Ediţia în limba română
    / Cultură / Petre Ispirescu

    Petre Ispirescu

    Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

    A fost odata un imparat mare si o imparateasa, amandoi tineri si frumosi, si voind sa aiba copii, au facut de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta, au umblat pe la vraci si filozofi; dar in zadar. In sfarsit, auzind imparatul ca este la un sat aproape un unchies dibaci, a trimis sa-l cheme, dar el raspunse trimisilor ca cine are trebuinta sa vie la dansul. S-au sculat deci imparatul si imparateasa, si luand cu dansii vreo cativa boieri mari, ostasi si slujitori, s-au dus la unchias acasa. Unchiasul, cum i-a vazut de departe, a iesit sa-i intampine si le-a zis:

    - Bine ati venit sanatosi; dar ce umbli, imparate, sa afli? Dorinta ce ai o sa-ti aduca intristare.

    - Eu nu am venit sa te intreb asta - zise imparatul - ci daca ai ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii, sa-mi dai.

    - Am, raspunse unchiasul; dar numai un copil o sa faceti. El o sa fie Fat-Frumos si dragastos, si parte n-o s-aveti de el.

    Luand imparatul si imparateasa leacurile, s-au intors veseli la palat, si peste cateva zile imparateasa s-a simtit insarcinata. Toata imparatia si toata curtea si toti slujitorii s-au veselit de aceasta intamplare.

    Mai inainte de a veni ceasul nasterii, copilul se puse pe un plans, de n-a putut nici un vraci sa-l impace. Atunci imparatul a inceput sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa n-a fost cu putinta sa-l faca sa taca.

    "Taci, dragul tatii" - zicea imparatul - "ca ti-oi da imparatia cutare sau cutare; taci, fiule, ca ti-oi da de sotie pe cutare sau cutare fata de imparat", si alte multe de-alde astea; in sfarsit, daca vazu si vazu ca nu tace, ii mai zise: taci, fatul meu, ca ti-oi da "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Atunci copilul tacu si se nascu; iar slujitorii detera in trambite si in surle si in toata imparatia se tinu veselie mare o saptamana intreaga.

    De ce crestea copilul, d-aceea se facea mai istet si mai indraznet. Il detera pe la scoli si filozofi, si toate invataturile pe care alti copii le invatau intr-un an, el le invata intr-o luna, astfel incat imparatul murea si invia de bucurie.

    De la o vreme incoace insa, nu stiu ce avea ca era tot gales, trist si dus pe ganduri. Iar cand fuse intr-o zi, tocmai cand copilul implinea cincisprezece ani si imparatul se afla la masa cu toti boierii si slujbasii imparatiei si chefuiau, se scula Fat-Frumos si zise:

    - Tata, a venit vremea sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la nastere.

    Auzind aceasta, imparatul s-a intristat foarte si i-a zis:

    - Dar bine, fiule, de unde pot eu sa-ti dau un astfel de lucru nemaiauzit ? Si daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac.

    - Daca tu, tata, nu poti sa-mi dai, apoi sunt nevoit sa cutreier toata lumea, pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut.

    Atunci toti boierii si imparatul detera in genunchi cu rugaciune sa nu paraseasca imparatia; fiindca, ziceau boierii: "Tatal tau de aci inainte este batran, si o sa te ridicam pe tine in scaun, si avem sa-ti aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub soare de sotie"; dar n-a fost cu putinta sa-l intoarca din hotararea sa, ramanand statornic ca o piatra in vorbele lui; iar tata-sau, daca vazu si vazu, ii dete voie si puse la cale sa-i gateasca de drum merinde si tot ce-i trebuia.

    Apoi, Fat-Frumos se duse la grajdurile imparatesti, unde erau cei mai frumosi armasari din toata imparatia, ca sa-si aleaga unul; dar cum punea mana si apuca pe cate unul de coada, ii trantea, si astfel toti caii cazura. In sfarsit, tocmai cand era sa iasa, isi mai arunca ochii o data prin grajd si, zarind intr-un colt un cal rapciugos si bubos si slab, se duse la dansul; iar cand puse mana pe coada lui, el isi intoarse capul si zise:

    - Ce poruncesti, stapane? Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ajutat ca sa mai puie mana pe mine un voinic. Si intepenindu-si picioarele, ramase drept ca lumanarea. Atunci Fat-Frumos ii spuse ce avea de gand sa faca si calul ii zise:

    - Ca sa ajungi la dorinta ta, trebuie sa ceri de la tata-tau palosul, sulita, arcul, tolba cu sagetile si hainele ce le purta el cand era flacau; iar pe mine sa ma ingrijesti cu insati mana ta sase saptamani si orzul sa mi-l dai fiert in lapte.

    Cerand imparatului lucrurile ce-l povatuise calul, el a chemat pe vataful curtii si i-a dat porunca ca sa-i deschida toate cuferele cu haine, spre a-si alege fiul sau pe acelea care ii vor placea. Fat-Frumos, dupa ce rascoli trei zile si trei nopti, gasi in sfarsit, in fundul unui cufar vechi, armele si hainele tatane-sau de cand era flacau, dar foarte ruginite. Se apuca insusi cu mana lui sa le curete de rugina, si dupa sase saptamani, izbuti a face sa luceasca armele ca oglinda. Totodata, ingriji si de cal, precum ii zisese el. Destula munca avu; dar fie ca izbuti.

    Cand auzi calul de la Fat-Frumos ca hainele si armele sunt bine curatate si pregatite, odata se scutura si el, si toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul si ramase un cal trupes si cu patru aripi; vazandu-l Fat-Frumos astfel, ii zise:

    - De azi in trei zile plecam.

    - Sa traiesti stapane; sunt gata chiar azi, de poruncesti, ii raspunse calul.

    A treia zi de dimineata, toata curtea si toata imparatia era plina de jale. Fat-Frumos, imbracat ca un viteaz, cu palosul in mana, calare pe calul ce-si alesese, isi lua ziua buna de la imparatul, de la imparateasa, de la toti boierii cei mari si cei mici, de la ostasi, de la toti slujitorii curtii, care, cu lacrimile in ochi, il rugau sa se lase de a face calatoria aceasta, ca nu care cumva sa mearga la pieirea capului sau; dar el, dand pinteni calului, iesi pe poarta ca vantul, si dupa dansul carele cu merinde, cu bani si vreo doua sute de ostasi, pe care-i oranduise imparatul ca sa-l insoteasca.

    Dupa ce trecu afara de imparatia tatalui sau si ajunse in pustietate, Fat-Frumos isi imparti toata avutia pe la ostasi si, luandu-si ziua buna, ii trimise inapoi, oprindu-si merinde numai cat a putut duce calul. Si apucand calea catre soare-rasare, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile si trei nopti, pana ce ajunse la o campie intinsa, unde erau o multime de oase de oameni. Stand sa se odihneasca, ii zise calul:

    - Sa stii, stapane, ca aici suntem pe mosia unei gheonoaie, care e atat de rea, incat nimeni nu calca pe mosia ei fara sa fie omorat. In clipa aceasta este cu copiii ei, dar maine, in padurea ce o vezi o s-o intalnim venind sa te prapadeasca; e grozav de mare; dara sa nu te sperii, ci sa fii gata cu arcul sa o sagetezi, iar palosul si sulita sa le tii la indemana, ca sa te slujesti de ele cand va fi trebuinta.

    Se detera spre odihna; dar pandea cand unul, cand altul. A doua zi, cand se revarsau zorile, ei se pregateau sa treaca padurea, cand, auzi un vuiet groaznic. Atunci, calul ii zise:

    - Tine-te, stapane, gata, ca iata, se apropie Gheonoaia.

    Si cand venea ea, nene, dobora copaci: asa de iute mergea; iar calul se urca ca vantul pana cam deasupra ei si Fat-Frumos ii lua un picior cu sageata; si cand era gata a o lovi cu a doua sageata, striga ea:

    - Stai, Fat-Frumos, ca nu-ti fac nimic! Sa stii ca pana azi nici un muritor n-a cutezat sa calce hotarele mele pana aicea; cativa nebuni care s-au incumetat a o face, de-abia au ajuns pana la campia unde ai vazut oasele cele multe.

    Se dusera acasa la dansa, unde Gheonoaia ospata pe Fat-Frumos pe-un calator. Dar pe cand se aflau la masa si se chefuiau, iara Gheonoaia gemea de durere, deodata ei ii scoase piciorul pe care il pastra in traista, i-l puse la loc si indata se vindeca. Gheonoaia, de bucurie, tinu masa trei zile de-a randul si ruga pe Fat-Frumos sa-si aleaga sotie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niste zane; el insa nu voi, ci ii spuse curat ce cauta; atunci ea ii zise: "Cu calul care il ai si cu vitejia ta, cred ca ai sa izbutesti."

    Dupa trei zile, se pregatira de drum si porni. Merse Fat-Frumos, merse si iar merse, cale lunga si mai lunga; dar cand fu de trecut peste hotarele Gheonoaiei, dete de o campie frumoasa, pe de o parte cu iarba inflorita, iara pe de alta parte parlita. Atunci el intreba pe cal: de ce este iarba palita? Si calul ii raspunse:

    - Aici suntem pe mosia unei scorpii, sora cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; vrajmasia lor e groaznica, vor sa-si rapeasca una de la alta pamant; cand Scorpia este necajita rau, varsa foc si smoala; este mai rea decat sora-sa si are trei capete. Fii gata, stapane, ca iata se apropie zgripturoaica de Scorpie!

    Scorpia, cu o falca in cer si alta in pamant, si varsand flacari, se apropia ca vantul de iute; iara calul se urca repede ca sageata pana cam deasupra si se lasa asupra ei cam de pe o parte. Fat-Frumos o sageta si ii zbura un cap; cand era sa-i mai ia un cap, Scorpia se ruga cu lacrimi ca sa o ierte, ca nu-i face nimic; si ca sa-l incredinteze, ii dete inscris cu sangele ei. Scorpia ospata pe Fat-Frumos si mai si decat Gheonoaia; iara el ii dete si dansei inapoi capul ce i-l luase cu sageata, carele se lipi indata cum il puse la loc, si dupa trei zile plecara mai departe.

    Trecand si peste hotarele Scorpiei, se dusera, se dusera, si iara se mai dusera, pana ce ajunsera la un camp numai de flori, si unde era numai primavara; fiecare floare era cu deosebire de mandra si cu un miros dulce de te imbata; tragea un vantisor care abia adia; aicea statura ei sa se odihneasca; iara calul ii zise:

    - Trecuram cum trecuram pana aici, stapane; mai avem un hop; avem sa dam peste o primejdie mare; si daca ne-o ajuta Dumnezeu sa scapam si de dansa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aici, este palatul unde locuieste: "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte".

    Aceasta casa este inconjurata cu o padure deasa si inalta, unde stau toate fiarele cele mai salbatice din lume; ziua si noaptea pazesc cu neadormire si sunt multe foarte; cu dansele nu este chip de a te bate; si ca sa trecem prin padure e peste poate; noi insa ne silim, dac-om putea, sa sarim pe deasupra.

    Dupa ce se odihnira vreo doua zile, se pregatira iarasi; atunci calul, tinandu-si rasuflarea, zise:

    - Stapane - mai zise calul - acum e timpul cand se da de mancare fiarelor padurii si sunt adunate toate in curte; sa trecem.

    Se urcara in sus, si vazura palatul stralucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dansul ba. Trecura pe deasupra padurii, si tocmai cand erau sa se lase in jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul varful unui copac si de-odata toata padurea se puse in miscare; urlau dobitoacele de ti se facea parul maciuca pe cap. Se grabira de se lasara in jos; si de nu era doamna palatului afara, dand de mancare lighioanele din padure, ii prapadea negresit.

    Mai mult de bucurie ca au venit ii scapa ea; caci nu mai vazuse pana atunci suflet de om pe la dansa. Opri pe dobitoace, le imblanzi si le trimise la locul lor. Stapana era o zana nalta, subtirica si dragalasa, si frumoasa, nevoie mare! Cum o vazu Fat-Frumos ramase incremenit. Dara ea, uitandu-se cu mila la dansul, ii zise:

    - Bine ai venit, Fat-Frumos! Ce cauti pe aici?

    - Cautam - zise el - "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte".

    - Daca cautati ceea ce zici, aci este.

    Atunci descaleca si intra in palat. Acolo gasi inca doua femei, una ca alta de tinere; erau surorile celei mai mari. El incepu sa multumeasca zanei pentru ca l-a scapat de primejdie; iara ele, de bucurie, gatira o cina placuta si numai in vase de aur. Calului ii dete drumul sa pasca pe unde va voi dansul; pe urma ii facura cunoscuti tuturor lighioanelor, de puteau umbla in tihna prin padure.

    Incet, incet, se deprinsera unii cu altii, isi spuse istoria, si ce pati pana sa ajunga la dansele, si nu dupa multa vreme, stapanele casei ii detera voie sa mearga prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o si aratara, ii zisera sa nu mearga, caci nu va fi bine de el, si-i spusera ca acea vale se numea Valea Plangerii.

    Petrecu acolo vreme uitata, fara a prinde de veste, fiindca ramasese tot asa de tanar, ca si cand venise. Se desfata in palaturile cele aurite, traia in pace, se bucura de frumusetea florilor si de dulceata si curatenia aerului, ca un fericit. Iesea adesea la vanatoare; dar, intr-o zi, se lua dupa un iepure, dete o sageata, dete doua si nu-l nimeri; suparat, alerga dupa el, si dete si cu a treia sageata, cu care il nimeri; dara nefericitul, in invalmaseala, nu bagase de seama ca, alergand dupa iepure, trecuse in Valea Plangerii.

    Luand iepurele, se intorcea acasa; cand ce sa vezi dumneata? Deodata il apuca un dor de tata-sau, si de muma-sa. Nu cuteza sa spuna femeilor maiestre; dara ele il cunoscura dupa intristarea si neodihna ce vedeau intr-insul.

    - Ai trecut, nefericitule, in Valea Plangerii!, ii zisera ele cu totul speriate.

    - Am trecut, dragele mele, fara ca sa fi voit sa fac asta neghiobie; si acum ma topesc d-a-n picioarele de dorul parintilor mei, insa si de voi nu ma indur ca sa va parasesc. Sunt de mai multe zile cu voi si n-am sa ma plang de nici o mahnire. Ma voi duce dara sa-mi mai vaz o data parintii si apoi m-oi intoarce ca sa nu ma mai duc niciodata.

    -Nu ne parasi; parintii tai nu mai traiesc de sute de ani, si chiar tu, ducandu-te, ne temem ca nu te vei mai intoarce; ramai cu noi; caci ne zice gandul ca vei pieri.

    Toate rugaciunile celor trei femei, precum si ale calului, n-au fost in stare sa-i potoleasca dorul parintilor, care-l usca pe d-a-ntregul. In cele mai de pe urma, calul ii zise:

    - Daca nu vrei sa ma asculti, stapane, orice ti se va intampla, sa stii ca numai tu esti de vina. Am sa-ti spui o vorba, si daca vei primi tocmeala mea, te duc inapoi.

    - Primesc - zise el - cu toata multumirea, spune-o!

    - Cand vom ajunge la palatul tatalui tau, sa te las jos si eu sa ma intorc, de vei voi sa ramai macar un ceas.

    - Asa sa fie, zise el.

    Se pregatira de plecare, se imbratisara cu femeile si, dupa ce-si luara ziua buna unul de la altul, porni, lasandu-le suspinand si cu lacrimile in ochi. Ajunsera in locurile unde era mosia Scorpiei; acolo gasira orase; padurile se schimbasera in campii; intreba pe unii si pe altii despre Scorpie si locuinta ei; dar ii raspunsera ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.

    - Cum se poate una ca asta? le zicea Fat-Frumos - mai alaltaieri am trecut pe-aici; si spunea tot ce stia. Locuitorii radeau de dansul, ca de unul ce aiureaza, iara el, suparat, pleca inainte, fara a baga de seama ca barba si parul ii albisera.

    Ajungand la mosia Gheonoaiei, facu intrebari ca si la mosia Scorpiei, si primi asemenea raspunsuri. Nu se putea dumiri el cum de in cateva zile s-au schimbat astfel locurile? Si iarasi suparat, pleca cu barba alba pana la brau, simtind ca ii cam tremurau picioarele, si ajunse la imparatia lui tatane-sau. Aici, alti oameni, alte orase, si cele vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In cele mai de pe urma, ajunse la palatele in care se nascuse. Cum se dete jos, calul ii saruta mana si ii zise:

    - Ramai sanatos, stapane, ca eu ma intorc de unde am plecat. Daca poftesti sa mergi si dumneata, incaleca indata si aidem!

    - Du-te sanatos, ca si eu nadajduiesc sa ma intorc peste curand.

    Calul pleca ca sageata de iute.

    Vazand palatele daramate si cu buruieni crescute pe dansele ofta si, cu lacrimi in ochi, cata sa-si aduca aminte cat erau odata de luminate aste palate si cum si-a petrecut copilaria in ele; ocoli de vreo doua-trei ori cercetand fiecare camara, fiecare coltulet ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul in care gasise calul. Se pogori apoi in pivnita, a carei intrare se astupase de daramaturile cazute.

    Cautand intr-o parte si in alta, cu barba alba pana la genunchi, ridicandu-si pleoapele ochilor cu mainile si abia umbland, nu gasi decat un cufar hodorogit; il deschise, dara in el nimic nu gasi; ridica capacul chichitei si un glas slabanogit ii zise:

    - Bine ai venit ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam.

    O palma ii trase moartea, care se uscase de se facuse carlig in chichita, si cazu mort, si indata se facu tarana.




    DE ASEMENEA ÎN SECŢIUNEA PETRE ISPIRESCU

    A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept.
    A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.
    A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină.
    A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul.
    A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba.
    Publicitate

    DE ASEMENEA ÎN SECŢIUNEA CULTURĂ:

    © 1991-2014 The Titi Tudorancea Bulletin | Titi Tudorancea® este Marcă Înregistrată | Condiţii de utilizare