Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Petre Ispirescu

    Neajunsurile socotelii cu bobii

    Preotul Muşat, dintr-un sătucean, se dusese la o moară, cu paracliserul, ca să macine câţiva saci, cu grâu şi cu porumb. Şi fiindcă nici în satul lor, nici în satele învecinate nu erau mori, preotul fusese nevoit să se ducă tocmai la al patrulea sat. Era în postul Paştelui.

    Înjungă boii la car, puse grăunţele într-însul şi hăis-cea, merse omul pre îndelete, şi tocmai a doua zi seara ajunse la moară. Până să-i vină rândul de măcinat, mai zăbovi vreo două zile, căci era mare îmbulzeală. Când să bage în coş, auzi trăgând clopotele. Deodată îi sări inima.

    Se duse iute şi cercetă, apoi se întoarse repede şi zise ţârcovnicului:

    — Aide, dascăle, mai iute, că ne-a apucat Paştele de pe urmă.

    — Ce spui, părinte?

    — Iată aci în sat a şi sosit, şi până în ziuă va ajunge şi la noi; ce să ne facem?

    — Să-l mai oprim niţel.

    — Aş! nu se poate.

    — Dar ce facem grăunţelor ce am adus să măcinăm? îl mai întrebă paracliserul.

    — Că bine zici tu, dascăle. Rămâi tu dar aci, grăbeşte de isprăveşte mai curând, şi vezi de vino într-un suflet, că eu mă duc să fac Învierea.

    — Dar cum se făcu pozna, părinte, de te apucă Paştele aşa fără veste?

    — Dracu ştie, răspunse preotul. Eu atât ştiu că postul cel mare este de patruzeci şi opt de zile. Atâtea şi boabe de porumb am pus în buzunar la lăsatul de sec. În fiecare zi am scos câte unul şi acum, când caut, văd că mai sunt încă multe. Pesemne că s-a izmenit lumea.

    Pasămite preoteasa băgase de seamă că soţul său purta boabe de porumb în buzunar; bănuise că îi place a ronţăi în post, când şi când, câte o boabă la lucru, şi îi mai adăugase o mână, înainte de-a pleca la moară. Sărmana, credea că făcând aşa, umblă după gustul bărbatului.

    Asta fusese ce zăpăcise pe bietul preot.

    Ajungând acasă, supărat şi abia răsuflând, începu a trage ale clopote de credeai că o să le spargă. Oamenii se mirară cum de, aşa din chiar senin, îi cheamă popa la biserică. Aflară că este sfintele Paşti, după ce se adunară. Săvârşind slujba Învierii, se întoarse preotul acasă cătrănit şi copleşit de ruşine. Aci găsi pe preoteasa supărată foc.

    — Da, bine, părinte, ce mai fuse şi asta? Ce fel de Paşti mai făcuşi şi Sfinţia ta, fără colaci, fără ouă roşii şi fără să ne dai de veste de mai înainte, ca să ştim şi noi ce facem?

    — Ia, fă şi tu cum vei putea, răspunse preotul. Nu ştiu cine dracu a gonit Paştele cu câteva zile mai-nainte. Şi dacă era să fie după boabele de porumb din buzunarul meu, eram s-o ducem tot într-un post. Parcă tot fătau. Noroc cu nişte creştini ai lui Dumnezeu din satul unde am fost la moară şi de la care am aflat că a sosit Paştele.

    — Ce spui, părinte, de boabe şi de fătat? Eu ţi-am pus o mână, sunt acum câteva zile, socotind că îţi place să le ronţăi.

    — Taci, preoteasă! Ptiu! Ucigă-te toaca, satano! Mă speriasem că o să rămânem fără Paşte.


    Din volumul Snoave sau poveşti populare




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA