Editura Global Info / Literatură

Panait Cerna

Legenda unei stânci

Subt stânca fulgerată de la limanul mării,
Nu-i undă să nu ştie cuvintele pierzării;
Şi numai aripi negre bat apele ce sună,
Numai chemarea morţii răsare din furtună...
O, soră a durerii, plăpândă fericire!
Câte iubiri rănite de aspru vânt al jelii
N-au suspinat, purtate de-a undelor rotire,
Neisprăvitul cântec al vecinicei Ofelii!...
Vai, câţi nu-şi ispăşiră sub stâncile haine
Amara nebunie de-a fi crezut în tine!

Pe-aici nu-şi poartă paşii, de groază muritorii,
Nici cerul nu-şi trimite, pe-aici, luminătorii,
Căci, până unde geme al undelor război,
Apasă neguri grele, ca-n ziua de apoi,
De parcă marea poartă un vecinic văl cernit,
Jelind vieţi, pe care tot ea le-a mistuit.

Dar uneori se face lumină-n slava toată,
De pare c-ar surâde toţi îngerii deodată
Văzduhul, tot, visează iubire, cântec, stele...
Ş-atunci, înduioşată de zâmbetele firii,
Şi-aduce-aminte marea de jertfele iubirii
Ş-aprinde în adâncuri un cer şi pentru ele.

Sămănătorul, III, nr. 46

TE-AR MAI PUTEA INTERESA