Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Rapsodie

Iar gândul ăst păgân îmi paşte mintea,
Ascultă-l tu cu degetul pe buză:
Când ochii tăi stau aţintiţi asupră-mi
Şi-şi tremură ispita lor aprinsă
Cu dor prelung, cu dulcea lor sfială,
Frumoaso!
Pe buza ta păcatul când zâmbeşte,
Un ucigaş al minţii înţelepte,
Stăpân tiran aş patimilor mele,
Femeie!
Şi braţul tău molatec când cuprinde
O undă doar din valurile negre,
Atunci
Să-ncremeneşti în marmură cioplită,
De pe îngustul lumilor tărâm
Călătorire-ar pestriţe popoare,
De piedestalul chipului de piatră
În nopţi de mai să-şi razime genunchii.
Ar pribegi pe negrele-i corăbii
Apusu-ntreg şi-ntreaga Miazănoapte,
Şi-ar preamări în templu sfânt de fildeş
Minciuna,
Cea mai frumoas-a vremii călătoare,
Înmărmurită-n marmură curată.
Un împărat cu pletele cărunte,
Înnebunind cântare-ar pe ghitară!
„Un serafim cu ochii mari şi limpezi,
Robit de clipa dulcelui păcat,
Din tronul sfânt al Domnului din ceriuri,
În miez de noapte-un bulgăr a furat
Şi te-a-ntrupat cu daltă de argint
Pe tine!..“
L-ar asculta pe gânduri dus nerodul,
L-ar săruta pe tâmpla lui căruntă.

*

Învăluit în ceaţa nopţii sure,
Eu, răzvrătitul călător al nopţii,
M-aş furişa în templul tuturor,
Şi sărutându-ţi ochii reci de marmur’
Şi braţul tău, şi buza ta, şi fruntea,
Te-aş sfărâma cu pumnul încleştat
Şi-aş râde
Prelung,
Văzând zdrobit odorul tuturora!
În zori de zi ar omorî norodul
Un biet nebun, ce blastămă şi plânge,
Şi-apoi râzând îşi istoveşte braţul:
Din bulgării nătângi ai pietrei moarte
Zdrobitul chip ar vrea să-l reînvie.
Nebunul...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA