Dimitrie Anghel

Răsăritul soarelui¹

Îmi sorb acum cafeaua în balcon
Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare
Un tunet, când şi când, în depărtare
Îcearc-o gamă, ca un bariton.

Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare,
Divinul nostru nevăzut patron?
Îşi potcoveşte caii Apollon,
Ori ce să fie-acest incendiu mare?...

Tot mai compacţi ies aburii acum,
Dar flăcările cresc acum mai vii şi ele,
Din ce în ce tot cerul îl câştigă

Şi iată, că prin nourii de fum,
Ca un simbol al României mele,
Răsare-o uriaşă mămăligă!

1. Din volumul "Caleidoscopul lui A. Mirea" (1908-1910) scris în colaborare cu Ştefan Octavian Iosif