Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Mihai Eminescu

    E împărţită omenirea...

    E împărţită omenirea
    În cei ce vor şi cei ce ştiu.
    În cei dentâi trăieşte firea,
    Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.
    Când unii ţese haina vremei,
    Ceilalţi a vremii coji adun:
    Viaţă unii dau problemei,
    Ceilalţi gândirei o supun.

    Dar pace este între dânşii:
    Ce unii fac iau alţi-aminte.
    Căci până azi domneşte-ntr-înşii
    A cărţii tale graiuri sfinte.
    N-a intrat viermele-ndoielii,
    Copil e ochiul lor când vede,
    Căinţa văd urmând greşelii,
    Căci omul tot în tine crede.

    Al răului geniu arate-mi
    Un om din viţă pământească,
    Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
    Naintea ta să-ndreptăţească;
    Căci buni şi răi trăiesc în tine,
    Cuvântul tău e calea lor —
    De-a lor abateri li-i ruşine,
    Căci tu eşti ţinta tuturor.

    Virtutea nu mai e un merit,
    Căci merit nu-i când nu e luptă.
    Asupra ta ei nu se-ntărât
    Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;
    Mânând cu anii colbul şcolii,
    Ei cred făr-a fi înţeles,
    Din cărţi străvechi roase de molii
    Îşi împlu mintea cu eres.

    Ei nu pătrund a ta mărire —
    Minune-i pentru dânşii tot.
    Necercetând nimic în fire,
    Nimic nu ştiu, nimic nu pot;
    Căci nu-i supusă lămuririi
    Gândirea-n capul înţelept —
    La toate farmecele firii
    Se bat cu mânile pe piept.

    Urmând a cărţilor străveche
    Statornic, nemişcat învăţ,
    E surdă azi a lor ureche
    Privindu-ţi firea cu dispreţ;
    Legată-n lanţ e a lor minte
    Şi rodul minţii e sălbatec,
    Se plac în mistice cuvinte
    Şi-esplică totul enigmatic.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA