintre cetatea regelui Bimbisara si orasele Vaisali si Sravasti.
Se spune ca numele satului Nalanda ar veni de la cuvantul trestie sau de la o specie de lotus. Alte variante spun ca ar veni de la numele unui rege sau ca ar insemna caritate fara sfarsit.
Sutrele povestesc ca Buddha a vizitat Nalanda de multe ori in calatoriile sale, poposind adesea in Crangul de mango de aici. In cele din urma cinci sute de negustori au cumparat Crangul de mango impreuna cu helesteul cel mare din centrul sau si i l-au facut cadou lui Buddha, care a expus acolo doctrina timp de trei luni.
In acea vreme, la Nalanda au intrat in Nirvana doi dintre discipolii de seama ai lui Buddha, si anume Sariputra si Maudgalyayana in onoarea carora au fost ridicate doua stupa iar relicvele acestora au fost puse in interiorul lor.
Stupa lui Sariputta la Nalanda.
Mai tarziu, capitala regatului Magadha s-a mutat la Pataliputra, si probabil ca brahmanii legati de curtea regala l-au urmat pe rege. Izolata de rutele comerciale si de noua cetate de scaun, Nalanda s-a scufundat in uitare, ajungand ca, pe vremea regelui Ashoka, sa fie aproape in ruine. Se spune ca Ashoka a vizitat-o si a ridicat un templu sau un altar la stupa lui Sariputra.
Aproximativ 400 de ani dupa Parinirvana lui Buddha, cinci sute de invatati Mahayana au decis sa construiasca un centru pentru a propaga invataturile Mahayana, si au ales in acest scop Nalanda. Pe locul unde Ashoka construise primul templu de la Nalanda, fratii Udbhata si Samkarapati, doi mari invatati, au construit opt temple. Ulterior alti doi invatati, Rahulaprabha si Krsna, au fundat aici manastirea care avea sa devina renumita universitate.
Cei cinci sute de invatati au adus cu ei la Nalanda sutrele Mahayana, care fusesera de curand consemnate in scris, si ulterior au fost aduse aici noi sutre, pe masura ce ieseau la lumina. Biblioteca manastirii de la Nalanda a devenit in scurt timp principalul depozitar al textelor Mahayana. Faimoasa si pentru vasta sa colectie de texte Abhidharma, biblioteca a sprijinit dezvoltarea unei traditii puternice de studiu, practica si eruditie.
Inca de la inceput, manastirea de la Nalanda a format o serie de invatati care au stabilit noi standarde in studiul doctrinei. Cel mai faimos dintre acestia a fost Nagarjuna, discipolul lui Rahulabhadra (cunoscut si sub numele de Siddha Saraha), care la randul sau a fost primit in ordinul buddhist de unul dintre cei doi invatati care au fundat manastirea de la Nalanda.
Conform legendei, astrologii ar fi prezis parintilor lui Nagarjuna ca fiul lor nu va trai decat sapte ani. Neputand sa suporte durerea anuntatei morti a fiului lor, ei l-au trimis de acasa in grija unui servitor. Nagarjuna a ajuns astfel la poarta manastirii Nalanda, unde l-a intalnit pe Saraha. Urmand invataturile lui Saraha, Nagarjuna a invins destinul unei morti premature si a intrat in comunitatea de la Nalanda.
Cu sute de ani inainte ca Nalanda sa atraga generozitatea regilor, Nagarjuna a lucrat neobosit pentru a-si sustine invatatorii si pentru a consolida standardele doctrinare ale universitatii. Stapanind invataturile lui Rahulabhadra, el a dobandit o cunoastere profunda a sutrelor Mahayana si a devenit expert in dialectica.
Munca lui Nagarjuna a fost continuata de discipolul sau Aryadeva. Alti doi invatati celebri de la Nalanda au fost fratii Asanga si Vasubandhu, primul fiind un exponent celebru al Abhidharma iar cel de-al doilea fiind autorul Abhidharmakosa si al comentariului la aceasta.
Catre sfarsitul secolului al patrulea, Nalanda a devenit centrul principal al liniilor lui Nagarjuna si Asanga. Din aceste linii s-au format doua scoli principale in filosofia Mahayana, Madhyamika si Cittamatra.
Pe masura Nalanda a ajuns renumita, buddhisti din toate colturile Indiei au inceput sa vina aici pentru studiu. De asemenea, au inceput sa vina la Nalanda si filosofi non-buddhisti, pentru a-si testa abilitatea in dezbateri.
Aceste realizari au atras atentia regilor din dinastia Gupta, care au domnit in nordul Indiei din 320 e.n. pana la jumatatea sec. al VI-lea. Desi nu erau buddhisti, acestia au finantat extinderea universitatii de la Nalanda.
Au fost construite noi manastiri in cadrul complexului. Legenda spune ca la construirea fundatiei celei mai mari dintre aceste manastiri, construita de regele Sakraditya ("Soarele Puterii") lucratorii au ranit un sarpe. In urma acestei intamplari, un prezicator le-a prevestit constructorilor ca universitatea pe care o construiau avea sa devina foarte renumita, urmand sa infloreasca timp de o mie de ani, devenind un model in intreaga Indie. Dar pentru ca sarpele a fost ranit, locul va suferi dezastre si se va varsa mult sange.
O lunga serie de regi din dinastia Gupta (printre care Skandagupta, Buddhagupta, Tathagatagupta, Baladitya si fiul sau Vajra) au continuat sa extinda Nalanda si sa o decoreze cu statui, pentru aceasta aducand cei mai buni artizani din intreaga Indie. Ulterior chiar regele Baladitya a abdicat de la tron si a devenit calugar.
Astfel, pe durata dinastiei Gupta, Nalanda a devenit un complex urias continand temple, altare, manastiri, facultati si cladiri rezidentiale. Hsuan-tsang, un calugar chinez, descrie Nalanda din timpul regelui Harsa ca fiind un campus cu o arhitectura de o maiestrie nemaiintalnita, numarand sute de cladiri, altare, stupa, statui si monumente.
Din descrierile lui Hsuan-tsang, un calugar chinez care a vizitat Nalanda in sec. al VII-lea, aflam ca in acea perioada in interiorul complexului, la sud de manastirea principala, era situat helesteul lui naga Nalanda; catre vest era o manastire (vihara) care marca locul unde Buddha a predat doctrina timp de trei luni.
In partea de sud exista o statuie uriasa a lui Buddha Avalokitesvara si langa aceasta era o stupa care adapostea relicve din parul si unghiile lui Buddha.
In partea de nord era o alta statuie a lui Avalokitesvara, precum si un templu urias construit de regele Baladityaraja, inalt de 100 de metri. Hsuan-tsang noteaza ca acest templu si statuia lui Buddha din interiorul sau semanau cu templul si statuia lui Buddha de la Bodhigaya. In timpul calatoriei lui Hsuan-tsang la Nalanda, la sud de manastirea principala era in constructie un edificiu lung de 100 de metri, din alama.
In cadrul complexului existau de asemenea stupa care marcau locurile unde Buddha a expus invatatura si unde au sezut in meditatie Buddha din trecut.
Hsuan-tsang descrie si un numar de monumente remarcabile situate in afara zidului perimetral al complexului, printre care o statuie a lui Buddha, in picioare, inalta de 27 de metri, facuta din cupru si o statuie a zeitei Tara, care constituia un punct central pentru diverse ceremonii.
La nord de complexul principal, era o alta manastire foarte mare, construita probabil de regele Harsa din Kanauj (care a domnit intre 606-746 e.n.), care avea un zid inconjurator inalt, cu o singura poarta. Hsuan-tsang mentioneaza ca regele Harsa a contribuit semnificativ la dezvoltarea complexului de la Nalanda, inclusiv prin donatia veniturilor de la 100 de sate si 200 de gospodarii pentru intretinerea manastirilor.
Pe masura ce reputatia sa crestea, Nalanda a inceput sa atraga eruditi si studenti din intreaga Indie si ulterior din intreaga lume buddhista, devenind un centru international de studiu. Obtinerea admiterii in marea universitate era o realizare in sine, iar finalizarea programei riguroase de instruire asigura absolventilor sai posturi prestigioase.
Absolventii laici, fie ca erau buddhisti sau nu, puteau dupa acea sa ocupe posturi de inalti functionari la curtile regale sau puteau deveni profesori in diferite discipline. Calugarii buddhisti care absolveau Nalanda asigurau personalul pentru manastirile Mahayana al caror numar crestea continuu, sau calatoreau in alte tari pentru a sustine transmiterea invataturii.
La Nalanda veneau sa studieze pelerini din toata India, din Kashmir pana in Kancipura, dar si din China, Korea si Tibet. Unii, ca Hsuan-tsang, calatoreau mii de kilometri pe Drumul Matasii, strabatand Asia Centrala, Gandhara, trecatoarea Khyber, apoi spre sud-est catre Mathura si Kausambi, si apoi de-a lungul Gangelui la Nalanda. Altii, ca I-tsing, veneau pe primejdioasa ruta maritima de-a lungul insulelor Java, Sumatra, prin stramtoarea Malacca, si apoi in sus de-a lungul coastei Burma, pana la Tamralipti, la gura Gangelui. I-tsing, care a ajuns la Tamralipti in 673 e.n., a intalnit 57 de pelerini din China si din Korea pe durata celor 10 ani de sedere la Nalanda.
In aceasta perioada la Nalanda s-au dezvoltat scolile Prasangika-Madhyamika si Svatantrika-Madhyamika.
Tot atunci a avut loc la Nalanda cea mai lunga si faimoasa dezbatere din istoria sa, intre Candrakirti (pe atunci upadhyaya, sau decan) si savantul laic Candragomin. Candrakirti sustinea Madhyamika, asa cum a fost stabilita de Nagarjuna si Buddhapalita, iar Candragomin sustinea doctrina vijnana conform opiniilor lui Asanga.
Conform lui Taranatha, dezbaterea a durat sapte ani si a atras o audienta uriasa. Atat de solide erau ambele constructii filosofice si atat de iscusiti cei doi eruditi, incat in final nici unul nu a reusit sa-l invinga pe celalalt.
In secolul al VII-lea, dupa Candrakirti, decanul universitatii a devenit Dharmapala. El l-a primit in ordinul buddhist pe marele logician Dharmakirti (600-660), pe care I-tsing il mentioneaza, alaturi de Dharmapala si Silabhadra, ca fiind unul dintre oamenii de seama "din ultimii ani". Conform lui Hsuan-tsang, Dharmapala s-a retras chiar inainte de sosirea pelerinului chinez la Nalanda (635 e.n.) si in locul sau a ramas decan Silabdhadra, fiul regelui din Samatata (Bengal) si discipol al lui Dharmapala.
Pe vremea lui I-tsing, Nalanda adapostea sase colegii, avand in total intre 3000 si 5000 de studenti, gazduiti in opt manastiri cu mai multe etaje. Biblioteca universitatii era gazduita de trei cladiri, iar templul central al universitatii avea trei etaje a cate trei metri inaltime fiecare, patru porti, asemeni unei cetati, si era acoperit cu teracota.
Din secolul al VIII-lea si pana la inceputul secolului al XII-lea, Nalanda a facut parte din regatul regilor din dinastia Pala. Pana in secolul al X-lea, regatul acestora includea Biharul si Bengalul, apoi s-a restrans la un teritoriu din estul Indiei. Majoritatea regilor din dinastia Pala au fost sustinatori ai invataturii lui Buddha. In timpul domniilor lui Gopala, Dharmapala si Devapala, in sec. al VIII-lea si al IX-lea, Nalanda a atins culmea splendorii sale.
In secolul al VIII-lea, decanul universitatii de la Nalanda a fost Santaraksita. Dupa ce acesta a plecat in Tibet, la invitatia regelui Tibetului, linia sa in India a fost continuata de discipolul sau Haribhadra. Un al doilea discipol, Kamalasila, a continuat munca lui Santaraksita in Tibet.
Incepand din secolul al VIII-lea, se pare ca decanul universitatii de la Nalanda a fost si decan la Vikramasila.
O inscriptie din secolul al IX-lea descrie, printre altele, un asezamant din incinta universitatii care oferea medicamente celor bolnavi, mancare si imbracaminte celor saraci, si adapost celor fara casa.
Despre istoria ulterioara a universitatii de la Nalanda se cunosc mai putine amanunte. Desi regii Pala care au domnit in sec. al X-lea isi pierdusera partea de vest a imperiului, ei au continuat sa sustina Nalanda. Este posibil ca pe masura ce incursiunile musulmane distrugeau religia si cultura din vestul si nord-vestul Indiei, Nalanda sa fi oferit un refugiu pentru eruditii din aceste zone. In estul Magadha si in Bengal, invatatura lui Buddha a continuat sa infloreasca in sec. al X-lea si al XI-lea.
Ultimul rege din dinastia Pala, care a sustinut si el universitatea, a fost Govindapaladeva, care a murit in 1197. Dar inca din 1144, regii din dinastia Sena ocupasera aproape tot ce mai ramasese din imperiul Pala. Regii Sena nici nu au sprijinit si nici nu au aparat buddhismul. Unele teorii sustin ca Sena ar fi fortificat Nalanda, folosind o parte din incinta universitatii ca fort de aparare impotriva invadatorilor turci.
La scurta vreme dupa aceea (1197-1206), o data cu invazia unui trib de musulmani turci (ghurizi, numiti de Taranatha turuskas) condusi de un oarecare Muhammad Bhakhtyar Khalji, regii Sena s-au retras in extremitatea estica a Bengalului. Bandele lui Khalji au distrus in mod sistematic, prin atacuri repetate, marile centre buddhiste din Magadha si Anga, inclusiv Nalanda, Vikramasila, Odantapuri si Somapuri, fiind oprite in cele din urma de triburile de aparatori ai granitei in zona colinara dintre Assam si Tibet, unde raul Brahmaputra coboara de pe platoul tibetan.
Taranatha relateaza ca o parte a armatei de musulmani turci (turuska) s-a instalat in apropiere de Nalanda si timp de cativa ani a lansat raid dupa raid asupra universitatii si asupra altor manastiri de pe teritoriul actualului Bihar.
Desi calugarii se pare ca au reocupat asezamantul, invadatorii si-au continuat politica de distrugere. In 1235, calugarul tibetan Dharmasvamin a calatorit la Nalanda, unde a gasit templele si manastirile grav avariate, locuite de un mic numar de supravietuitori.
In timp ce era acolo, asupra universitatii s-a abatut o noua invazie, o banda de 300 de turuskas ucigandu-i pe toti cei prezenti, cu exceptia lui Dharmasvamin si a unui abate batran, care s-au ascuns intr-unul dintre cele doua temple care mai ramasesera. Desi este posibil ca unele activitati religioase sa fi continuat in zona ruinelor, in secolul al XIII-lea universitatea de la Nalanda a incetat sa mai existe ca atare.
Conform lui Taranatha, distrugerea universitatii de catre musulmanii turci a fost a treia incendiere a asezamantului. Prima distrugere suferita de universitate fusese provocata de huni, in jurul anului 500 e.n., in cadrul atacului asupra cetatii Pataliputra. A doua distrugere a fost provocata de o secta locala, si a avut loc la scurta vreme dupa ce se terminasera reparatiile dupa distrugerile provocate de huni. Ultima distrugere a fost cea provocata de musulmanii turci. Distrugerile au provocat pierderea a mii de manuscrise, inclusiv a vestitei colectii de texte Abhidharma de la Nalanda.
Ruinele de la Nalanda, acoperite de pamant, inainte de a fi excavate.
Timp de secole, chiar si numele de Nalanda avea sa fie uitat in India, locul ajungand sa fie cunoscut sub numele de Baragaon, o forma corupta de la Viharagrama (satul manastirii), pana la redescoperirea ei in 1860 de catre arheologul Cunningham.
|
