Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topîrceanu

    Bacilul lui Koch

    Conferinţă humoristică în versuri. Rostită pe scena Teatrului Naţional din Iaşi la un festival al societăţii pentru profilaxia tuberculozei.


    Mult onorate doamne,
    Distins auditor!

    La festival când vine, tot omul e dator
    S-asculte, înainte de partea amuzantă,
    O conferinţă lungă şi foarte importantă.
    Conform acestei date sinistre, aşadar,
    Avem între culise un conferenţiar,
    Un om cu greutate, un personagiu mare...
    Să nu luaţi aceasta drept o ameninţare!
    Dar ca să nu planeze asupra noastră vina
    C-am neglijat programul, — persoana cu pricina
    E gata să vă ţină, un ceas şi jumătate,
    O conferinţă gravă de specialitate.
    Cum, nu vă pare bine? De ce v-aţi întristat?
    Mai aşteptaţi o clipă, că doar n-am terminat.
    Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal
    Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiţi în stal;
    Că somnul, în aceste condiţii verticale
    Ş-atât de izolate, nu face cinci parale;
    Că nimene nu poate pretinde nimănui
    Să-nghită festivalul cu conferinţa lui, —
    Din spirit caritabil şi din filantropie,
    Ştiind mai dinainte ce toată lumea ştie,
    Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă
    Şi-n loc de conferinţă, veţi asculta o odă.

    Prea onorate doamne,
    Distins auditor!

    Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor
    Că biata-mi Muză, albă de spaimă şi uimire,
    Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
    S-a dat pe lângă uşă, a pretextat ceva
    Şi-a dispărut... adio! M-a părăsit aşa,
    Cu călimara plină de noapte şi de proză.
    E vorba de bacterii şi de tuberculoză,
    E vorba de bacilul lui Koch...
    Precum vedeţi,
    Un subiect anume făcut pentru poeţi!
    O, nu vă fie teamă... şi dracul este negru
    Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
    Dar... ici un pic de galben şi dincolo puţin
    Albastru... şi pe gură o dungă de carmin, —
    Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
    Din drac urât şi negru devine acceptabil.
    (Dar nu fac oare zilnic cucoanele — şi ele —
    Cam tot acelaşi lucru pe propria lor piele?
    Ba fac aşa chiar domnii — de genul femeiesc...)

    Bacilul despre care aş vrea să vă vorbesc
    Se află-aici în sală... ştiu bine că m-ascultă,
    Dar nu vrea să-şi trădeze prezenţa lui ocultă.
    Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
    Dar unde-i lume multă acolo e şi el!
    Incognito ca regii şi nepoftit pătrunde
    În orice fel de casă; îl întâlneşti oriunde:
    În berării, pe stradă, la cinematograf;
    Îi place să se joace cu alţi bacili în praf;
    Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
    Şi peste tot se ţine de bietul om ca scaiul,
    În fabrică, la şcoală sau pe trotuar hai-hui, —
    Dar peste tot îşi vede de-afacerile lui!
    Îşi dă ades pe credit persoana lui culantă
    Cu o scadenţă lungă, când nu e... galopantă,
    Regia de tutunuri îi face mult rabat;
    La băuturi spirtoase e cointeresat;
    Din orice-abuz profită... La pândă, invizibil,
    În lupta mare-a vieţii e mic, dar e teribil —
    Şi chiar atunci când pare că doarme, e deştept,
    La primării el este „consilier de drept"
    Şi, tare-n atmosfera comunelor urbane,
    E cel mai mare duşman al speciei umane...

    Prea onorate doamne!
    Când ţin acest discurs,
    Dac-aţi vedea că intră în sală-aici un urs,
    N-aţi năvăli afară prin uşi şi prin ferestre
    Utilizând cu toţii resursele pedestre?
    De ce? Fiindcă-i mare şi foarte fioros...
    Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
    Dar fi'ndcă nu se vede şi fi'ndcă e prea mic,
    Nu sperie pe nimeni...
    Să judecăm un pic.
    De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna,
    Când ştii că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
    Să-mi spuneţi dumneavostră: ce importanţă are
    Când un tâlhar te-mpuşcă, dacă e mic sau mare?
    O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el,
    O biată matahală de urs e ca un miel.
    Câţi oameni mor, de pildă, în fiecare ţară
    Mâncaţi de urşi? Trei-patru...
    Pe când această fiară,
    Acest vrăjmaş de moarte al genului uman
    Atacă şi distruge pe fiecare an
    Nu zece, nu o sută... ci mii şi mii de vieţi,
    Ci zeci de mii şi sute de mii de tinereţi "
    Că judecându-l după isprăvile lui crunte
    Şi după lăcomie, apare cât un munte!
    Un monstru, un balaur încolăcit în spaţiu
    Ce-nghite fără milă, înghite cu nesaţiu
    Şi tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul...

    Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul.
    Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă
    Să ştim: ce formă are şi cu ce se ocupă?

    După savanţi şi medici ca doctorul Argon,
    Bacilul se prezintă sub formă de baston...
    Dar bolnavii, săraicii, spun doctorului Ciucă,
    Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
    Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
    Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac, —
    Ceva aşa, cilindric... Regret că nu găsesc
    O cretă şi-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc. —
    S-a zis că face parte din regnul vegetal,
    Dar eu nu cred... fiindcă nu-mi pare natural
    Să fie din aceeaşi familie cu floarea,
    Să fie văr cu macul şi rudă cu cicoarea,
    Cu gingaşa mimoză, cu palidul narcis...
    Ar însemna că-şi face familia de râs!
    Nu, nu prea are alură de plantă — dimpotrivă:
    Aţi întâlnit vreodată o plantă agresivă?
    Văzut-aţi dumneavoastră o floare sau un pom
    Să sară din grădină şi să se dea la om?
    Ori aţi putea concepe vreun fel de ciupercuţă
    Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuţă?...
    Dar, în sfârşit, s-admitem că scârba asta mică
    Ar moşteni-n caracter ceva de la urzică, —
    Nu prea importă regnul din care face parte
    Cât mai cu seamă felul cum ştie să se poarte.
    Distruge-n organisme ţesuturile vii;
    Se instalează în trupuri firave de copii;
    Îl poartă-n nas şi-n gură aproape-orice persoană.
    Dar el preferă pieptul de fată diafană
    (Deşi nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleţi).
    Şi — curios! — el are de mult pentru poeţi
    Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume
    Îi place să distrugă ce-i mai de preţ pe lume!...

    De obicei, trăieşte la umbră. Scos la soare,
    Devine melancolic şi, câteodată, moare.
    Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
    Ades, de supărare, el cade-n letargie,
    Devine colb, se-nalţă pe-un strat de aer moale,
    Pluteşte-n atmosferă... şi dând mereu târcoale
    În jurul nostru, iarăşi găseşte un cotlon
    Şi căpătând viaţă — devine iar baston!

    Savanţi-l studiază făcând din el culturi, —
    Un fel de gelatină... un soi de răcituri
    Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram
    Şi se-nmulţesc acolo în voia lor...
    Uitam!
    El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
    Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
    Dar cum se înmulţeşte atunci? Prin ce minune?
    — Prin sciziparitate sau prin diviziune:
    Se rupe-ntâi în două... apoi se face-n patru...
    Şi-n nouă luni e-n stare să-ţi umple acest teatru
    Cu fii, nepoţi, nepoate, şi socri mari, şi fraţi,
    Şi veri, şi verişoare, şi cuscri, şi cumnaţi,
    Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
    Să-ţi spună a cui este şi câte neamuri are!

    Prea onorate doamne!
    Doar câteva cuvinte,
    Şi-am isprăvit... (v-asigur că nu mi-am pus în minte
    Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
    Cum toată lumea ştie, microbul se propagă
    Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
    Prin lapte şi prin carne de vacă ofticoasă, —
    Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren
    Prielnic, răspândeşte agentul patogen.
    Deci n-ar fi rău, fiindcă prudenţa e de aur,
    Să vă feriţi din calea acestui mic balaur
    Şi orice om cuminte să cugete mai des
    Că n-are nici o grabă şi nici un iteres
    Să moară de ftizie...
    Că poate să-şi aleagă o altă maladie1
    Sau poate să-şi dea singur în cap c-o cărămidă,
    În caz când existenţa îi pare insipidă;
    Dar dacă-i place viaţa şi soarele, atunci
    E bine să respecte aceste vechi porunci,
    Pe care medicina de-un veac i le prescrie
    Şi dumenalui se face mereu că nu le ştie:

    Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
    Iar laptele şi carnea — să fie bine fripte.
    În orice alimente şi-n orice băutură
    Să puneţi acid fenic — nu mult: o picătură...
    Şi cel puţin o dată la două săptămâni
    Tot omul să se spele pe faţă şi pe mâini...
    La poştă sau la gară (şi-n orice loc murdar)
    E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
    Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală...
    Iar când te duci la teatru sau intri în vreo şcoală
    Şi aerul de-acolo îţi pare echivoc,
    E mai recomandabil să nu respiri de loc...
    Acei ce au bronşită sau tuse măgărească,
    De semenii lor teferi grozav să se ferească!
    Să nu-şi mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
    Să ţină toată iarna ferestrele deschise
    Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
    Să steie-nchişi în casă, c-afară-i udă ploaia...
    Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
    Cu propria ta viaţă să faci economie.
    De nu vrei ca la urmă să te trezeşti mofluz,
    Evită surmenajul şi orice fel de-abuz,
    Răreşte-o cu tutunul, mai lasă băutura!...
    Iar dacă, din păcate, vrei să-ţi apropii gura
    De epiderma unei persoane din elită, —
    Oricât ar fi persoana accea de grăbită,
    La locul ce urmează să fie sărutat
    Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.

    Ori, ca să fiţi mai siguri de viaţă, eu vă zic:
    Nu sărutaţi nici mână, nici gură, nici... nimic!

    Note

    1. Mai sigură, mai promptă şi mai puţin stupidă... (n. a.)




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA