Ediţia în limba română
    / Cultură / Octavian Goga

    Octavian Goga

    De demult...

    Tot mai rar s-aud în noapte clopotele de la strungă...
    Patru inşi la popa-n casă ţin azi sfat de vreme lungă.

    Într-un sfeşnic ard pe masă două lumânări de ceară,
    Plin de grije, peană nouă moaie popa-n călimară:

    „Patru juzi din patru sate, de la Murăş mai la vale,
    Cu supunere se-nchină astăzi înălţimii-tale,

    Luminate împărate! Scriem carte cu-ntristare,
    Ne-au luat păşunea domnii, fără lege şi-ntrebare...

    Semne-avem, şi-n miezuine1 le-au fost pus de mult bătrânii,
    De pe când în ţara asta numai noi eram stăpânii...

    Nu mai sunt acum pe câmpuri, toate le-a sfărmat duşmanul,
    Şi pe Ionuţ al Floarii ni l-au prăpădit, sărmanul.

    Ne mor vitele-n ogradă şi ni-e jale nouă foarte
    Şi,-nălţate împărate, noi n-am vrea să facem moarte!
    Dar ne vrem moşia noastră, vrem şi pentru mort dreptate!
    Ale înălţimii-tale slugi supuse şi plecate,

    Am trimis această carte şi, precum ca să se ştie,
    Scris-am eu, popa Istrate, în ziua de Sfânt-Ilie.

    Iar noi patru juzi cu toţii nu ştim slova şi scrisoarea,
    Punem degetul pe cruce şi-ntărim şi noi plânsoarea.“
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    La fereastră-s zori de ziuă şi pătrund încet în casă,
    Juzii, treji de gânduri grele, stau cu coatele pe masă.

    O nădejde luminează feţele nemângâiete;
    A-ntărit scrisoarea popa: la tot colţul o pecete.

    Moş Istrate se ridică şi, cu mâna tremurată,
    Pune cartea în năframă, de trei ori împăturată...

    Înţolit de drum, jitarul Radu Roată se iveşte,
    Vechi căprar din cătănie, ştie carte pe nemţeşte.
    El aşază-n sân răvaşul şi sărută mâna popii,
    Juzii strâng o dată mâna, le mijesc în gene stropii.

    Stau cu popa-n pragul porţii, ochii lor spre drum se-ndreaptă
    Când, cu traista subsuoară şi toiagu-n mâna dreaptă,

    În sclipirea dimineţii, care rumeneşte satul,
    Radu Roată pleacă-n lume, cu scrisoare la-mpăratul.

    Note

    1. Miezuină - hat.




    DE ASEMENEA ÎN SECŢIUNEA OCTAVIAN GOGA

    Şi să cânţi un cântec, Laie, / Cum se cântă-n sat la noi, / Când se tânguie ciobanul / După turma lui de oi.
    După plopi cu frunza rară / Îşi desface luna sânul, / Vede-arama numărându-şi / Barbă-Putredă, jupânul.
    Peste creştet de dumbravă / Norii suri îşi poartă plumbul, / Cu podoaba zdrenţuită / Tremură pe câmp porumbul.
    Mor multe şiraguri de clipe, / Şi nimeni nu-mi bate la poartă / Când vremea-mi aşterne pe suflet / Cenuşa ei aspră şi moartă.
    Moşnegi slăbiţi, ce scris-aveau pe frunte / Zădărnicia pletelor cărunte; / Bărbaţi sfârşiţi, cu sufletele moarte, / Cu tot amarul unei vieţi deşarte. / Şi-n lung şirag, femeile trudite, / Cu ochii stinşi, cu sânul supt de trudă, / Înaintau în cale, gârbovite / De munca lungă, vitregă şi crudă.
    Publicitate

    DE ASEMENEA ÎN SECŢIUNEA CULTURĂ:

    © 1991-2014 The Titi Tudorancea Bulletin | Titi Tudorancea® este Marcă Înregistrată | Condiţii de utilizare