Editura Global Info / Literatură

Panait Cerna

Înseninare

Noi ne-am cuprins de-o flacără curată,
Ce niciodată n-are să apuie ─
Şi nu furam norocul nimănuie,
Ci în iubire tânără, bogată,
Îmbrăţişam pământul, lumea toată...
Şi mă-nălţam sus-sus, până la tine...
Şi-ntâia oară lumea, pentru mine,
Avea numai priviri de bunătate ─
Era numai surâs şi numai floare,
Aşa cum nu o vede fiecare,
Ci numai sufletele-ngemănate...

Tu mâna mi-ai întins-o de departe:
Meniţi suntem să mergem împreună!
Şi-ai pus pe frunte-mi tânără cunună
De sărutări, de viaţă fără moarte.
Deodată, pravili strâmte şi haine
Te-au smuls vijelios de lângă mine ─
S-a stins al fericirii ciripit...
Cernit şi singur, m-a lăsat furtuna,
Dar tot mai port pe fruntea mea cununa
Şi strălucirea care m-a orbit.

Ce zei au fost atâta de avari?
Ce pământeni râvniră la mărirea,
De-a prigoni cu sete fericirea,
Când cei aleşi de ea-s atât de rari?
Când noi ardeam c-o flacără curată,
Cum nici în temple nu e;
Când în iubire tânără, bogată,
Îmbrăţişam pământul, lumea toată,
Şi nu furam norocul nimănuie?

*

Copilă dulce, vis din altă lume!...
Departe mi-eşti, dar sufletu-mi nu geme;
Nici un blestem, ─ mai poate să blesteme
O gură ce-a şoptit cerescu-ţi nume?
Senin renasc şi prind a mă-nălţa
În raza ce-mi trimeţi din lumea ta.
Ce suflet mi-a-ndreptat spre culmi senine
Privirile din lumea clipei? Cine?
Când focul luptei îmi topea puterea.
Ce duh a dezvelit,
În sufletul meu rău şi chinuit,
A bunătăţii stea nemuritoare,
Şi cine m-a-nvăţat să fiu mai mare
Decât regina lutului, durerea?

Din noapte şi din praf renăscătoare,
Senină raza inimii trăieşte
Şi nu cunoaşte lege muritoare.
În preajma noastră, astăzi amurgeşte;
Dar cine-i cel ce poate stăvili
Atâta dor, cum n-a fost, nici va fi,
Pân, ce pământul se va nărui
În focul unde totul se-nfrăţeşte?...
Şi, dacă n-avem clipa cea de faţă,
Nu ne rămâne a nădejdii stea?
Tot viitorul, poleit de ea,
Ca mâne ─ gureş cuib ─ va răsuna
De sfânt înmugurita noastră viaţă...

Destrame-se a gândurilor ceaţă.
În orice colţ zâmbească veselia!
Ce noapte poartă-ntr-însa vecinicia?
Din mii de nori ce-au lunecat subt soare,
Putut-a unul să-i răpească, oare,
Căldura, tinereţea, strălucirea?
E sfânt şi vecinic: ura nu e-n stare
Să năruie tot ce-a clădit iubirea...

...Puteri, ce puneţi între noi hotare!
Ameninţaţi, loviţi, răniţi mai tare!
C-un zâmbet în luminile privirii,
Cu milă şi blândeţe vă primim;
Nu tremurăm la gândul nimicirii,
Noi suntem mai puternici: noi iubim.

Sămănătorul, V, nr. 11, 12 martie 1906

TE-AR MAI PUTEA INTERESA