Publicat pe 16 martie 2010

Criza din Grecia ridică întrebări

Durata: 18 minute

Vom analiza drama Greciei, care taie din salarii şi pensii şi creşte TVA-ul şi taxele pentru a-şi plăti datoria la timp şi pentru a evita falimentul. Grecia încearcă să se descurce singură, dar cere solidaritate din partea UE. Dar ce înseamnă ‘solidaritate’ dacă nu un împrumut de urgenţă? Cum reacţionează zona euro pentru a evita crize asemănătoare în alte ţări cu economii fragile? Mai multă solidaritate? Mai mult control? Mai puţină speculă? Vom vedea.

CARE ESTE SOLUŢIA?

Pentru a înţelege mai bine cum se poate ieşi din puzzle şi cum se pot preveni crize viitoare, îi am alături de mine pe Pervenche Beres, membră a Comisiei speciale pentru criză a Parlamentului European, şi pe Carsten Brzeski, economist la ING Bank. Dar, pentru început, să privim reportajul realizat de Jim Gibbons pe tema tragediei greceşti şi a dezastrului din zona euro.

Mii de turişti vizitează Grecia pentru a vedea ruinele civilizaţiei antice. Acum grecii îşi contemplează ruinele propriei economii şi preţul ascunderii datoriei publice s-a întors pentru a-i bântui. Nimeni nu pare dispus să vorbească cum şi de ce Grecia şi-a ascuns stadiul finanţelor. Există o cerere, din partea PE, de a avea o audiere publică întrucât trebuie să se dea nişte explicaţii.

Toate părţile implicate, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, liderii Eurogrupului, autorităţile din Grecia, Eurostat şi băncile implicate trebuie să ne ofere explicaţii.

Grecia nu este prima sau singura ţară care a beneficiat de instrumente financiare exotice pentru a ascunde gaura din buget. Cum a funcţionat? Grecia şi-a vândut venitul viitor din loterie şi taxele de aeroport în schimbul unor sume instant şi a unei dobânzi uriaşe.

Era 2001, iar puşculiţa era goală. Transformarea unei datorii în monedă străină la o rată de schimb favorabilă a dus la un flux de venit în Trezoreria Greciei. Grecia a trebuit să îl ramburseze, dar plata datoriei a fost amânată până la expirarea termenului convenit. Dar, atunci când va veni termenul, dacă nu va avea bani suficienţi, Grecia va primi nişte veşti proaste. Această tranzacţie a fost una de swap valutar, una din aşa numitele instrumente derivate OTC, care implică bănci de investiţii, nu toate de pe Wall Street. Împreună, acestea formează o piaţă imensă şi non-transparentă.

Totalul derivatelor s-a situat la de 70 de ori PIB-ul mondial pe 2007. A mai scăzut ceva de atunci, ca rezultat al crizei, dar nu mult. Cu alte cuvinte, este vorba despre mai mulţi bani decât există în lume. UE a schimbat regulile, în 2008, pentru a interzice astfel de afaceri dar, dat fiind caracterul lor secret, cum poate fi sigură Europa că nu există mai multe astfel de afaceri?

Transparenţa în legătură cu derivatele este de o importanţă crucială, în special referitor la statele membre. Este miezul activităţii noastre din următoarele săptămâni.

Nu a fost ceva ilegal atunci când Grecia a încheiat afacerea cu Goldman Sachs. Să însemne oare că este nevoie de o reglementare mai strictă? Sau de puteri de investigare mai mari pentru Eurostat, biroul de statistică al UE, responsabil şi cu datele financiare?

Trebuie să apăsăm butonul ‘Transparenţă’. Comisia ar trebui să insiste pe o mai mare claritate. În Parlament, vom adresa aceleaşi întrebări. Autorităţile din SUA investighează rolul băncii Goldman Sachs în ascunderea datoriei Greciei. Între timp, probabila salvare a Greciei a făcut ca euro să îşi revină. Ajutorul nu răspunde decât problemelor immediate şi depinde de acţiunea drastică a Atenei de a reduce deficitul. Sindicatele din Grecia ameninţă dacă măsurile de austeritate se înăspresc, dar se merită să strângi cureaua, cum bine ştiu irlandezii.

Disciplina fiscală poate avea neajunsuri pe termen scurt pentru cetăţeni, dar dă roade pe termen lung şi situaţia devine una favorabilă, în locul uneia fără ieşire. Irlanda, în ciuda problemelor sale, a recâştigat încrederea pieţei. Grecii au nevoie de şi mai mult noroc decât irlandezii pentru a o recâştiga.

Pervenche Beres, Grecia a anunţat un plan nou de austeritate strict. Deci Grecia îşi plăteşte greşeala, dar cere solidaritate din partea Europei. Ce înseamnă asta?

Cred că unul din motivele pentru care Grecia se află în situaţia asta este că guvernul anterior, în special, nu şi-a făcut temele legate de reforma structurală etc, ani întregi. Nu au fost suficient de curajoşi pentru a face faţă temei. Dar ceea ce se petrece în Grecia nu prea are legătură cu situaţia reală şi cu politica guvernului actual. Are legătură cu jocul pe care îl face piaţa financiară şi cum încearcă să redeschidă orice jocuri mai poate pentru a-şi urma procesul speculativ în interiorul UE.

Ce este important acum este ceea ce i s-a cerut Greciei, pentru mine, destul de îngrijorător. De-a lungul crizei, toată lumea a spus că modelul social, şi anume stabilizatorii automaţi, au fost importanţi în trecerea prin criză. Iar noi cerem Greciei să-şi distrugă stabilizatorii automaţi. Ştiu că au treburi de făcut, dar modul în care s-a procedat şi lipsa de solidaritate din partea altor state membre UE şi lipsa unui mecanism UE este o problemă reală pentru toate celelelate state membre.

Vă referiţi la o lipsă a solidarităţii financiare sau la o lipsă a controlului? Vom discuta despre asta mai târziu.

La ambele.

Sunteţi de acord cu această analiză?

Cred că este evident că Grecia nu şi-a făcut temele. Dacă ne uităm la solidaritate, regulile pe care le avem în Europa sunt foarte clare. Avem regula de 3% şi Tratatul şi Pactul de Stabilitate şi Creştere au fost interpretate astfel încât, dacă nu le îndeplineşti, trebuie să îţi faci temele pentru a reveni la o poziţie durabilă a finanţelor publice. Dacă nu faci asta, nu mai există nicio clauză de ieşire, aşa că nimeni nu trebuie să plătească pentru păcatele altora. E ca şi cum grecii ar fi dus-o tot într-o petrecere în ultimii 10 ani, în timp ce olandezii şi germanii luau o cină sobră. Nu poţi cere acum olandezilor şi germanilor să plătească pentru acea petrecere care a durat 10 ani. Sigur, trebuie să existe solidaritate. Este ceea ce se şi întâmplă. Avem BCE şi toată lumea spune: ‘Da, vă vom ajuta’, dar este vorba despre sprijin moral şi aşa şi trebuie.

Este suficient în această fază pentru a ţine piaţa departe de speculanţi?

Pe moment, chiar astăzi se pare că piaţa consideră că există un semnal. Dar nu sunt de acord cu cele spuse mai devreme pentru că Tratatul... Poţi spune, stând pe scaun, ‘Trebuie respectat procentul de 3%’. Nimeni nu a respectat acel procent. Ţări precum Spania, care au respectat procentul de 3%, sunt şi ele, acum, în situaţii grele. Evident, aceste reguli nu sunt suficiente pentru a avea o bună coordonare economică în interiorul UE şi este timpul să admitem acest lucru. Desigur, Germaniei îi merge bine, dar Germania a dus-o bine cu deflaţia salariilor şi beneficiul acestei pieţe interne. Unul din obiectivele Pactului de stabilitate a fost acela de a asigura o anumită convergenţă între economiile de zonă. Ştim că nu poţi avea o monedă unică şi economii foarte divergente. Ce am văzut şi observat este că primii 10 ani ai zonei euro s-au încheiat cu o situaţie mai divergentă în economiile zonei euro. Deci Pactul de stabilitate şi creştere nu a dat roade.

Aţi menţionat că problema reală în zilele noastre sunt aceste speculaţii care s-ar putea petrece şi într-o altă ţară. Sunteţi de acord, dle Brzeski? Credeţi că am putea ajuta zone euro creând reguli noi pentru a interzice astfel de acţiuni?

Speculaţiile pe pieţele financiare sunt un simptom, nu cauza problemei. Desigur, vedem acum că există anumite tipuri de asigurare prin care poţi specula în detrimentul unei ţări. Se merge prea departe. Este ca şi cum ai profita de o asigurare contra incendiu pe casa vecinului. Este, evident, un nonsens. Există modalităţi prin care... Probabil nu poţi pune capăt acestor produse, dar, de pildă, poţi găsi mijloace de a spune: ‘Trebuie să fii titularul unei obligaţiuni greceşti dacă vrei asigurare.’

Sunteţi de acord?

Principala problemă este că majoritatea acestor produse aparţin şi sunt vândute şi transferate de către bănci de investiţii din SUA, care au fost extrem de proactive în a se asigura că nu există vizibilitate şi vreo piaţă reală cu compensare în interiorul UE. Iar acum unul din statele noastre plăteşte pentru asta. În ceea ce mă priveşte, eu cer ca aceste produse să fie interzise. Asta înseamnă restricţionarea ‘short-selling’, CDS. Este nedrept ca Grecia, poporul grec, să facă efortul pe care i-l cere guvernul său, iar Goldman Sachs să continue să-şi vândă CDS-urile prin Europa.

Riscul este că şi alţi cetăţeni europeni vor trebui să plătească pentru Grecia.

Dv spuneţi asta.

Da. Vom vedea.

Dar acum trecem la subiect. Criza greacă a scos la iveală slăbiciunile uniunii monetare. În primul rând, nu există solidaritate pentru a ajuta ţările în dificultate. A venit timpul pentru a crea un Fond Monetar European, independent de bani americani?

FONDUL MONETAR AL UE

Dle Brzenski, am auzit multe, în ultima vreme, despre crearea unui Fond Monetar European. Ce părere aveţi despre a strânge laolaltă nişte bani pentru a ajuta membrii mai slabi ai clubului?

În final, aceasta este slăbiciunea regulilor actuale. Nu avem un mecanism clar de rezolvare a crizei. De asemenea, nu va rezolva chiar acum criza Greciei. Dar, dacă privim dincolo de Grecia, sunt de acord că avem nevoie de un mecanism de rezolvare a crizei. Un Fond Monetar European este o idee bună. Desigur, întrebarea este cine va plăti pentru el şi acesta este detaliul. Nu ştiu ce propune dna Beres. Dacă se va lua propunerea în care doar statele care sunt ‘rele’ din punct de vedere fiscal, care nu se află într-o poziţie fiscală foarte sigură... Dacă doar acestea ar contribui la acest fond şi ar începe să strângă bani, atunci ideea este una bună. Dacă vă gândiţi la crearea unui fond în care ţările bogate să trebuiască să plătească pentru cele sărace, atunci cred că ne vom afla în aceeaşi problemă ca acum, care este extrem de dificil de vândut din punct de vedere politic, pentru că ar însemna, din nou, ca în Olanda şi Germania contribuabilul să plătească pentru petrecerea din Grecia şi din alte ţări.

Deci cine ar trebui să plătească pentru acest fond, dacă va fi unul?

E interesant. În final, sunteţi cu totul împotriva solidarităţii UE. Dacă dv consideraţi că zona euro poate fi durabilă cu egoism naţional, nu vom reuşi niciodată. Ce am propus astăzi, în Partidul Socialist European, este ca BEI, Banca Europeană de Investiţii, să ia împrumut pe piaţă şi să dea cu împrumut ţărilor care sunt victime ale speculaţiilor. Aceasta ar fi o primă etapă.

Deci un fel de împrumut. S-ar putea accepta aşa ceva?

Sunt două lucruri. M-aţi înţeles greşit. Nu sunt împotriva solidarităţii europene. Aţi menţionat FMI. Cred că mândria este un sfetnic rău. De ce nu am implica FMI-ul în această chestiune? FMI-ul are bani. FMI-ul are experienţă.

Nu este o chestiune de mândrie, e o chestiune de auto-responsabilitate. Ţările din zona euro trebuie să-şi rezolve singure problemele. Evident, dacă ne aflăm acum în această situaţie, asta se întâmplă pentru că nu am construit mecanismele de care e nevoie pentru a avea o coordonare economică între statele membre. Asta este.

Nu aţi discutat despre cine dă banii atunci când aţi vorbit despre BIE. Nu aţi discutat despre această chestiune.

Ba da. Am spus că BEI se va împrumuta de pe piaţă.

Da, dar cine va da banii? Dacă te împrumuţi de pe piaţă, nu este suficient. S-ar putea să fie suficient pentru Grecia, o ţară mică. Dar nu ar fi suficient pentru Spania sau pentru o ţară mai mare. Vorbim despre mulţi bani. Ne-am dori să înţelegem.

De aceea am şi spus că aceasta este doar prima etapă a propunerii. Este adevărat că dacă în final vom fi consecvenţi în zona euro, la un moment dat va trebui să discutăm despre o asigurare comună a ţărilor pentru datoria suverană. Nu este ceva absurd când împarţi aceeaşi monedă. Cunosc argumentul...

Dar Fondul Monetar European nu înseamnă asta. Încă nu aţi discutat despre cum veţi finanţa Fondul Monetar European. De aceea aţi spus că nu împărtăşesc solidaritatea cu europenii, pentru că sunt împotriva Fondului Monetar European şi sunt împotriva ideii ca săracii să fie salvaţi de bogaţi.

Dacă sunteţi în favoarea unei solidarităţi europene, cum ar trebui, pe lângă sprijin politic, să se manifeste această solidaritate?

Nu poţi face nimic altceva decât să îţi demonstrezi sprijinul, ajutând guvernul grec să continue cu finanţele publice. Trebuie să plătească 30 de miliarde de euro până la sfârşitul anului. Poate că nu vor reuşi să strângă atât. Este o întrebare practică: unde pot găsi banii.

Avem FMI-ul. Desigur, am putea veni cu o garanţie, dar riscul acestei soluţii a BEI, a acordării unei garanţii, este că va crea un precedent.

Aceasta este adevărata problemă atunci când creezi un fond. Dacă ajutăm o ţară, vom da un exemplu negativ Italiei, Portugaliei sau Spaniei. Care este opinia dv?

Nu, cred că trebuie să fim consecvenţi. Dacă am crede în solidaritatea UE, nu am putea cere unui stat să îşi schimbe în mod radical bugetul, capacitatea de a cheltui, după care să nu îi oferim niciun semnal concret de solidaritate.

Am ajuns la ultimul punct. Tragedia greacă pare a fi enormă, în special pentru că avem impresia că totul s-a produs atât de rapid, ceea ce nu este posibil. Cum se face că instituţiile europene nu au reuşit să înţeleagă şi să prevină aceste evenimente? Eurostat, Comisia Europeană, BCE, ce nu a funcţionat?

MAI MULT CONTROL?

Voi începe cu dv, Pervenche Beres. Ce nu merge?

Data trecută când am revizuit Eurostat a fost deja din cauza situaţiei Greciei. Atunci când a venit la putere guvernul anterior, a fost un scandal legat de cifrele date de Grecia pe bilanţul contabil. A avut loc o revizuire a Eurostat şi Comisia a fost sprijinită de acest Parlament în a face posibil ca anchetele Eurostat din diferitele state să poată afla corectitudinea cifrelor oferite de respectivele state. În Consiliu, această propunere a fost respinsă, în special de Germania şi Franţa. Astăzi înţeleg că vom redeschide discuţia şi mă tem că acelaşi lucru se va petrece din nou. Putem discuta despre solidaritate, despre responsabilitate, dar, atunci când există o propunere concretă, aceasta trebuie promovată. Întotdeauna am considerat că Pactul de stabilitate şi creştere este util pentru că te face să te uiţi la durabilitatea finanţelor publice. Nu există nicio îndoială. Nu este un joc. Dar, în plus, acest lucru nu îţi oferă decât un scor, după ce meciul a fost jucat. Nu te ajută să joci bine. Odată ce te afli închis în aceeaşi monedă, ai nevoie de o abordare mai cooperantă, mai coordonată pentru a optimiza potenţiala creştere. Acest lucru nu a fost rezultatul Pactului de stabilitate şi creştere. Aceasta este provocarea cu care ne confruntăm acum.

Mai arată că dacă trebuie delegată putere de la nivelul statelor membre către o instituţie europeană, oricare ar fi aceasta, vezi mereu cum statele membre calcă pe frâne.

Credeţi că a venit momentul pentru aşa ceva? Germania niciodată nu va...

Dacă Germania vrea ca Grecia să ofere cifre relevante, va trebui să autorizeze Eurostat să verifice ce se petrece acolo.

Aici sunt total de acord şi acesta este răspunsul la întreaga problemă. Se poate că nu suntem de acord în ceea ce priveşte plata, dar dacă vrem să mergem înainte cu Europa, trebuie să înţelegem că e nevoie ca puterea să fie delegată.

Vă mulţumesc mult.
Atât pentru această săptămână. La revedere!