Dimitrie Anghel

Hornarul¹

Pe cerul alb se face-o pată,
Apare şi dispare iar,
Şi pata asta-ndoliată
E-o siluetă de hornar...

Se pleacă omul de cărbune,
Ţinând în mână un odgon,
Şi-ntr-un ogeac nu ştiu ce spune
Ca printr-un negru telefon.

Din horn în horn îşi schimbă locul,
La orice pas primejduit,
Dar neschimbat îi e norocul...
Şi-atunci cu jale m-am gândit:

De ce atâtea suferinţe
Să-ndure-naltul funcţionar,
Când sunt atâtea conştiinţe,
Ce au nevoie de-un hornar?!

1. Din volumul "Caleidoscopul lui A. Mirea" (1908-1910) scris în colaborare cu Ştefan Octavian Iosif