Ediţia în limba română
    / Cultură / Ion Luca Caragiale

    Ion Luca Caragiale

    Un pedagog de şcoală nouă

    D. Mariu Chicoş Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, şi-a început cariera printr-o memorabilă conferenţă didactică.

    Vom da aci mai la vale conferenţa în rezumat, apoi câteva note, luate după natură, despre activitatea în praxă a eminentului pedagog.

    Trebuie prealabil să spunem că d-sa, totdeauna înainte de e şi i, pronunţă pe:

    n ca gn franţuzesc,
    t ca k,
    d ca gh,
    g ca j,
    c ca ş.

    Aceasta pentru uşurarea citirii citatelor din vorbirea d-sale, pe cari voim să le transcriem pe cât se poate cu pronunţarea lor originală. Cititorul va suplini părţile din cale afară originale, pe cari ne-a fost prea greu să le transcriem exact, ca de ex. gn şi g.

    Conferinţă

    "Onorat aughitoriu,

    Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre şi apoi numai doară ghespre metoda intuikivă şi ghespre răspunsurile neapărake, neţăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinţii şcolerului!"

    Aşa începe d. conferenţiar. Cui nu a asistat la conferenţa aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune întrebările şi presupune şi răspunsurile. Aşa că urmarea, deşi s-ar părea o conversaţie între pedagog şi şcolar, este însuşi corpul conferenţii. Iată rezumatul acestei superioare opere didactice.

    Urmează conferenţiarul:

    Pedagogul: No! ce-i grămakica?

    Şcolerul: Grămakica iaste...

    Pedagogul: No că-z ce iaşte? că-z doar nu iaşte vun lucru mare.

    Şcolerul numai apoi se răculeje şi răspunghe: grămakica iaşte o ştiinţă ghespre cum lucră limba şi lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.

    Pedagogul: Bravo, mă! prostovane! (îi zic aşe doară nu spre admoniţiune, ci spre înghemn şi încurajare). No, acuma, spune-ne tu numai cum se împart substankivele? Şcolerul, la întrebarea aceasta a mea doară, musai să răspunză, neţăsare, amăsurat priceperii şi răţiunii sale:

    Şcolerul: În substankive care se văd şi substankive cari nu se văd - reşpeckive concreke şi abstracke!

    Pedagogul: Apoi merem mai gheparte pe ogorul pedagojic şi punem cheskiunea doar:

    Aţi auzit voi, copii, ghespre jăn? Ce iaşte jănul?

    Şcolerul răspunghe: Jănul e cumu-i lucru: masculin, femenin şi ekerojen au neutru, reşpeckive ghe bărbat, ghe femeie şi ghe ce nu-i nici bărbat, nici femeie.

    Pedagogul: Esemple doară...

    Şcolerul apoi musai se exprime astfel:

    Calul îi substankiv masculin; iel se schimbă în iapă, ş-apoi ghevine femenin.

    Pedagogul: No! dar neutru?

    Şcolerul (inoţent cumu-i, el nu poake da exemplul aghecvat; eu, pedagogul, atuncia-s gata să-i dau ilustrăţiunea keoriei)...

    Pedagogul: Neutru! Neutru mai apoi, dacă-i calul masculin şi iapa femenină, neutru-i catârul, carele nu-i nici cal, nici iapă, nici măgar, nici cal: e catâr, aghică corşitură, ghe îmbele jenuri, şi mai gheparke pentru aceea se conzultă zoologhia, care-i o altă ştiinţă naturale, şi doară naturalia non sunt turpia!...

    După aceea doară, şcolerul musai să fie, în răţiunea să puerilă, eghificat pe gheplin ghe jănurile tutor substankivelor.

    Vine numai dup-aceea cheskiunea makemakică... Spune-ne tu doară, Bârsăscule! (zic eu şcolerului) ce înţăleji tu prin curbă, o linie curbă?

    Şcolerul: Care nu-i ghireaptă...

    Pedagogul (zâmbind cu bunătate): No! care nu-i ghireaptă, bine! da' cumu-i, dacă nu-i ghireaptă?

    Şcolerul mai apoi vine la aceea înduplecare a răţiunii că musai va să răspundă minken:

    E o linie oablă, oablă, care mere şi mere şi mere şi iarăşi se-ntoarnă ghe unghe o purces.

    Pedagogul (jucându-şi serios rolul): Bine! răspuns limpeghe! chiar! reşpeckive esact... No acuma, spune-ne cine au invăntat numerele?

    Şcolerul acuma, după memorare numai, căci memoria e, cum zice Tubinghen, pur animală, răspunghe ca animalul: numerele pare, reşpeckive cele cu soţiu, le-au invăntat Pitagora, iar mai apoi cele impare, reşpeckive cele fără soţiu, le-au invăntat Eratoskenes!

    Bravo!

    Cum veghe, onoratul aughitoriu, toake răspunsurile şcolerului după metoada intuikivă moghearnă sunt neţesitake prin lojika lui, proprie vorbind născândă, dar completaminke formată printr-o educăţiune aghecvată cercustanţelor, probăluike ca gherivând ghin natura noastră, carea lucră pe cum e mânată mai gheparke.

    Într-o viitoare conferenţă, vom cuvânta apoi ghespre această natură iarăşi în aplicăţiunile sale în raport cu pedagojia, cu beserica şi cu işcoala!

    (Aplauze. A doua zi, pedagogul nostru este numit în slujbă profesor "ghe pedagojie în jenăre şi ghe limba makernă în şpeţial". Să-l vedem la lucru.)

    O inspecţiune

    Profesorul: Că-z onorat domnul inşpectore va binevoi doară un momânt să asculke aplicăţiunea metoaghii intuikive.

    Inspectorul se aşează, scoate carnetul şi condeiul şi ascultă.

    Profesorul: Mă! prostovane! tu ala ghe colo... Spune-ne tu doară: ce iaşte fiinţă şi ce iaşte lucru, mă?

    Elevul: Lucrul, dom'le, este care nu mişcă, şi fiinţă pentru că mişcă!

    Profesorul: No! dar ornicul meu... prostule! fiinţă-i ori lucru?

    Elevul: E lucru, dom'le!

    Profesorul: Că'z doar mişcă, mă! auzi-l! (bagă ceasul în urechea elevului).

    Elevul (ferindu-se): Da, dar dacă nu-l întoarcem, nu mişcă.

    Profesorul (satisfăcut): Bravo! (cătră domnul inspector:) Ş-apoi doar ăsta-i ghintre cei meghiocri... Bine! (Elevul trece la loc.) Tu, mă! ălălant ghe lângă el... Câke picioare are boul, mă?

    Elevul: Patru, dom'le!

    Profesorul (vesel): Ei, pe dracu! că-z doar n-o să aibă şapke!... şi ce e boul cu patru picioare? lucru ori fiinţă? Ha?

    Elevul: Fiinţă, dom'le!

    Profesorul: Dar masa fiinţă-i?

    Elevul: E lucru, dom'le!

    Profesorul: No! că-z n-are şi ea patru?

    Elevul: Da, dar nu se mişcă, dom'le!

    Profesorul (şi mai vesel): Ei! pe dracu! să se mişte... poake doar că cu şpirikismus!

    Inspectorul (tuşeşte tare şi caută să schimbe vorba): Mă rog, cum îl cheamă pe elevul acesta?

    Profesorul: Anibal Ioanescu.

    Inspectorul: Răspunde bine.

    Profesorul (cu siguranţă): Că-z ăsta-i ghintre cei bunişori!... No! la gheografie acuma... Mă! tu ghe colo... Spune-ne tu doară toake ştakele Europei.

    Elevul: Franţa, dom'le.

    Profesorul: Franţiia, bine!

    Elevul: Anglia, dom'le.

    Profesorul: Iaşte!

    Elevul: Germania, dom'le.

    Profesorul: Ghermania.

    Elevul (se porneşte repede. - Profesorul dă din cap afirmativ la fiece nume de stat cu satisfacţie şi cu mândrie): Elveţia, Rusia, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Turcia, Bulgaria, România, Serbia, Muntenegru şi Grecia... dom'le!

    Profesorul (încruntându-se): Şi apoi mai care, mă?

    Elevul: Atâtea, dom'le!

    Profesorul (începând să scrâşnească): Dar Şpania, mă?

    Elevul (intimidat): Şi... Spania, dom'le!

    Profesorul (mai aspru): Dar Şpania, unghe-i Şpania?

    Elevul: ...?!

    Profesorul (magistral): Şpania-i lângă Portocalia, mă boule, şi viţăversa!

    Elevul (aiurit): Şi... Spania şi Portocalia, dom'le!

    Profesorul (din ce în ce mai sus): Şi mai care?

    Elevul (pierdut): Virţăvercea, dom'le!

    Profesorul (indignat): Nu Viţăvercea, mă! Dănimarca, mă! Dania, mă! (Şoptind ameninţător printre dinţi:) Dania tătână-tău! (Energic:) Merji la loc, boule!

    Elevul pleacă obidit la loc.

    Inspectorul (conciliant): Ei, oricum, tot a ştiut destul de bine.

    Profesorul (încă fierbând de ciudă): Pe dracu! ştiut! Traiane Ghiorghiescule! Vină tu... Spune-ne tu doară, s-audă şi onorat domnul inspector: dacă sunt în lume apoi câte le veghem doară, cine le-au făcut pe toate?

    Elevul (sigur): Natura, dom'le!

    Profesorul (zâmbind cu bunătate filozofică): Ei, pe dracu! Natura!... Dar pe Natura aia cine au făcut-o, mă prostovane?

    Elevul: Dumnezeu, dom'le!

    Profesorul: Dar vezi bine că Dumnezeu, că-z doar nu tată-tău şi mumă-tă!... No! acuma... noi, românii, musai doară să şkim pe cum că: ghe unghe ne trajem noi?... ghe unghe?... spune!

    Elevul (energic): De la Traian, dom'le!

    Profesorul (făcând cu ochiul inspectorului, care stă în admiraţie): Şi cine era Trăian?

    Elevul: El era un om bun!

    Profesorul (emoţionat): Bun, drăguţul ghe el! zic zău lui Dumnezău, bun!... şi cu cine s-au bătut el?

    Elevul (brav): Cu turcii!

    Profesorul (râzând cu mult chef): Pe dracu! Că-z unghe erau turcii până atunci în Europa... Mai târziu doară apoi s-or ghescoperit turcii... (Puternic:) Cu dacii, mă!

    Elevul (mai brav): Cu draci!

    Profesorul: Că zău lui Dumnezeu că cu draci s-o bătut!... Dar mai apoi, Ştefan cel Mare şi Michaiu Bravul cine au fost?

    Elevul (mândru): Ei erau oameni buni.

    Profesorul (aprobând cu tărie): Buni, mă !... şi s-au bătut...

    Elevul (cu multă mândrie naţională): Cu draci!

    Profesorul (entuziast): Cu draci! zic zău lui Dumnezeu!... Merji la loc!... Bravo, prostovane! (Către inspector, care e transportat:) Că-z ăsta doară iaşte un şcoler emininke!

    Inspectorul: Are şi mult talent!

    Profesorul (cu siguranţă): Ei! pe dracu, talent! că-z talent nu-i doar ghe vreo samă! asta-i lucru anticvat... Cu metoaghele mogherne doară, totul zace numai în aplicăţiune!... No! la muzică acuma... Spune-ne, Popăscule: ce-i muzica?

    Elevul: Muzica este care cântă, dom'le.

    Profesorul (nemulţumit): Nu aşa, loază! Nu cuvânta doară ca râtanii... vorbeşte ca şcolerii. Dă-ne tu numaighecât ghefiniţia chiară şi agkecvată!

    Elevul: Muzica este...

    Profesorul: Ce?

    Elevul: Este când...

    Profesorul (foarte nemulţumit şi repetând definiţia): Muzica iaşte aceea care ne gâghilă urechile într-un mod plăcut... (pântre dinţi, aparte, şcolarului:) Ia sama doară să nu ţi le gâghil eu ţie într-un mod neplăcut! (Se aude clopotul de ieşire.)

    Inspectorul (se ridică; copiii fac şi ei ca inspectorul): Domnule profesore, sunt foarte mulţumit. Metoda dumitale e admirabilă...

    Profesorul (tăindu-i vorba cu mândrie): Că-z asta doară e metoada lui Peştaloţiu!

    Inspectorul (urmând): ...şi zelul dumitale vrednic de laudă... (Către elevi:) Voi, băieţi, căutaţi a profita de ştiinţa bunului vostru profesore şi nu uitaţi că de la voi aşteaptă mult patria, România, pentru viitor!

    Profesorul (conducând cu multe reverenţe pe inspector şi încântat de rezultat): Că-z eu ce le tot spun boilor, onorat domnule inşpectore?... Apoi dacă-s porci şi n-au ghestulă aplicăţiune!

    Ajunul examenelor

    Profesorul: No! mâne apoi începem doară! Câţi ghintre voi au ştuduit, or mere mai gheparke; câţi au fost putori şi n-au ştuduit, trebuie că rămân repekinţi. Acuma doară numai să vă muştruluiesc că cum să fiţi la aceea înălţime la carea caută a fi şcolerul întrucât priveşke educăţiunea prinţipială, respeckive la o conduită exămplară faţă ghe azistenţii cari vor fi ghe faţă. (Către un şcolar din fund:) Închighe gura, boule, că-ţi întră musca... (Băieţii râd.) Silenţium!... Şcolerul caută să fie curat îmbrăcat...

    Şcolarul Ionescu: Mie mi-a făcut mama haine nouă, dom'le.

    Profesorul: Ei! mă-ta! că-z doară nu era să ţi le fac eu! (Râsete.) Silenţium, măgarilor! Educăţiunea prinţipială mai apoi ne obligă la reşpect cătră cei mari, şi la înfăţişare moghestă, carea iaşte ca un ghecorum al juneţii... (Răspicat şi sever:) Că pe carele îl voi veghe că rânjăşte, ori se zbenguiaşte, apoi minken acelui măgar i-oi lunji eu urechile... măcar de-ar fi ficior ghe Erzherzog!...

    Şcolarul Popescu: Dom'le, tata a zis că să-i spui de câte ori ne tragi de ureche, ca să vorbească la Cameră.

    Profesorul (cu ton de mângâiere): Că-z astea nu le-am spus pentru kine. Pe kine doară ke cunosc ca un şcoler emininke... Le-am spus numai păntru porcii eilanţi!... No! acuma să probăluim câke o târă ghin makerie... Popăscule! (O plesnitoare şi-apoi alta şi-ncă una pocnesc în zidul din spatele profesorului; acesta sare în sus speriat.) Hoghi o fene eghemek! Cine a fost porcul şi măgarul...? (Toată clasa râde.) Cine?... Minken musai să aflăm cine nu a ştiut reşpectul? (Fierbe de ciudă.)

    Mai mulţi şcolari: Popescu, dom'le!

    Profesorul: Popăscu? Nu se poake... Popăscu doară-i un şcoler emininke.

    Şcolarii: Popescu, dom'le!

    Profesorul: Acela care mai face asta, lasă-l apoi doară... Popăscule... dacă cineva ke-ntreabă să-i spui numai câke operaţiuni avem în aritmekică, cum vei răspunghe?

    Popescu: Trei, dom'le.

    Profesorul: Nu-s mai mulke?

    Popescu: Cinci.

    Profesorul: Nu-s mai puţine?

    Popescu: Două.

    Profesorul: La ghereptul vorbind, sunt numai două în prinţipiu, sporire şi scăghere ghe unitake; numai doară, după diferănţiarea lor în praxă, ghevin că-s patru; aghiţiunea, substracţiunea, multiplicăţiunea şi ghiviziunea. No! bine! meri la loc... Spune numa lui tată-tău să vină mîne să ne onoreză. (Altă plesnitoare.) ...O fekete kukio! Cine-i porcul şi măgarul?

    Toţi: Popescu, dom'le!

    Profesorul (necăjit): Silenţium! Ioanescule! dacă cineva ke întreabă că-s câke-s emisferele pământului tu ce vei răspunghe?

    Ionescu: Două, dom'le!

    Profesorul: Nu-s mai mulke?

    Ionescu: Nu, dom'le!

    Profesorul (iritat): Ba da, loază!

    Ionescu: Care, dom'le?

    Profesorul: Acele care sunt, boule! emisferul austral, emisferul boreal, mai gheparte apoi emisferul oriental şi emisferul ocţidăntal, măgarule! Meri la loc, vită! Vine mâni-ta mâne?

    Ionescu: Nu, dom'le, că spală la mama lui Popescu.

    Profesorul: No bine, că-z tot n-avea ce procopseală să vază. (Un pumn de plesnitori; profesorul sare cât colo.) O fene ş-o fekete kukio! (Turbat:) Care e iar măgarul şi porcul care n-are reşpect?

    Toţi: Popescu, dom'le... (Râd.)

    Profesorul (potolindu-se): No! Silenţium! Luaţi aminke doară la muştruluiala care v-am făcut... Mâne este ziua când pukem zice, pedagoji şi şcoleri, faţă cu onorata azistenţă care va fi ghe faţă: finis coronat opus!... In educatione et virtuke... (Copiii fac zgomot... Popescu se caută să mai găsească o plesnitoare. Profesorul iese repede, înjurând teribil ungureşte.)

    Examenul anual

    Două mahalagioaice asistă la examenul copiilor lor.

    Profesorul, pedagogul nostru absolut, ascultă pe copiii mahalagioaicelor.

    E foarte aspru şi fără chef.

    Mamele stau înţepate pe scaune, unde s-au aşezat fără să fie poftite.

    Profesorul (către elevul Popescu, care n-a răspuns la trei întrebări): No! prostule, dacă nu ştii pe estea, care-s ghe tot simple şi jenărale, apoi spune-ne răţiunea pântru carea românii au kins să urmeză o polikikă jermână pe timpul lui Mihaele Bravul?

    Popescu: ...?

    Profesorul: No! spune odată!

    Popescu: ...!?

    Profesorul (energic): Meri la loc, boule! (Către mama lui Popescu, care este foarte mâhnită:) Că-z prost l-ai făcut, cucoană! Apoi ăstuia doară numai paie să-i dai să mânce. (Mama lui Popescu plânge.) Că-z geaba te mai boceşti acuma! nu-l mai dreji. Are să mai steie încă şăpke ani repekinke... Ioanescule! (Mama lui Ionescu tuşeşte foarte mişcată.) Cumu-i pământul, mă?

    Ionescu: Mare, dom'le!

    Profesorul: Pe dracu mare! L-a măsurat mâni-ta să vază mare-i. Pe lângă alke astre, bunăoară Saturnus, au Neptunus, au Iupităr, pământul nostru doară-i o scârbă! nici cât să chiorăşti un şoarece... Nu-i vorbă ghe mare, mă prostovane! e vorba cumu-i?

    Ionescu: Se-nvârteşte, dom'le.

    Profesorul (răstindu-se puternic, mama lui Ionescu se sperie): No! apoi? dacă se învârke, cumu-i? în trei colţuri, animale?

    Ionescu: Nu, dom'le!

    Profesorul: No, dar?

    Ionescu: Rotund.

    Profesorul: Vezi aşa, loază!

    (Se face un zgomot la uşe. O doamnă din înalta societate, doamna Ftiriadi, intră împreună cu un mops gras, care vine să se gudure pe lângă pedagog.)

    Profesorul (întâmpinându-o foarte emoţionat): Onorată doamnă, eu încă mă recomând! (Ia căţelul în braţe.)

    Doamna Ftiriadi (foarte volubil şi pe un diapazon mult mai-nalt): Am venit pentru băiat... Să-ţi spun drept că nu vream să-l aduc să dea examen la şcoala publică, nu vream să se amestece cu fel de fel de băieţi rău crescuţi... Dar a stăruit tată-său... zice că e ordin de la minister... şi de-aia l-am trimes la d-ta, care-i cunoşti caracterul lui ambiţios, de când îi eşti meditator.

    Profesorul: Binevoiască numai onorata doamnă să ieie loc. (Cătră Ionescu, care aşteaptă în picioare:) Tu meri la locu-ţi... De hatârul mâni-tii, pe kine nu ke las repekinke! No! meri!

    (Ionescu merge la loc.)

    Ioneasca (ridicându-se): Sărut mâna!

    Profesorul (demn): No bine! poţi mere. (Ia scaunul Ioneaschii şi-l pune lângă doamna-nou-sosită, şi aşază căţelul pe el; mopsul, mulţumit, îl linge pe nas. Mahalagioaicele ies foarte umilite.) No, acuma tânărul Ftiriadi! Spune-ne, s-audă şi ilustra matroană, onorata ta mamă: nu-i aşa că pământul se-nvârke în jurul soarelui trei ani câke 365 ghe zile şi mai apoi în al patrulea în 366 ghe zile?

    Micul Ftiriadi: Da, dom'le.

    Profesorul (face semne de aprobare doamnei Ftiriadi care, foarte satisfăcută, se scoală de la locul ei, drege cravata băiatului, îl sărută şi se aşază iar la loc): No, nu-i aşe că presiunea se ghemonstră sufiţiente prin cele două emisfere (doamna Ftiriadi tuşeşte tare) ghe Maggheburg?

    Micul Ftiriadi: Da, dom'le.

    Profesorul (cătră clasa întreagă): No, boilor, vegheţi numai exămplu ghe aplicăţiune! (Către micul Ftiriadi:) No, încă una ş-apoi basta! Spune-ne: nu-i aşe că Ioane Corvin ghe Huniaghe, şi Makias Corvin, şi-apoi dup-aceia doară toţi magnaţii maghiari fost-au români ghe-ai noştri?

    Micul Ftiriadi: Da, dom'le.

    Profesorul: Bine! Bravo!! Emininke!!!

    Doamna Ftiriadi: Mersi, domnule profesor... Sunt foarte mulţumită... o să-i spui şi lui Ftiriadi câtă osteneală-ţi dai cu copiii...

    Profesorul: Ilustră doamnă, că-z asta ni-i misiunea. Datoria ni-i să luminăm jenăraţiunile june; că-z fără instrucţiune şi educăţiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existenţă, şi cine-i învins, apoi acela dă-l dracului! vorba lăkinească: una salus vickis nullam şperare salukem!




    DE ASEMENEA ÎN SECŢIUNEA ION LUCA CARAGIALE

    Au fost odată-ntr-o şcoală de provincie doi buni camarazi - Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu. Amândoi erau potriviţi la-nvăţătură şi la purtare. Niţa însă se deosibea, şi nu numai de Ghiţă, dar chiar de toţi copiii ceilalţi, prin talentul lui la scris, de care se minuna cu drept cuvânt toată lumea.
    Eu... drept să-ţi spun... nu mai mi-aduc aminte, pentru că i-am avut numele pe o însemnărică, pe care am lăsat-o la Mari; dar putem afla de la Diaconeasca - şade aci aproape- ea m-a rugat, că ştie cât ţine Mari la mine şi d-ta nu refuzi nimic lui Mari şi d. Costică Ionescu profesorul pe d-ta nu te refuză niciodată.
    No! auzit-aţi numa cum se esprime onoratul ministeriu cătră migne, mă?... „cu onoare!" şi... „ghischinsa noastră considerăţiune!..." Numa voi, nişte râtagni, nu cunoaşteţi răşpectul, şi doar ghestul vă muştruluiesc...
    Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întâmplă să iasă bine; câtă vreme, cele încinse aşa din întâmplare, pe negândite, aproape totdeuna izbutesc frumos...
    Având în vedere că după cum redultă din declaraţiile părţilor, aseară ar fi venit domnişoara Matilda Popescu în birjă singură fără mobilă numai cu mama sa d-na Ghioala Popescu ca să vadă când începe să se mute domnişoara Lucreţia Ionescu şi cu mătuşa sa d-na Anica Ionescu, iar acestea au început să râdă spunând că parol, dumneavoastră aţi luat casa!

    DE ASEMENEA ÎN SECŢIUNEA CULTURĂ:

    © 1991-2014 The Titi Tudorancea Bulletin | Titi Tudorancea® este Marcă Înregistrată | Condiţii de utilizare