Criza financiară - ce urmează după summitul G-20?
Au guvernele din Europa şi UE un răspuns adecvat şi suficient la criza globală a pieţelor financiare? Eurodeputatul socialist Peter Skinner din Marea Britanie discută cu trei jurnalişti.
Durata: 20 minute
Bună ziua şi bine aţi venit la ‘Conferinţa de presă’, emisiunea de dezbateri a presei, de aici, din Parlamentul European. Sunt Mark Rogerson.
Alături de mine am trei jurnalişti pregătiţi să chestioneze un deputat referitor la un subiect actual. Subiectul nostru de astăzi: criza financiară după reuniunea G20. Încotro se îndreaptă răspunsul european?
Deputatul nostru este Peter Skinner, un membru al grupului socialist, din Regatul Unit, din Comisia economică şi monetară.
Pregătiţi cu întrebări sunt: Gilles Chavanel, de la France 3, din Strasbourg, Jannis Papadimitriou, SKAI TV, Grecia, şi Rob Heirbaut, VRT Television, din Belgia.
Peter Skinner, aş dori să vă adresez două întrebări. Prima, legată de ‘toxic assets’ asupra bilanţurilor băncilor, rădăcina întregii probleme, a fost acum soluţionată? Cea de-a doua întrebare, privind înainte, este oare răspunsul politic economic dat la nivel european adecvat dimensiunii acestei probleme?
În primul rând, referitor la ceea ce era sau nu era pe acele bilanţuri, a durat mult până s-a descoperit adevărata dimensiune a crizei. Între timp, a afectat multe bănci şi le-a adus pe multe la colaps. Guvernele au încercat să repare acest lucru intervenind, pentru a se asigura că întăresc capitalurile băncilor, pentru a se asigura că depunătorii şi cei care au anumite obligaţii faţă de bancă şi le îndeplinesc.
Deci primul obiectiv a fost acela de a injecta încredere. Ştiţi suficient de multe despre ‘toxic assets’, instrumentele de investiţii care au fost vândute ca schimburi de credite între bănci? Nu ştim cât ar trebui să ştim. Încă descoperim acest subiect. Nu în mod cotidian, dar cum băncile descoperă noi şi noi pierderi suferite, nu ne aşteptăm la mai multe surprize, ci la repetarea celor pe care le-am experimentat deja. Au reacţionat guvernele suficient de bine? Au făcut acest lucru pentru a reda încrederea în sistemele financiare. Relansarea este un cu totul alt cuvânt. Nu ştiu cât va dura până industria financiară se va relansa.
Deci nu am ieşit încă din impas. Suntem încă în mijlocul crizei.
Dar criza a fost recunoscută şi este tratată ca atare. Acesta e un punct de plecare important.
Rob, să trecem la tine.
Cum putem vorbi de un răspuns european la criză atunci când la summitul G20 la Londra, am văzut atâţia europeni la o masă dar nici o poziţie comună europeană? Şi atunci când avem o reacţie europeană, statele membre mici precum Belgia se plâng că totul este decis de către statele membre mari între ele şi că nu este o acţiune europeană concertată.
Cred că concentrarea la nivel european asupra unei poziţii comune este absentă, şi va fi în continuare astfel mult timp. Nu avem autoritate, în afara BCE şi a Comisiei, care pot vorbi în numele UE. Fiecare stat naţional poate lua orice poziţie. Ele sunt mândre de asta. Dar răspunsul fundamental este că contribuabilii lor sunt responsabili de costurile atrase de ţara lor. Ei vor proteja acest lucru într-un mod vehement. Nu avem cum să vedem o mişcare fundamentală de la state naţionale discutând aceste lucruri la summituri la ele dând această putere unei autorităţi centrale europene. Nu în următoarea perioadă.
Nu slăbeşte acest lucru Europa?
Ba da, e adevărat. Trebuie să recunoaştem acest lucru. Dacă nu ne coordonăm şi cooperăm sau creăm o autoritate centrală, ar trebui să ne asigurăm că introducem ceva în managementul riscului tuturor produselor. Acesta nu există şi G20 a arătat şi el că aceasta e o mare problemă.
Mi se pare groaznic să vă aud spunând că Europa nu poate avea o poziţie comună, având în vedere dimensiunea crizei. Aţi spus şi dv, în următoarele luni, e foarte probabil să se înrăutăţească. De ce nu pot cele 27 de state membre să lucreze împreună pentru a rezolva criza? Nu vorbesc de alte probleme, doar de rezolvarea unei crize majore. De ce?
Strategic, interesele Europei sunt interconectate. Trebuie să o recunoaştem. Este vorba şi de acest lucru. Dar e de asemenea şi o legătură globală. Nu vorbim doar despre ceva intern UE. Deci nevoia ca Europa să acţioneze împreună, aşa cum, încet încet, o fac, începe să ajungă la urechile guvernanţilor. Nu poate fi vorba doar despre Germania, Franţa şi Marea Britanie ca lideri. E vorba de 27 de ţări, fiecare cu probleme şi dezavantaje unice. De aceea FMI a fost chemat să ajute unele ţări central- şi est-europene. În timp ce alte ţări au altfel de probleme, precum criza imobiliară. E vorba despre coordonarea cu toţi aceştia, fiecare cu problemele lor, pentru a avea o reacţie comună şi care are sens pentru întreaga UE. Este un lucru vital, dacă dorim să progresăm.
Dar FMI a acuzat Europa de lipsă de cooperare la tratarea acestei crize.
Să ceri ţărilor să se ajute între ele folosind banii contribuabililor din propriile lor state membre, e o problemă dificilă pentru unele ţări. Acesta e lucrul care opreşte unele state să acorde ajutor, uneori necesar. Avem însă şi rezultate pozitive, în principal în zona euro, acest lucru e mult mai puţin complicat. Exemplul german arată că oamenii vor să-şi acorde sprijinul într-ul mod critic.
Aş dori să intervin un pic înaintea lui Jannis. Cu privire la banii contribuabililor, mulţi analişti sunt de părere că banii contribuabilului german vor trebui să salveze restul Europei. Este o mare întrebare politică dacă acest lucru se va întâmpla. Deci nu există un contribuabil de ultimă instanţă.
Nu. Şi BCE ,care are o autoritate de supervizare de ultimă instanţă aşa cum ar trebui să fie o bancă la acest nivel, nu are nici o putere asupra măsurilor fiscale. E la latitudinea statelor membre.
De ce nu se acţionează concertat?
Am avea nevoie de o schimbare în Tratat. Se discută despre aceasta. Dar include complicaţii cu privire la măsurile fiscale care se vor aplica şi cum se vor strânge aceste fonduri. Politicienii nu vor face aşa un pas.
Jannis, să trecem la tine.
Mulţumesc. În ultimele 24 de ore, am auzit veşti foarte rele. Germania va suferi de pe urma crizei până în 2013. Aceasta e previziunea. Economia britanică, în 2009, va scădea cu 3,5. Japonia a suferit primul deficit comercial din 1980. E destul de mult pentru 24 de ore. Poate că astăzi nu cunoaştem încă exact dimensiunea crizei. Poate că nu vedem decât vârful icebergului. Nu vreau să fiu pesimist, dar stau şi mă întreb.
Aţi putea adăuga: care este valoarea activelor deţinute acum de instituţii, ce vom face pentru a înţelege care sunt valorile reale, nu ştim, sau exerciţiile market-to-market actuale duc spre o transformare prociclică? Sunt de acord, unele cifre sunt rele. Dar e mai bine să le cunoaştem şi să încercăm să le facem faţă şi să expunem politicile acestui tip de proces decât să fim mult prea optimişti în legătură cu relansarea. Se pot învăţa multe din lecţiile trecutului, dar trebuie să promovăm cele mai bune politici pe baza acelor cifre rele. Sună groaznic, dar, să fim cinstiţi. Publicul trebuie să le cunoască. Criza este profundă, dar prezicerile sunt: relansare în 2010. Ar trebui să sperăm la asta şi să împingem politica în acea direcţie.
În ce priveşte contribuabilul german, ceea ce aud mereu în Germania, oamenii cred că această criză a fost importată din SUA şi Regatul Unit.
Argumentul referitor la abordarea anglo-saxonă mult prea laxă. Aş dori să demitizez argumentul. El încearcă să aducă anumite răspunsuri care nu vor fi de niciun ajutor politicienilor din majoritatea statelor. Majoritatea statelor sunt afectate de criza actuală datorită normelor şi legiuitorilor din propria ţară. Nu suntem chiar atât de sofisticaţi. Criza britanicilor este mai legată de criza ipotecilor, care i-a afectat şi pe americani. Dar, în alte ţări, am importat un activ toxic potent, venit prin sistemul nostru bancar. Acolo avem nevoie de norme adecvate. Nu au fost reglementate în acelaşi mod. În unele state membre nu avem Basel II. Şi nu a existat nici în SUA.
Când spuneţi ‘Nu avem’......vă referiţi la europeni?
Da.
Vorbim de mitologia anglo-saxonă, aşa că îi dau cuvântul lui Gilles.
Nu vreau să adresez întrebarea pe care nu doreşte să o adreseze. Nu voi acuza anglo-saxonii. Aveţi sincer impresia că cele 27 de state şi G20 au luat suficiente măsuri, dată fiind dimensiunea crizei? Cifrele vorbesc de la sine. Experţii spun că este insuficient.
Nu vom face niciodată destul pentru a răspunde criticilor celor care au impresia că suntem pe o pantă descendentă. Dar au fost luate nişte măsuri adecvate. Agenţiile de rating de credit, de pildă, care trebuie să fie deschise şi care sunt menţionate în recomandările G20, au fost chiar astăzi adoptate în Parlament ca şi măsuri de transparenţă, acestea îşi împart rolul crucial pe care îl joacă, îi informează în mod corespunzător pe investitori şi nu încearcă doar să facă bani de pe urma promovării produselor. Dar pur şi simplu nu am avut destul timp pentru a da o legislaţie care să aibă un efect urgent, aşa cum ar fi fost nevoie. În sectorul bancar, există încă decizii cruciale care trebuie luate. Au loc dezbateri referitoare la nivelul de capital care trebuie aplicat industriei bancare pentru a o face sigură. Dar nu ar trebui oare să discutăm despre riscul prudenţial, managementul riscului, şi nu exclusiv despre capital? Atât timp cât purtăm aceste discuţii, nu vom avea răspunsul dorit.
Spuneţi că au loc discuţii despre nivelul adecvat al riscului. Dar avem nevoie de o discuţie dacă aceste niveluri de risc vor fi gestionate la nivel de stat, la nivel regional sau global. Nu e vorba doar de norme. Legiuitorii sunt cei care vor monitoriza normele.
Absolut. IOSCO a militat pentru o abordare prudentă a riscului, lucru pe care ni-l dorim şi noi. Solvency II a fost despre management bazat pe risc. Este esenţial să injectăm aceste principii în viitoarele reglementări privind sistemul bancar, şi este esenţial să facem schimb de norme în întreaga lume, pentru că actuala criză ne-a demonstrat cât de legaţi suntem.
Partidul Socialist European militează, în programul său, pentru un reglementator european în sectorul financiar. Dv păreţi că vă îndoiţi de acea idee.
Singurul lucru care mă preocupă este această autoritate şi modul în care putem coordona lucrurile cât de repede posibil. Trebuie să ne concentrăm, momentan, pe această criză. Nu putem aştepta o autoritate care s-ar putea forma în 3 ani. Sper ca, până atunci, criza să se fi terminat. Deci aş nuanţa reacţia mea pe baza faptului că avem nevoie să îi determinăm pe oameni să acţioneze transfrontalier, atunci când este nevoie de asta. Trebuie ca mandatul legal să fie obligatoriu pentru a autoriza transferurile rapide de capital, de pildă, pentru a-şi îndeplini obligaţiile, în special pentru consumatori. Doar atunci vom face ca încrederea să revină, doar când noi, ca reglementatori, vom lucra împreună.
Pe termen lung, când vedeţi bănci lucrând în mai multe ţări, bănci mari, care lucrează dincolo de frontiere, nu ar trebui şi autoritatea de control să fie, la rândul ei, supranaţională?
Eu sunt un admirator al lui Delors. Delors este cel care a avut ideea acestei autorităţi integrate. Nu ar trebui să facem acest lucru doar cu asigurări în sectorul bancar, trebuie să ne asigurăm, de asemenea, că pieţele de capital şi sectorul valorilor mobiliare sunt şi ele legate de asta. Trebuie să ne asigurăm că procedăm corect, că puterea există legal, pentru ca oamenii să se bazeze pe această structură. Dacă am avea această structură, ar fi mai bine pentru Europa şi ar răspunde criticilor care vin dinspre SUA, care se îndreaptă rapid către un reglementator federal.
Acum, toată lumea doreşte să reglementeze totul. Îmi amintesc un interviu cu Comisarul Kallas, acordat săptămânalului german ‘Die Zeit’, în 2007. Acolo afirma că UE a încercat să stabilească reguli mai stricte cu privire la sectorul financiar în anii precedenţi, dar că grupuri de presiune au intervenit la Bruxelles şi i-au oprit pe europeni să procedeze astfel. Este asta o problemă, în UE?
Să asculţi grupurile de interese este întotdeauna o problemă, legată de încotro de îndrepţi, cum procedezi, asta e clar. Nu e vorba doar despre norme referitoare la sume fixe, la capital, la active, este vorba şi despre conduita din consiliile de administraţie şi despre oamenii care apelează la piaţă pentru un sfat transparent. Majoritatea legislaţiei europene depinde de compromisuri. Dar trebuie şi să precizăm ce principii vom stabili, cum vom stabili limitele. Câteodată, limitele nu sunt stabilite într-un mod eficace. Cel mai mare grup de lobby în EU îl reprezintă însăşi statele membre, guvernele.
Îmi cer scuze că sunt aşa abrupt, dar ascultând toate aceste întrebări, inclusiv pe ale mele, am sentimentul că suntem pe Marte, pe altă planetă, într-un domeniu al unei economii virtuale. Ce se întâmplă însă cu economia reală, care face mulţi oameni să sufere, cu toate falimentele şi creşterea şomajului? Avem impresia că această parte a crizei nu a fost considerată de către cele 27 de state membre şi de către G20, că adâncimea crizei nu a fost încă înţeleasă.
Criza financiară este conectată cu criza reală a economiei. Pe măsură ce şomajul va creşte, oamenii vor răceala ei, sunt de acord. E prin urmare esenţial să avem ceva ce rulează în paralel, ce tratează în adâncime economiile noastre. Va trebui să înfruntăm un şomaj structural considerabil în domenii unde nu ne aşteptam, precum industria fabricării de maşini. De asemenea, trebuie spus că suntem într-o piaţă globală, competitivă, şi sunt îngrijorat că uneori, banii vărsaţi în aceste industrii vor fi pentru subsidiere şi nu pentru susţinerea pe termen lung a acestor activităţi. În ceea ce priveşte ajutorul acordat de industria financiară acestor industrii. Trebuie să ne întoarcem la întrebarea dacă ne putem sprijini pe bănci pentru ajutor. Şi nu putem. Nu există altă metodă decât utilizarea finanţelor publice pentru a balansa această diferenţă.
Lipsa de încredere în bănci înseamnă şi că nu ne vom reveni sau avea speranţe.
Lipsa de încredere e evidentă, mulţi reglementator au spus asta, dar băncile sunt cele care nu vor să împrumute. Trebuie să le insuflăm încredere. Uneori a le ajuta să înţeleagă valoarea activelor lor e o parte a răspunsului ce trebuie să-l găsim.
Le-am dat deja foarte mulţi bani.
Adevărat. Şi generaţiile următoare vor plăti preţul acestui lucru. Dar e mai bine că am stabilizat măcar economia şi am făcut ceva acum decât să nu fi făcut nimic.
Rob, şi apoi Jannis.
Ce poţi spune cuiva care tocmai şi-a pierdut slujba pentru că nişte bancheri i-au aruncat banii?
Ce poţi spune cuiva care şi-a pierdut slujba? Toţi am trecut prin asta. Mi-am pierdut slujba în trecut, ştiu ce înseamnă să fii şomer. Trebuie să avem un răspuns practic, ceva care ajută oamenii să se recalifice sau să presteze o muncă echivalentă. Trebuie să ne asigurăm că există alte slujbe la care se pot întoarce oamenii. Aceasta înseamnă continuarea programelor UE şi naţionale, şi poate dezvoltarea lor, şi nu construirea de noi bariere în calea creării de locuri de muncă noi. Trebuie evitată crearea de reglementări care să oprească creşterea economică. Se spune că economia verde poate fi un pas înainte. E adevărat. Dar s-ar putea să nu fie suficiente locuri de muncă în acest domeniu, aşa că trebuie folosite nişte segmente industriale tradiţionale pentru a absorbi rata actuală mare de şomaj.
Înseamnă asta şi mai multe investiţii şi datorii guvernamentale?
În absenţa unei activităţi comerciale, în privinţa împrumutului către afaceri, nu văd nicio altă alternativă. Keynes a spus asta cu mulţi ani în urmă. Nu sunt un socialist neo-clasic heirupist dar nu văd nicio scăpare din criză. Am învăţat asta din trecut. Persistând în a ne asigura că cererea agregată e o arie ce se poate dezvolta, pe care o putem genera, însă câteodată aceasta trebuie să vină de la guverne.
Preşedintele german, Horst Koehler, spune că a face faţă crizei este un test de democraţie. Sunteţi de acord? Credeţi că aceste nelinişti financiare se vor transforma în criză politică?
Neliniştile sociale şi problemele economice merg mână în mână. Este de responsabilitatea claselor politice din Europa, a guvernelor, a noastră a tuturor, nu doar a partidelor de opoziţie care profită de aceste schimbări, să readucem încrederea şi să urmărim obiectivele de dezvoltare.
Peter Skinner, vă mulţumesc. Le mulţumesc şi celor trei jurnalişti invitaţi şi dv, pentru atenţie. Ne revedem la următoare ediţie a emisiunii ‘Conferinţa de presă’.
|
