Publicat pe 9 decembrie 2009

DIRECTIVA 94/19/CE din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor

PARLAMENTUL EUROPEAN SI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, in special articolul 57 alineatul (2) prima si a treia teza,

avand in vedere propunerea Comisiei ⁽¹⁾,

⁽¹⁾JOC 163, 30.6.1992, p. 6 si JOC 178, 30.6.1993, p. 14.

avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social ⁽²⁾,

⁽²⁾JOC 332, 16.12.1992, p. 13.

in conformitate cu procedura prevazuta la articolul 189^b din tratat ⁽³⁾,

⁽³⁾JO C 115, 26.4.1993, p. 96 si Decizia Parlamentului European din 9 martie 1994 JO C 91, 28.03.1994).

intrucat, in conformitate cu obiectivele tratatului, dezvoltarea armonioasa a activitatilor institutiilor de credit din cadrul Comunitatii ar trebui promovata prin eliminarea tuturor restrictiilor privind dreptul de stabilire si libertatea de a furniza servicii, consolidand in acelasi timp stabilitatea sistemului bancar si protectia depunatorilor;

intrucat, in conditiile eliminarii restrictiilor privind activitatile institutiilor de credit, ar trebui acordata atentia necesara situatiei care ar putea aparea in cazul in care depozitele plasate la o institutie de credit care are sucursale in alte state membre ar deveni indisponibile; intrucat este indispensabila asigurarea unui nivel minim armonizat al protectiei depozitelor, indiferent de locul in care acestea sunt plasate in cadrul Comunitatii; intrucat aceasta protectie a depozitelor este la fel de importanta pentru realizarea pietei bancare unice ca si regulile prudentiale;

intrucat, in eventualitatea inchiderii unei institutii de credit insolvabile, depunatorii la oricare dintre sucursalele situate intr-un stat membru, altul decat cel in care institutia de credit isi are sediul, trebuie protejati prin acelasi sistem de garantare ca si ceilalti depunatori la institutia respectiva;

intrucat costurile pe care le suporta o institutie de credit pentru a participa la un sistem de garantare a depozitelor nu au legatura cu pierderile care ar putea aparea ca urmare a unei retrageri masive a depozitelor bancare, nu numai de la institutia de credit aflata in dificultate, ci si de la institutii sanatoase, datorita faptului ca depunatorii isi pierd increderea in soliditatea sistemului bancar;

Intrucat actiunea intreprinsa de statele membre ca raspuns la Recomandarea 87/63/CEE a Comisiei din 22 decembrie 1986 privind introducerea sistemelor de garantare a depozitelor in cadrul Comunitatii ⁽⁴⁾ nu a atins pe deplin rezultatul dorit; intrucat aceasta situatie poate afecta negativ functionarea corespunzatoare a pietei interne;

⁽⁴⁾JOL 33, 4.2.1987, p. 16.

intrucat a Doua Directiva 89/646/CEE a Consiliului din 15 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege si actelor administrative referitoare la initierea si desfasurarea activitatii institutiilor de credit si de modificare a Directivei 77/780/CEE ⁽⁵⁾ prevede crearea unui sistem de autorizare unica a fiecarei institutii de credit si de supraveghere a acesteia de catre autoritatile din statul membru de origine, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1993;

⁽⁵⁾JO L 386, 30.12.1989, p. 1, directiva astfel cum a fost modificata de Directiva 92/30/CEE JO L 110, 28.4.1992, p. 52).

intrucat infiintarea unei sucursale nu mai necesita autorizare in nici unul dintre statele membre gazda, datorita faptului ca autorizarea unica este valabila in intreaga Comunitate, iar solvabilitatea acesteia este monitorizata de catre autoritatile competente din statul membru de origine; intrucat aceasta situatie justifica acoperirea printr-un singur sistem de garantare a tuturor sucursalelor aceleiasi institutii de credit infiintate pe teritoriul Comunitatii; intrucat sistemul respectiv nu poate fi decat cel care se aplica respectivei categorii de institutii in statul in care institutia in cauza isi are sediul, in special, datorita legaturii care exista intre supravegherea solvabilitatii unei sucursale si apartenenta sa la un sistem de garantare a depozitelor;

intrucat armonizarea trebuie sa se limiteze la elementele principale ale sistemelor de garantare a depozitelor si trebuie sa asigure, intr-o perioada de timp foarte scurta, varsamantul cu titlu de garantie calculata pe baza unui nivel minim armonizat;
intrucat sistemele de garantare a depozitelor trebuie sa intervina de indata ce depozitele devin indisponibile;

intrucat este adecvat sa se excluda de sub incidenta sistemului, in special, depozitele plasate de catre institutiile de credit in nume si cont propriu; intrucat aceasta nu trebuie sa afecteze dreptul unui sistem de garantare de a adopta toate masurile necesare pentru salvarea institutiei de credit care se afla in dificultate;

intrucat armonizarea sistemelor de garantare a depozitelor in cadrul Comunitatii nu readuce in discutie existenta sistemelor operationale destinate sa protejeze institutiile de credit, in special prin asigurarea solvabilitatii si lichiditatii acestora, astfel incat depozitele aflate la institutiile de credit, inclusiv sucursalele lor infiintate in alte state membre, sa nu devina indisponibile; intrucat astfel de sisteme alternative avand un scop de protectie diferit, pot, sub rezerva indeplinirii unor anumite conditii, sa fie considerate de catre autoritatile competente ca satisfacand obiectivele prezentei directive; intrucat este rolul autoritatilor competente respective sa verifice indeplinirea acelor conditii;

intrucat mai multe state membre au sisteme de protejare a depozitelor aflate in responsabilitatea unor organizatii profesionale, alte state membre au sisteme instituite si reglementate pe o baza legala, iar unele sisteme, desi instituite pe o baza contractuala sunt partial reglementate prin lege; intrucat aceasta varietate de situatii ridica probleme numai in ceea ce priveste apartenenta obligatorie la sistemul de garantare a depozitelor si excluderea din acest sistem; intrucat este asadar necesar sa se adopte masuri pentru limitarea puterilor sistemelor in acest domeniu;

intrucat mentinerea in cadrul Comunitatii a sistemelor care asigura depozitelor o acoperire mai larga decat nivelul minim armonizat poate conduce, pe acelasi teritoriu, la neconcordante in ceea ce priveste compensarea si conditiile de concurenta inegale intre institutiile nationale si sucursalele institutiilor din alte state membre; intrucat, pentru a contracara aceste dezavantaje, sucursalele ar trebui sa fie autorizate sa devina membre ale sistemelor din tarile gazda, astfel incat ele sa poata oferi depunatorilor aceleasi garantii ca acelea oferite de sistemele tarilor in care sunt situate; intrucat este indicat ca, dupa un numar de ani, Comisia sa raporteze asupra masurii in care sucursalele au facut uz de aceasta optiune si asupra dificultatilor pe care acestea sau sistemele de garantare le-au intampinat in aplicarea acestor prevederi; intrucat nu este exclus ca sistemele din statele membre de origine sa ofere ele insele o astfel de acoperire complementara, sub rezerva indeplinirii conditiilor pe care aceste sisteme le pot stabili;

intrucat pot fi provocate perturbari ale pietei de catre sucursale ale institutiilor de credit care ofera niveluri de acoperire mai mari decat cele oferite de institutiile de credit autorizate din statele membre care le gazduiesc; intrucat nu este indicat ca nivelul si aria de acoperire oferite de sistemele de garantare sa devina un instrument al concurentei; intrucat este asadar necesar, cel putin in cursul unei perioade initiale, sa se prevada ca nivelul si aria de acoperire oferite de sistemele din statele membre de origine depunatorilor la sucursala situata intr-un alt stat membru nu trebuie sa depaseasca nivelul si aria de acoperire maxime oferite de sistemul corespondent din statul membru gazda; intrucat posibilele perturbari ale pietei ar trebui analizate dupa un numar de ani, pe baza experientei acumulate si in temeiul evolutiilor din sectorul bancar;

intrucat prezenta directiva impune, in principiu, fiecarei institutii de credit sa se alature unui sistem de garantare a depozitelor; intrucat directivele care reglementeaza acceptarea oricarei institutii de credit care isi are sediul intr-o tara terta si, in special, prima Directiva (77/780/CEE) a Consiliului din 12 decembrie 1977 privind coordonarea actelor cu putere de lege si actelor administrative privind initierea activitatii institutiilor de credit si exercitarea acesteia ⁽¹⁾ permit statelor membre sa decida daca si in ce conditii sa permita sucursalelor acestor institutii de credit sa functioneze pe teritoriile lor; intrucat aceste sucursale nu se vor bucura de libertatea de a furniza servicii in temeiul articolului 59 alineatul (2) din tratat si nici de dreptul de stabilire intr-un stat membru, altul decat cel in care au fost infiintate; intrucat, prin urmare, un stat membru care accepta aceste sucursale trebuie sa decida cum sa aplice principiile cuprinse in prezenta directiva acestor sucursale in conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Directiva 77/780/CEE si cu nevoia de protejare a depunatorilor si de pastrare a integritatii sistemului financiar; intrucat este esential ca depunatorii la aceste sucursale sa fie pe deplin constienti de mecanismele de garantare care le sunt aplicabile;

⁽¹⁾JO L 322, 17.12.1977, p. 30, directiva astfel cum a fost modificata ultima data de Directiva 89/646/CEE JO L 386, 30.12.1989, p. 1).

intrucat, pe de o parte, nivelul minim de garantare prevazut de prezenta directiva nu trebuie sa lase o prea mare parte a depozitelor fara protectie atat in interesul protectiei consumatorilor cat si in cel al stabilitatii sistemului financiar; intrucat, pe de alta parte, nu ar fi potrivit sa se impuna pe tot cuprinsul Comunitatii un nivel de protectie care, in anumite cazuri, ar putea avea drept efect incurajarea administrarii defectuoase a institutiilor de credit; intrucat costul finantarii sistemelor trebuie luat in considerare; intrucat este indicat sa se stabileasca nivelul minim de garantare armonizat la 20 000 ECU; intrucat ar putea fi necesare dispozitii tranzitorii limitate pentru a permite sistemelor de garantare sa respecte acest plafon;

intrucat anumite state membre ofera depunatorilor pentru depozitele lor o acoperire mai mare decat nivelul minim de garantare armonizat prevazut de prezenta directiva; intrucat nu pare oportun sa se impuna ca aceste sisteme, dintre care unele au fost introduse recent ca urmare a Recomandarii 87/63/CEE, sa fie modificate in aceasta privinta;

intrucat in cazul in care un stat membru considera ca anumite categorii de depozite sau depunatori limitativ enumerate nu necesita o protectie speciala, acesta trebuie sa le poata exclude de la garantarea oferita de sistemele de garantare a depozitelor;
intrucat in anumite state membre, pentru a-i incuraja pe depunatori sa analizeze cu grija calitatea institutiilor de credit, depozitele indisponibile nu sunt rambursate in totalitate; intrucat ar fi indicat ca astfel de practici sa fie limitate la depozitele inferioare nivelului minim armonizat;

intrucat a fost retinut principiul unei limite minime armonizate pentru fiecare depunator si nu pentru fiecare depozit; intrucat este asadar indicat sa se ia in considerare depozitele plasate de depunatori care fie ca nu sunt mentionati ca titulari ai unui cont, fie ca nu sunt titulari unici; intrucat limita trebuie, prin urmare, aplicata fiecarui depunator care poate fi identificat; intrucat acest principiu nu ar trebui aplicat organismelor de plasament colectiv supuse unor norme speciale de protectie care nu exista pentru depozitele mentionate anterior;

intrucat informatia este un element esential pentru protejarea depunatorului si, in consecinta, trebuie sa faca in egala masura obiectul unui numar minim de dispozitii obligatorii; intrucat, cu toate acestea, utilizarea nereglementata, in scopuri publicitare, a datelor privind nivelul si aria de acoperire a sistemului de garantare a depozitelor poate afecta stabilitatea sistemului bancar sau increderea depunatorului; intrucat statele membre ar trebui, prin urmare, sa adopte norme pentru limitarea unor astfel de date;

intrucat, in cazuri speciale, in anumite state membre in care nu exista sisteme de garantare a depozitelor pentru anumite tipuri de institutii de credit, care primesc numai o parte extrem de mica a depozitelor, introducerea unui asemenea sistem poate dura, in unele cazuri, mai mult timp decat este stabilit pentru transpunerea prezentei directive; intrucat, in astfel de cazuri, poate fi justificata acordarea unei derogari temporare de la obligatia de a participa la un sistem de garantare a depozitelor; intrucat, cu toate acestea, in cazul in care astfel de institutii de credit ar functiona in strainatate, statele membre ar fi indreptatite sa solicite participarea lor la un sistem de garantare a depozitelor, instituite de acestea;

intrucat, in cadrul prezentei directive, nu este indispensabil sa se armonizeze metodele de finantare a sistemelor ce garanteaza depozitele sau a institutiilor de credit in sine, dat fiind ca, pe de o parte, costul finantarii acestor sisteme trebuie suportat, in principiu, de institutiile de credit insele si, pe de alta parte, capacitatea de finantare a acestor sisteme trebuie sa fie proportionala cu obligatiile acestora; intrucat acest lucru nu trebuie, cu toate acestea, sa puna in pericol stabilitatea sistemului bancar a statului membru in cauza;

intrucat prezenta directiva nu poate avea drept rezultat faptul ca statele membre sau autoritatile lor competente sunt raspunzatoare fata de depunatori, in masura in care au asigurat introducerea si recunoasterea oficiala a unuia sau a mai multor sisteme de garantare a depozitelor sau a uneia sau a mai multor institutii de credit care sa asigure compensarea sau protejarea depunatorilor, potrivit conditiilor prevazute in prezenta directiva;

intrucat garantarea depozitelor este un element esential pentru realizarea pietei interne si un element suplimentar indispensabil pentru sistemul de supraveghere a institutiilor de credit, datorita solidaritatii pe care o creeaza intre toate institutiile aceleiasi piete financiare in cazul in care una dintre acestea se afla in dificultate,

ADOPTA PREZENTA DIRECTIVA:

Art. 1. - In sensul prezentei directive:

1. "depozit" inseamna orice sold creditor rezultat din fondurile ramase intr-un cont sau din situatii temporare care deriva din operatiuni bancare normale si pe care o institutie de credit trebuie sa il plateasca in conformitate cu conditiile legale si contractuale aplicabile, precum si orice creanta evidentiata printr-un titlu de creanta emis de o institutie de credit;

Actiunile la institutiile de tip "building society" din Regatul Unit si Irlanda, cu exceptia celor care reprezinta un element de capital si care sunt reglementate de articolul 2, sunt considerate depozite.

Obligatiunile care indeplinesc conditiile enuntate la articolul 22 alineatul (4) din Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind coordonarea actelor cu putere de lege si actelor administrative privind organismele de plasament colectiv in valori mobiliare (OPCVM) (1) nu sunt considerate depozite.

(1)JO L 375, 31.12.1985, p. 3, directiva astfel cum a fost modificata ultima data de Directiva 88/220/CEE JO L 100, 19.4.1988, p. 31).

In sensul calcularii soldului creditor, statele membre aplica reglementarile privind compensarea si creantele care trebuie compensate in conformitate cu conditiilor legale si contractuale aplicabile unui depozit;

2. "cont comun" inseamna un cont deschis in numele a doua sau mai multe persoane sau asupra caruia au drepturi doua sau mai multe persoane, care poate functiona pe baza semnaturii uneia sau mai multora dintre aceste persoane;

3. "depozit indisponibil" inseamna un depozit datorat si exigibil care nu a fost platit de catre o institutie de credit in conditiile legale si contractuale care ii sunt aplicabile, daca:

(i) autoritatile competente au constatat ca, din punctul lor de vedere, institutia de credit in cauza pare sa nu fie capabila, pentru moment si din motive legate direct de situatia sa financiara, sa plateasca depozitul si sa nu aiba, pe termen scurt, nici o perspectiva de a putea sa o faca.
Autoritatile competente fac aceasta constatare cat mai curand posibil si in cel mult 21 de zile de cand au stabilit pentru prima oara ca acea institutie de credit nu a platit depozitele datorate si exigibile; sau
(ii) o autoritate judiciara a dat o hotarare, din motive direct legate de situatia financiara a institutiei de credit, care are efectul de a suspenda exercitarea dreptului depunatorilor de a-si recupera creantele, in cazul in care aceasta hotarare intervine inainte de constatarea mentionata la punctul (i);

4. "institutie de credit" inseamna o intreprindere a carei activitate consta in acceptarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la populatie si acordarea de credite in nume propriu;

5. "sucursala" inseamna un sediu de activitate care formeaza o parte lipsita de personalitate juridica a unei institutii de credit si care desfasoara, in mod direct, toate sau numai unele dintre operatiunile inerente activitatii institutiei de credit; orice numar de sucursale infiintate in acelasi stat membru de catre o institutie de credit, care isi are sediul in alt stat membru, este considerat drept o singura sucursala.

Art. 2. - Sunt excluse de la rambursare de catre sistemele de garantare:

- sub rezerva articolului 8 alineatul (3), depozitele plasate de alte institutii de credit in nume si cont propriu;
- toate instrumentele care se incadreaza in definitia "fonduri proprii", astfel cum figureaza la articolul 2 din Directiva 89/299/CEE a Consiliului din 17 aprilie 1989 privind fondurile proprii ale institutiilor de credit ⁽¹⁾,

⁽¹⁾JO L 124, 5.5.1989, p. 16, directiva astfel cum a fost modificata ultima data de Directiva 92/16/CEE JO L 75, 21.3.1992, p. 48).

- depozitele rezultate din operatiuni in legatura cu care a existat o condamnare penala pentru spalare de bani, in intelesul articolului 1 din Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar in scopul spalarii banilor ⁽²⁾.

⁽²⁾JOL 166, 28.6.1991, p. 77.

Art. 3. - (1) Fiecare stat membru asigura ca pe teritoriul sau sunt introduse si recunoscute oficial unul sau mai multe sisteme de garantare a depozitelor. Cu exceptia situatiilor mentionate la al doilea paragraf si la alineatul (4), nici o institutie de credit autorizata in acel stat membru in conformitate cu articolul 3 din Directiva 77/780/CEE nu poate accepta depozite daca nu este membra a unui astfel de sistem.
Cu toate acestea, un stat membru poate exonera o institutie de credit de obligatia de a adera la un sistem de garantare a depozitelor in cazul in care acea institutie de credit apartine unui sistem care protejeaza institutia de credit respectiva si, in special, ii asigura lichiditatea si solvabilitatea, asigurand astfel depunatorilor o protectie cel putin echivalenta cu cea oferita de un sistem de garantare a depozitelor si care, in opinia autoritatilor competente, indeplineste urmatoarele conditii:

- sistemul exista si este recunoscut oficial in momentul adoptarii prezentei directive;
- sistemul are ca obiect evitarea situatiilor in care depozitele plasate la institutia de credit care apartine acestui sistem ar putea deveni indisponibile si dispune de mijloacele necesare pentru aceasta;
- sistemul nu consta dintr-o garantie acordata institutiei de credit de catre insusi statul membru sau de catre autoritatile locale sau regionale ale acestuia;
- sistemul trebuie sa asigure faptul ca depunatorii sunt informati conform clauzelor si conditiilor prevazute la articolul 9.

Statele membre care fac uz de aceasta optiune trebuie sa informeze Comisia, in mod corespunzator; acestea trebuie, in special, sa notifice Comisia in legatura cu caracteristicile acestor sisteme de protectie si cu institutiile de credit pe care acestea le acopera, precum si cu orice modificare ulterioara a informatiilor furnizate. Comisia informeaza comitetul consultativ bancar in acest sens.

(2) In cazul in care o institutie de credit nu se conformeaza obligatiilor care ii revin in calitate de membra a unui sistem de garantare a depozitelor, sunt notificate autoritatile competente care au emis autorizatia si care, in colaborare cu sistemul de garantare, adopta toate masurile necesare, inclusiv impunerea de sanctiuni, pentru a se asigura ca institutia de credit isi respecta obligatiile.

(3) In cazul in care masurile respective nu reusesc sa asigure respectarea obligatiilor din partea institutiei de credit, daca legea interna permite excluderea unui membru si cu acordul expres al autoritatilor competente, sistemul poate notifica, cu un preaviz de cel putin 12 luni, intentia sa de a exclude institutia de credit din sistem. Depozitele plasate inainte de expirarea preavizului continua sa fie acoperite in intregime de catre sistem. In cazul in care, la data expirarii preavizului, institutia de credit nu s-a conformat obligatiilor sale, sistemul de garantare poate proceda la excludere, dupa ce a obtinut acordul expres al autoritatilor competente.

(4) In cazul in care dreptul intern permite si cu acordul expres al autoritatilor competente care au emis autorizatia, o institutie de credit exclusa dintr-un sistem de garantare a depozitelor poate continua sa accepte depozite in cazul in care, inainte de excludere, a prevazut mecanisme de garantare care asigura depunatorilor o protectie al carei nivel si arie de aplicabilitate sunt cel putin echivalente celor oferite de catre sistemul recunoscut oficial.

(5) In cazul in care o institutie de credit a carei excludere este propusa in conformitate cu alineatul (3) nu poate prevedea alte mecanisme care sa respecte conditiile mentionate la alineatul (4), autoritatile competente care au emis autorizatia trebuie sa o revoce de indata.

Art. 4. - (1) Sistemele de garantare a depozitelor introduse si recunoscute oficial intr-un stat membru, in conformitate cu articolul 3 alineatul (1), acopera depunatorii de la sucursalele infiintate de institutia de credit in alte state membre.
Pana la 31 decembrie 1999, nici nivelul si nici aria de aplicabilitate, inclusiv procentul de acoperire, prevazute nu pot depasi nivelul sau aria de acoperire maxime oferite de sistemul de garantare corespunzator de pe teritoriul statului membru gazda.
Inainte de aceasta data, Comisia intocmeste un raport pe baza experientei acumulate in aplicarea celui de-al doilea paragraf si analizeaza necesitatea mentinerii acestor dispozitii. Dupa caz, Comisia prezinta Parlamentului European si Consiliului o propunere de directiva, in vederea prelungirii valabilitatii acestora.

(2) In cazul in care nivelul sau aria, inclusiv procentul, de acoperire oferite de catre sistemul de garantare al statului membru gazda depasesc nivelul sau aria de acoperire stabilita de statul membru in care este autorizata o institutie de credit, statul membru gazda se asigura ca exista un sistem de garantare a depozitelor recunoscut oficial pe teritoriul sau, la care o sucursala se poate alatura din proprie initiativa, pentru a suplimenta garantia de care se bucura deja depunatorii sai in temeiul calitatii sale de membru al unui sistem din statul membru de origine.
Sistemul la care urmeaza sa adere o sucursala acopera categoria de institutii careia ii apartine acesta sau o categorie cat mai apropiata din statul membru gazda.

(3) Statele membre se asigura ca sunt stabilite conditii obiective si de aplicare generala pentru aderarea sucursalelor la sistemul statului membru gazda, in conformitate cu alineatul (2). Accesul este conditionat de indeplinirea obligatiilor necesare aderarii la sistem, in special la plata tuturor contributiilor si altor taxe. La aplicarea dispozitiilor prezentului alineat, statele membre respecta principiile directoare stabilite in anexa II.

(4) In cazul in care o sucursala careia i s-a acordat, la cerere, calitatea de membru in conformitate cu alineatul (2) nu isi indeplineste obligatiile care ii revin ca membru al unui sistem de garantare a depozitelor, autoritatile competente care au emis autorizatia sunt notificate si, in colaborare cu sistemul de garantare, adopta masurile necesare pentru a se asigura ca obligatiile mentionate anterior sunt respectate.
In cazul in care aceste masuri nu reusesc sa asigure respectarea obligatiilor mentionate de catre sucursala respectiva, sistemul poate, cu acordul expres al autoritatilor competente care au emis autorizatia, dupa o perioada de preaviz de cel putin 12 luni, sa excluda sucursala. Depozitele plasate inainte de data excluderii continua sa fie acoperite de sistem pana la data scadentei lor. Depunatorii sunt informati in legatura cu retragerea acoperirii suplimentare.

(5) Comisia raporteaza cu privire la aplicarea alineatelor (2), (3) si (4) pana la 31 decembrie 1999 si, dupa caz, propune modificarea acestora.

Art. 5. - Depozitele detinute la momentul la care autorizatia unei institutii de credit, acordata in temeiul articolului 3 din Directiva 77/780/CEE, este retrasa continua sa fie acoperite de sistemul de garantare.

Art. 6. - (1) Statele membre verifica daca sucursalele infiintate de institutiile de credit, care au sediul in afara Comunitatii, beneficiaza de acoperire echivalenta celei mentionate de prezenta directiva.
In caz contrar, statele membre pot prevedea, sub rezerva articolului 9 alineatul (1) din Directiva 77/780/CEE, ca sucursalele infiintate de institutiile de credit, care au sediul in afara Comunitatii, sa adere la un sistem de garantare a depozitelor care functioneaza pe teritoriul lor.

(2) Institutiile de credit furnizeaza depunatorilor efectivi si celor potentiali la sucursalele infiintate de institutiile de credit care au sediul in afara Comunitatii toate informatiile relevante privind dispozitiile in materie de garantare care se aplica depozitelor acestora.

(3) Informatiile mentionate la alineatul (2) sunt puse la dispozitie in limba sau limbile oficiale ale statelor membre in care este infiintata o sucursala, in modul indicat in legislatia interna si sunt elaborate intr-o forma clara si usor de inteles.

Art. 7. - (1) Sistemele de garantare a depozitelor prevad ca depozitele agregate ale fiecarui depunator sunt acoperite pana la concurenta sumei de 20 000 ECU in caz de indisponibilitate a depozitelor.
Pana la 31 decembrie 1999, statele membre in care, in momentul adoptarii directivei, depozitele nu sunt acoperite pana la concurenta de 20 000 ECU pot mentine suma maxima stabilita de sistemele lor de garantare, cu conditia ca aceasta suma sa nu fie mai mica de 15 000 ECU.

(2) Statele membre pot prevedea ca anumiti depunatori sau anumite depozite sa fie excluse de la aplicarea garantiei sau sa le fie acordat un nivel mai redus al garantiei. Aceste excluderi sunt enumerate la anexa I.

(3) Prezentul articol nu aduce atingere mentinerii sau adoptarii unor dispozitii care ofera o acoperire mai mare sau mai cuprinzatoare a depozitelor. Sistemele de garantare a depozitelor pot, in special, sa acopere complet anumite tipuri de depozite din motive de natura sociala.

(4) Statele membre pot limita garantia prevazuta la alineatele (1) sau (3) la un procent specificat din suma depusa. Procentul garantat trebuie, cu toate acestea, sa fie cel putin egal cu 90 % din depozitele agregate, pana cand suma care urmeaza a fi varsata potrivit garantiei atinge suma mentionata la alineatul (1).

(5) Suma mentionata la alineatul (1) face obiectul unei reexaminari periodice, cel putin o data la cinci ani, de catre Comisie. Dupa caz, Comisia prezinta Parlamentului European si Consiliului o propunere de directiva pentru modificarea sumei mentionate la alineatul (1), luand in considerare, in special, evolutiile din sectorul bancar si cele ale situatiei economice si monetare din Comunitate. Prima analiza are loc dupa cinci ani de la incheierea perioadei mentionate la articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf.

(6) Statele membre asigura ca drepturile depunatorilor la compensatie pot face obiectul unei actiuni a depunatorului impotriva sistemului de garantare a depozitelor.

Art. 8. - (1) Limitele mentionate la articolul 7 alineatele (1), (3) si (4) se aplica depozitelor agregate plasate la aceeasi institutie de credit, indiferent de numarul depozitelor, moneda si situarea in interiorul Comunitatii.

(2) Cota-parte a fiecarui depunator intr-un cont comun este luata in considerare la calculul limitelor prevazute la articolul 7 alineatele (1), (3) si (4).
In absenta unor prevederi speciale, un astfel de cont este impartit in mod egal intre depunatori.
Statele membre pot prevedea ca depozitele intr-un cont la care au dreptul doua sau mai multe persoane in calitatea lor de membri ai unei asociatii lucrative, asocieri sau grupari de natura asemanatoare, sa poata fi agregate si tratate ca si cand ar fi fost plasate de un singur depunator, pentru calculul limitelor prevazute la articolul 7 alineatele (1), (3) si (4).

(3) In cazul in care depunatorul nu este beneficiarul legal al sumelor aflate intr-un cont, persoana care este beneficiarul legal este acoperita de garantie, cu conditia ca acea persoana sa fie identificata sau identificabila inainte de data la care autoritatile competente efectueaza constatarea mentionata la articolul 1 alineatul (3) litera (i) sau data la care autoritatea judecatoreasca da hotararea mentionata la articolul 1 alineatul (3) litera (ii). In cazul in care exista mai multe persoane care sunt beneficiari legali, la calcularea limitelor prevazute la articolul 7 alineatele (1), (3) si (4), se ia in considerare cota-parte a fiecareia, in conformitate cu dispozitiile care reglementeaza administrarea sumelor.

Aceasta prevedere nu se aplica organismelor de plasament colectiv.

Art. 9. - (1) Statele membre asigura ca institutiile de credit pun la dispozitia depunatorilor efectivi si potentiali informatiile necesare acestora pentru identificarea sistemului de garantare a depozitelor la care adera institutia sau sucursalele sale in cadrul Comunitatii sau orice alt mecanism prevazut in temeiul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf sau la articolul 3 alineatul (4). Depunatorii sunt informati despre prevederile sistemului de garantare a depozitelor sau ale oricarui alt mecanism aplicabile, inclusiv despre suma si aria de acoperire oferite de sistemul de garantare. Aceste informatii sunt prezentate intr-o forma usor de inteles.
De asemenea, informatiile privind conditiile de compensare si formalitatile care trebuie indeplinite pentru obtinerea compensarii sunt oferite la cerere.

(2) Informatiile prevazute la alineatul (1) sunt prezentate in forma indicata de legea interna, in limba sau limbile statului membru in care este stabilita sucursala.

(3) Statele membre stabilesc norme de limitare a utilizarii in scopuri publicitare a informatiilor mentionate la alineatul (1), pentru a evita ca aceasta utilizare sa afecteze stabilitatea sistemului bancar sau increderea depunatorilor. Statele membre pot, in special, sa limiteze aceasta publicitate la o simpla mentiune a sistemului la care institutia de credit a aderat.

Art. 10. - (1) Sistemele de garantare a depozitelor trebuie sa poata plati creantele verificate, in mod corespunzator, ale depunatorilor, raportate la depozitele indisponibile, in termen de trei luni de la data la care autoritatile competente efectueaza constatarea mentionata la articolul 1 alineatul (3) punctul (i) sau de la data la care autoritatea judecatoreasca a dat hotararea mentionata la articolul 1 alineatul (3) punctul (ii).

(2) In circumstante cu totul exceptionale si in cazuri speciale, sistemul de garantare poate solicita autoritatilor competente o prelungire a termenului. Aceasta prelungire nu poate depasi trei luni. Autoritatile competente pot acorda, la cererea sistemului de garantare, cel mult doua noi prelungiri, nici una dintre acestea neputand depasi trei luni.

(3) Termenul prevazut la alineatele (1) si (2) nu poate fi invocat de un sistem de garantare pentru a nega beneficiul garantiei vre-unui depunator care nu a putut sa isi evalueze pretentiile de plata in conformitate cu garantia care se inscrie in acest termen.

(4) Documentele privind conditiile si formalitatile care trebuie indeplinite pentru a fi eligibil la plata in conformitate cu garantia mentionata la alineatul (1) sunt elaborate in detaliu, in limba sau limbile statului membru in care este plasat depozitul garantat, potrivit legii interne.

(5) Fara a tine seama de termenul prevazut la alineatele (1) si (2), in cazul in care un depunator sau orice persoana care are drepturi sau un interes asupra sumelor aflate intr-un cont a fost acuzata de o infractiune decurgand din sau avand legatura cu spalarea banilor, astfel cum a fost definita la articolul 1 din Directiva 91/308/CEE, sistemul de garantare poate suspenda orice plata pana la pronuntarea hotararii judecatoresti.

Art. 11. - Fara a aduce atingere altor drepturi pe care depunatorii le pot avea in conformitate cu legislatia interna, sistemele care efectueaza plati garantate au dreptul de subrogare in drepturile depunatorilor aflati in procedura de lichidare, pana la concurenta unei sume egale cu varsamantul lor.

Art. 12. - Prin derogare de la articolul 3, institutiile autorizate in Spania sau in Grecia, enumerate in anexa III, sunt exonerate de obligatia de a apartine unui sistem de garantare a depozitelor, pana la 31 decembrie 1999.
Aceste institutii de credit ii atentioneaza, in mod expres, pe depunatorii efectivi si potentiali in legatura cu faptul ca ele nu sunt membre ale unui sistem de garantare a depozitelor.

In aceasta perioada, in cazul in care vreo astfel de institutie de credit infiinteaza sau a infiintat o sucursala in alt stat membru, acel stat membru poate solicita ca sucursala respectiva sa apartina unui sistem de garantare a depozitelor infiintat pe teritoriul sau, in conditiile stabilite la articolul 4 alineatele (2), (3) si (4).

Art. 13. - Pe lista institutiilor de credit autorizate pe care trebuie sa o elaboreze in conformitate cu articolul 3 alineatul (7) din Directiva 77/780/CEE, Comisia indica statutul fiecarei institutii de credit in raport cu prezenta directiva.

Art. 14. - (1) Statele membre pun in aplicare actele cu putere de lege si actele administrative necesare aducerii la indeplinire a prezentei directive pana la 1 iulie 1995. Statele membre informeaza de indata Comisia cu privire la aceasta.
Atunci cand statele membre adopta aceste dispozitii, acestea cuprind o trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o asemenea trimitere la data publicarii lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei ii sunt comunicate de catre statele membre textele principalelor dispozitii de drept intern, pe care le adopta in domeniul reglementat de prezenta directiva.

Art. 15. - Prezenta directiva intra in vigoare la data publicarii in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.

Art. 16. - Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.

Adoptata la Bruxelles, 30 mai 1994.

ANEXA I:

Lista excluderilor mentionate la articolul 7 alineatul (2)

1. Depozite plasate de catre institutii financiare, definite la articolul 1 alineatul (6) din Directiva 89/646/CEE.
2. Depozite plasate de catre intreprinderi de asigurare.
3. Depozite plasate de catre guvern si autoritatile administrative centrale.
4. Depozite plasate de catre autoritatile provinciale, regionale, locale si municipale.
5. Depozite plasate de catre organismele de plasament colectiv.
6. Depozite plasate de catre fondurile de pensii.
7. Depozite plasate de catre personalul unei institutii de credit: directori, manageri, membri cu raspundere personala, detinatorii a cel putin 5 % din capitalul institutiei de credit, persoanele raspunzatoare pentru efectuarea auditarilor statutare ale documentelor contabile ale institutiei de credit si depunatorii cu statut similar in cadrul altor societati din acelasi grup.
8. Depozite plasate de catre rude apropiate si parti terte actionand in numele depunatorilor mentionati la punctul 7.
9. Depozite plasate de catre alte societati din acelasi grup.
10. Depozite nenominative.
11. Depozite pentru care depunatorul a obtinut, pe baza individuala, de la aceeasi institutie de credit, rate si concesii financiare, care au contribuit la agravarea situatiei financiare a institutiei.
12. Obligatiuni emise de catre aceeasi institutie si pasive decurgand din accepturi proprii si bilete la ordin.
13. Depozite in alte monede decat:
- cele ale statelor membre;
- ECU.
14. Depozite plasate de catre societati a caror marime nu le permite sa elaboreze bilanturi prescurtate in conformitate cu articolul 11 din cea de-a patra Directiva (78/660/CEE) a Consiliului din 25 iulie 1978, bazata pe articolul 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societati ⁽¹⁾.

⁽¹⁾JO L 222, 14.8.1978, p. 11, directiva astfel cum a fost modificata ultima data de Directiva 90/605/CEE (JO L 317, 16.11.1990, p. 60).

ANEXA II:

Principii directoare

In cazul in care o sucursala solicita aderarea la un sistem din statul membru gazda, pentru a oferi o acoperire suplimentara, sistemul din statul membru gazda va stabili, pe baza bilaterala, cu sistemul din statul membru de origine, norme potrivite si proceduri pentru plata compensatiei catre depunatorii la acea sucursala. Urmatoarele principii se aplica pentru definirea acestor proceduri si stabilirea conditiilor de aderare la aceasta sucursala [mentionate la articolul 4 alineatul (2)]:

(a) sistemul statului membru gazda isi pastreaza pe deplin dreptul de a impune normele obiective si de aplicare generala institutiilor de credit participante; acesta poate solicita furnizarea informatiilor relevante si are dreptul sa verifice aceste informatii la autoritatile competente ale statului membru de origine;
(b) sistemul statului membru gazda satisface solicitarile privind o compensare suplimentara in temeiul unei declaratii din partea autoritatile competente din statul membru de origine, care arata ca depozitele nu sunt disponibile. Sistemul statului membru gazda isi va pastra dreptul deplin de a verifica drepturile depunatorului, in conformitate cu propriile sale norme si proceduri, inainte de a plati compensatia suplimentara;
(c) sistemele din statul membru de origine si din statul membru gazda vor coopera deplin unele cu celelalte pentru a se asigura ca depunatorii primesc compensatiile prompt si in cuantumul cuvenit. In special, acestea vor conveni asupra modului in care existenta unei creante care poate da nastere unei compensari, conform prevederilor fiecaruia dintre sisteme, va afecta compensatia platita depunatorului de catre fiecare sistem;
(d) sistemele din statul membru gazda au dreptul sa impuna sucursalelor o taxa pentru acoperirea suplimentara calculata corespunzator, tinand seama de acoperirea finantata de sistemul statului membru de origine. Pentru a facilita perceperea taxei, sistemul statului membru gazda are dreptul sa presupuna ca obligatiile sale sunt limitate, in orice situatie, la diferenta dintre garantia pe care o ofera si cea oferita de statul membru de origine, indiferent daca statul membru de origine plateste efectiv vreo compensatie legata de depozitele aflate pe teritoriul statului membru gazda.

ANEXA III:

Lista institutiilor de credit mentionate la articolul 12

(a) Categorii specializate de institutii din Spania, al caror statut juridic face in prezent obiectul unei reforme, autorizate ca:

- Entidades de Financiacion o Factoring;
- Sociedades de Arrendamiento Financiero;
- Sociedades de Credito Hipotecario.

(b) Urmatoarele institutii de stat din Spania:

- Banco de Credito Agricola, SA;
- Banco Hipotecario de Espana, SA;
- Banco de Credito Local, SA.

(c) Urmatoarele cooperative de credit din Grecia:

- Cooperativa de credit din Lamia;
- Cooperativa de credit din Ioannina;
- Cooperativa de credit din Xylocastron,

(d) precum si acele cooperative de credit cu caracter similar, enumerate mai jos, care sunt autorizate sau in curs de autorizare la data adoptarii prezentei directive:

- Cooperativa de credit din Chania;
- Cooperativa de credit din Iraklion;
- Cooperativa de credit din Magnissia;
- Cooperativa de credit din Larissa;
- Cooperativa de credit din Patras;
- Cooperativa de credit din Tesalonic.