Publicat pe 9 iunie 2010

Euro si City

Durata: 15 minute

Bună ziua şi bun venit la ‘În ochii presei’, unde discutăm subiectele din mass-media şi ne uităm la blogurile din Europa şi la cei care le citesc. Să cunoaştem echipa. Pentru revista presei, colega mea, Maria Maggiore. Ni se alătură şi Lavinia Hoyos, care a răscolit blogurile. Invitaţii mei sunt Jannis Papadimitriou, de la postul german Deutsche Welle, şi Thomas Mayer, jurnalist la cotidianul austriac, Der Standard. De la ultima noastră întâlnire, s-au întâmplat multe: un pachet imens de ajutorare a Greciei şi a monedei euro, schimbări de guvern în Ungaria şi în Regatul Unit, în care avem prima coaliţie guvernamentală din ultimii 70 de ani, şi vulcanul din Islanda care a dat peste cap milioane de călătorii. Să începem prin a privi unele titluri din mass-media.

Maria, eşti prima.

Tensiunile cresc în zona euro. Criza ne afectează încă. Tensiunile se datorează, în special, atitudinii lui Angela Merkel, care frânează acordul stabilit pentru salvarea zonei euro. În acest articol din ‘Los Echos’, preşedintele Eurogrupului, Juncker, spune că unii oameni ar trebui să se abţină de la comentarii. Se referă, clar, la Merkel.

Nu este pentru prima dată când Merkel este criticată în legătură cu criza. Au mai făcut-o şi alţii.

În afară de Juncker care, ca preşedinte al Eurogrupului, e cel mai autorizat, Guy Verhofstadt, fostul premier al Belgiei, şi Leterme critică atitudinea ei care nu e de folos pieţelor. De fiecare dată când Merkel vorbeşte, moneda euro scade. Acest lucru nu ajută la stabilitatea pieţelor.

Problema nu se resimte nicăieri mai puternic decât în Grecia. Jannis Papadimitriou, cum este tratată această problemă acolo? Probabil că lucrurile sunt văzute dintr-o perspectivă diferită.

Perspectiva este şi a fost foarte diferită. Situaţia va rămâne foarte dificilă în următorii doi ani, pe puţin. Am văzut, acum, că Grecia şi-a cumpărat timp, timp politic, timp pentru a acţiona şi a reduce deficitul record. Pe de altă parte, cred că e important ca contribuabilii din UE să ştie că nu este doar un pachet de salvare pentru Grecia, ci este de asemenea în următorii doi ani un pachet de salvare pentru băncile europene care au acordat bani Greciei în anii şi deceniile anterioare. Cred că momentele dificile vor apărea pentru doi-trei ani. Nu vedem decât începutul problemei.

În această emisiune, ne uităm la imagini din mass-media şi încercăm să identificăm ce se întâmplă. Nu veţi avea nici o problemă cu acest cadru.

Nu primiţi niciun premiu dacă recunoaşteţi despre ce e vorba. Au fost momente grele pentru poporul grec. Evident, măsurile de austeritate nu sunt niciodată populare, dar există sentimentul că acestea vor fi acceptate?

Nu sunt foarte sigur, dar pachetul de salvare este foarte dificil. Grecia e o ţară destul de săracă în comparaţie cu Germania sau Franţa. E ca şi cum Germania ar adopta un pachet de austeritate de 300 de miliarde. Ce s-ar întâmpla în Germania?

Thomas, te rog să intervii.

Această idee a pachetului de salvare nu a fost foarte populară în Germania. Germanii au fost asiguraţi, atunci când s-au alăturat euro-ului şi au lăsat în urmă puternica marcă, că nu li se va cere să salveze celelalte ţări din zona euro.

Nu vorbesc aici ca un german. Vorbesc limba germană, dar sunt austriac, aşa că îmi este, poate, mai uşor să explic poziţia Germaniei fără a fi suspectat de naţionalism, aşa cum au făcut-o, din păcate, mai multe state, precum Grecia. Am o părere diferită, în ultimele luni, vizavi de funcţia dnei Merkel. Nu sunt de acord cu critica potrivit căreia a acţionat încet. Dimpotrivă. Cred că a examinat totul atent şi a acţionat foarte responsabil, pentru că nu s-a gândit doar la pasul următor cu şi la cei ulteriori. Dacă Merkel ar fi spus de la început, din ianuarie, de pildă, că vom cheltui 100-150 miliarde de euro, doar germanii, atunci alte lucruri care au apărut la suprafaţă nu s-ar fi descoperit. Presiunea pe ţările care au cauzat criza nu ar fi crescut.

Problema e timpul. Merkel a mai fost criticată pentru întârzierea în acţiune. Dacă s-ar fi luat măsuri în zona euro acum două-trei luni, ţările ar fi putut salva sute de miliarde de euro. E valabil şi pentru Germania. Oricum, s-a ajuns la un rezultat similar: un plan pentru zona euro.

Nu, categoric nu. Motivul: aşa cum am văzut, poţi cumpăra timp cu bani. Dar nu poţi cumpăra schimbările structurale necesare în zona euro. Miezul crizei este că statele membre ale zonei euro, Germania, Austria, Olanda, pe de o parte, şi Italia, Spania, Portugalia şi Grecia, pe de altă parte, şi, între ele, alte state, au percepţii diferite privind politica economică a monedei comune. Aceasta este chestiunea-cheie, care va fi subiectul atâtor discuţii.

Te voi opri aici, Thomas.

Jannis, ştiu că ai scris un articol despre demonstraţiile din Grecia. Am citit unele din articolele tale. Este dificil de demonstrat, pentru cei care...Toată lumea e de acord că datoria trebuie adusă sub control, dar se ştia că nu va fi uşor. Nici în Irlanda nu au fost măsuri populare.

Nu va fi uşor, dar ar fi mai uşor dacă guvernul grec ar arăta că măsurile sunt drepte şi corecte şi că răspunderea e asumată de toată lumea, inclusiv de cei bogaţi, dar acest lucru nu se întâmplă. În primele săptămâni după izbucnirea crizei, premierul grec a spus că toţi cei care câştigă, să spunem, peste 100.000 de euro pe an vor trebui să plătească un impozit special pentru a contribui la reducerea deficitului, o idee foarte bună. Dar câţi oameni recunosc faptul că au aceste venituri?

Doar 16.000 au recunoscut.

Nici măcar. În jur de 10.000-15.000.

O invit şi pe Lavinia în discuţie. Ai dat peste bloguri pe aceeaşi temă.

Da, aşa este. În special unul spaniol: ‘Cronica europea’. El critică mai mult FMI-ul, care a jucat un rol important. Se pare că a fost mai interesat de agravarea crizei prin previziunile alarmante... În acest caz, vorbeşte despre Spania ca ziarist spaniol.

S-au făcut previziuni alarmante despre deficitul şi datoria Spaniei fără a avea probe concrete care să le demonstreze. Cred că putem spune că experienţa FMI-ului cu crizele nu e una grozavă. Ei au fost cei care au exacerbat criza din Asia, nu?

Acum, sub Dominique Strauss-Kahn, FMI-ul spune că s-a schimbat în comparaţie cu ce făcea înainte. Să vedem.

Vorbind despre Spania, Maria, şi tu ai găsit un articol. Voiam să îi răspund, pe scurt, lui Tom. A spus ceva foarte interesant. Evident, nu sunt de acord. Ai spus că am fi putut acţiona mai repede. Dar este chiar Germania cea care nu a vrut să acţioneze mai repede. Puteam acţiona în 2005, când Grecia a avut prima criză. Dar Germania nu a vrut să revizuiască regulile Eurostat. Trecem printr-o perioadă foarte interesantă: asistăm la colapsul actualei zone euro. Germania a vrut o zonă euro în care fiecare stat îşi controlează conturile.

Sunt de acord cu tine aici. Ministrul de finanţe austriac a votat împotriva directivei Eurostat propusă de Comisie. A fost o greşeală imensă. De ce a fost aşa? Era o perioadă de criză, Germania şi Franţa aveau probleme bugetare, aşa că au decis să îndulcească puţin sistemul. Ce se întâmplă după, nu ne priveşte pentru că nu vom mai fi la conducere. Privind înapoi, a fost o greşeală mare. Comisia are nevoie de mai multă putere pentru a vedea problemele mai repede.

Dar Austria a susţinut Comisia să trimită în judecată Consiliul pentru că a relaxat puţin lucrurile în cazul Franţei şi Germaniei. Maria, discutam despre riscul ca problema să se extindă în Spania. Ai găsit un articol despre asta.

În ‘Le Monde’, am găsit un interviu cu Patrick Artus, director de studii economice la Natixis. El spune că după anunţarea acestui plan de 750 miliarde de euro, pieţele şi-au dat seama că planurile de austeritate în unele ţări precum Spania ar putea să nu funcţioneze pentru că vor încetini dezvoltarea acestor state. Patrick Artus spune că Spania e cheia. Spania trebuie să-şi plătească datoria, altfel va fi problema tuturor. Europa trebuie să îşi joace rolul. De pildă, BCE trebuie să aplice o politică de depreciere a euro pentru a sprijini exporturile.

Spania aplică deja unele măsuri de austeritate.

Dar nu este sigură că reducerea cheltuielilor va duce la creştere. Cele două nu se leagă. Se tem că, dacă se concentrează pe... Ba dimpotrivă. -Exact! Până acum ne-am concentrat pe deficit, nu şi pe creştere.

Thomas, ai produs pe blogul tău un reportaj care spune că dl Barroso a fost prea invizibil în procedura asta. Oamenii s-au plâns că dna Merkel a intervenit prea târziu. Dar dl Barroso a fost acuzat că a rămas în umbră.

Cancelarul german - a fost o impresie greşită -a fost foarte prezentă, de săptămâni, în faţa publicului german. Este atacată de oponenţii politici şi presată de mass-media şi de tabloide. Datorită Constituţiei, nu e uşor pentru cancelarul Germaniei să transfere sume mari către Europa. Trebuie să ţinem cont şi de asta. Şi, legat de Barroso, cine ar trebui, într-o astfel de situaţie extrem de dificilă la nivel naţional, să acţioneze ca mediator şi să explice cetăţenilor europeni de ce avem Uniunea, de ce este atât de importantă pe timp de criză? Doar politicienii UE pot face asta, preşedintele Parlamentului European, deputaţii, preşedinţii grupurilor şi, în special, preşedintele Comisiei. El este cel ales să reprezinte şi să apere interesele europene şi nu doar în spatele uşilor închise, ci şi vizavi de public.

Suntem presaţi de timp. Trecem la un alt punct al emisiunii. Mai avem un stop-cadru. Acesta spune o altă poveste, un aspect diferit a ceea ce se petrece. Să vedem dacă ne dăm seama ce se petrece aici.

Chipuri familiare. O uniune ciudată. -Un compromis european. Unii spun că dna Cameron s-ar plânge că sunt trei în acea căsnicie, ceea ce ar fi neconfortabil pentru toată lumea. Va dura? Nu prea au multe în comun din punct de vedere politic.

Pentru mine, ar fi bine dacă liberalii ar da o dimensiune europeană noului guvern conservator din Regatul Unit. Am discutat despre criză, despre Grecia şi Germania. E uşor să ne concentrăm pe Grecia pentru că ea are probleme sau pe Germania, pentru că are o poziţie privilegiată. Dar dacă vom discuta despre o politică economică comună, cum ai spus, atunci ce ziceţi de o politică fiscală comună, de pildă, pentru Regatul Unit sau Luxemburg?

Lavinia, ai găsit un blog, nu?

Este Europa lui Gavin Hewitt, despre care am vorbit deja într-o ediţie anterioară. Am găsit o postare de-a lui pe blog care mi s-a părut interesantă. Spune că, dat fiind faptul că, datorită acestei crize, Germania a trebuit să ajute atât de mult economiile mai slabe, acest lucru ridică îndoieli cu privire la ce tip de Uniune îşi doreşte Germania. Argumentul său este că UE devine supra-reglementată şi acesta este şi argumentul lui Cameron. Germania ar putea simţi la fel.

Germania a transferat sume mari de bani către alte state din solidaritate, lucru la care nu era obligată prin tratate. Mă aştept ca în următoarele săptămâni, luni şi ani, Germania şi Franţa să preia frâiele mai mult decât înainte. Zona euro ar putea deveni motorul unui uniuni politice. Pentru că o concluzie ne-a surprins pe noi şi cetăţeanul obişnuit: europenii sunt mult mai legaţi. Firmele, slujbele, comerţul, deplasările, toate sunt mult mai strânse decât înainte. Nu e posibil să separăm toate acestea fără un risc de colaps. De aceea cred că, după criză, vom fi mai puternici ca înainte.

Vreau să spun că redresarea Germaniei ar putea depinde de exportul de bunuri produse acolo şi scăderea monedei euro i-ar ajuta. Cu cât mai scăzut ar fi euro-ul, cu atât mai mult ar putea exporta. Atât pentru ediţia de astăzi. Le mulţumesc lui Jannis Papadimitriou, Thomas Mayer şi, de asemenea, Mariei Maggiore şi Laviniei Hoyos. Vă las să vă gândiţi cine ne-a plasat sub blestemul chinezesc ‘fie să trăiţi în vremuri interesante’, pentru că asta trăim. La revedere!