Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

În codru

Când rătăcind, bătrâne codru,
Ajung la sânul tău de tată,
La poarta-mpărăţiei tale
Plec fruntea mea înfierbântată.
Eu simt că-n lung şirag de lacrimi
Se sfarm-al genei mele tremur,
Şi ca un făcător de rele
La poarta ta eu mă cutremur.

Curat e duhul lumii tale,
Căci Dumnezeu cel sfânt şi mare
Sub bolta ta înrourată
Îşi ţine mândra sărbătoare.
Tu-l prăznuieşti cu glas de clopot
Şi cu răsunet de chimvale
Pe cel ce-atâtea înţelesuri
Gătit-a strălucirii tale.

Amurgul învestmântă-n umbre
Smerita frunzei frământare,
Şi pare tânguiosul freamăt
Un glas cucernic de tropare.
Nu-i jalea pătimirii tale
Tremurătoarea ta plânsoare,
Ci-i cântecul de-ngropăciune
Ai doinei noastre, care moare.

Departe s-a aprins un fulger,
Lovind în creasta ta năpraznic,
Şi-n tot hotarul tău mânia
Şi-a început păgânul praznic.
E-al răzvrătirii noastre tunet,
Şi-n neagra ta cutremurare,
Atâtea veacuri umilite
Îşi gem strivita răzbunare.

Iar dacă printre paltini luna
Îşi frânge razele curate,
Vărsând sfiala ei gălbuie
Pe frunzele înfiorate,
În picătura de lumină,
Din geana zorilor albastre,
Eu văd cum tremură şi-nvie
Nădejdea visurilor noastre.

Şi-ar oţeli piticul suflet
Atunci când mila ta,-mpărate,
Mi-ar lumina o clipă taina
Măririi tale-nfricoşate...
Pe strunele neputincioase
S-ar zămisli cântarea sfântă,
Dând înţeles vieţii mele
Şi morţii ferecându-i ţântă!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA