Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ioan Neniţescu

    Moartea lui Decebal

    La Sarmisegetusa stă mândrul Decebal,
    Ce-a frânt popoare multe, de jos şi de pe cal,
    Stă sângerat din luptă, pe scaunu-i regesc
    Şi chin adânc svâcneşte în ochiu-i vulturesc;
    Căci luptătorii harnici, ce lângă tronu-i stau
    Frânturi de spadă numai în mână ei mai au...

    Şi tarea lor cetate de flăcări e cuprinsă
    Şi de duşmane braţe jur împrejur încinsă!
    Mereu în sală intră, mereu voinici răniţi.
    Pe lângă tron s’aşează de sânge-acoperiţi,
    Cu desnodate prăştii cu scuturi găurite,
    Cu tolbele deşarte cu zalele plesnite.
    Şi Decebal la dânşii se uită cu durere!
    Dar iată, se ridică şi strigă cu putere:
    „Sus cugetul şi firea... sus frunţile voinici!
    Plecarea în durere e pentru inimi mici.
    Învinsu-ne-a Romanul, dar nu ne va supune.
    În a sclăviei lanţuri el trupuri răci va pune.
    Aduceţi o căldare!... În ea o beutură
    Să facem, ca cel care gusta-va picătură,
    La Zamolxix o nouă viaţă să-şi găsească”.
    Cum regele grăit-a aşa s’a şi făcut
    Rămasul pâlc de oaste stă lângă tronu-i mut.
    Atunci al legii preot, mai mare între cei mari
    Păşeşte spre căldare cu paşi înceţi şi rari,
    O cupă el îşi umple şi hotărât o poartă
    La gură şi o soarbe, grăind când o deşartă:
    „Iubirea libertăţii, e al bărbăţiei semn,
    Acel-ce ‘n piept n’o simte de lanţ şi jug e demn!”
    Şi-aşa a morţii cupă din mână în mână trece...
    Şi cel ce gustă ‘ndată alături cade rece.

    Deodată greaua poartă se sparge şi în sală
    Traian cu capii oastei romane dă năvala...
    În clipă luptătorii, ce n’au beut venin,
    Frânturile de spade şi-le înfig în sân
    Si cad scăldaţi în sânge... Iar când Traian zăreşte
    Pe Decebal, ce şade şi pacinic mi-l priveşte,
    „Supune-te! — îi strigă — viaţa-ţi dăruesc”
    Dar regele se scoală şi zice: „Nu primesc
    Ca dar sclăvia joasă,.. Regi mulţi supus-ai tu...
    Ia leşul meu la caru-ţi, dar sufletul meu nu!”
    Un junghiu în piept şi ‘mplântă şi moare, iar Traian
    La sala ‘ntreagă caută, la vrednicu-i duşman.
    L’ai săi apoi se ‘ntoarce grăind cu ochiu aprins:
    „Noi ce-am învins, ca pildă s’avem pe acest învins!”




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA