Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alexandru Beldiman

    Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întâmplare după răzvrătirea grecilor, 1821

    Fragmente

    [Invocaţia]

    Ce necaz, ce osândire, vai mie! ce foc amar,
    Ce trăsnet şi ce lovire, ce otrăvitori pahar.
    Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gând,
    Jalnica ţării stricare s-o vază aşa curând?
    În ce stare, amar mie! te cutremuri când priveşti
    A lacrimilor năvală, chip nu este s-o opreşti.
    Toată ţara-i în picioare, om peste om dă fugând,
    O suflare nu întâmpini şi să n-o privesti plângând.
    Sate, oraşe, ţinuturi, mai toate pustiile vezi;
    Ş-un norod în îngrijire, atâta încât nu-l crezi
    Povăţuitoriu1 nu crede, n-ascultă mângăitoriu,
    Aleargă, neştiind unde, vor liman2, cer agiutoriu.
    Cine să-l povăţuiască3, căci dregătorii n-au rămas,
    Cei mai îndrăzneţi şi vrednici din dregătorii s-au tras4
    Vai, ponorături5, prăpăstii, codrii cei înfricoşaţi
    Gem de duioasa oftare a celor înspăimântaţi.
    Toţi aleargă, cer scăpare, în pustiuri năvălesc,
    Căci viaţa, starea toată-n primejdie o privesc;
    Mâinele la ceriu ridică, înalţă adânci oftări,
    Plâng cu tânguire mare, privind jalnicele stări.
    Aice am trebuinţă de Iraclit6 să aduc,
    Starea Moldovii să plângă, sau să pui să scrie Iung7.
    Dar, în câtu-i prin putinţă, mă voiu nevoi şi eu
    Osânda ţării a scrie, oricât-mi va fi de greu.

    [Parada eteriştilor]

    După prânz la noă ceasuri, încă păr-a nu toca,
    Năvală mare de oameni, cela pe cela călca;
    Întreb ce-i? îmi spun că oastea trece pe uliţă-n sus,
    Dar c-o paradă ciudată încât nu este de spus.
    Alerg, mă duc la fereastră, stau şi eu ca să privesc,
    Şi văz, ceea ce vrodată a mai vedè nu gândesc.
    Mai întâi trâmbacii curţii, călări mergând trâmbiţa
    După ei, călări doi preuţi, falnici încât nici căta
    Amândoi cu şishanele, greci, dar bine îmbrăcaţi,
    Cât n-aveau deosebire din ostaşii ceilalţi.
    Unul dintre doi cocardă avè şi purta la cap,
    Iar altul de fir o cruce o pusese la potcap.
    După dânşii, într-o butcă, un arhiereu vinè,
    Cu omofor peste rasă, şi-n mână cruce ţinè.
    Sârb era arhiereul, cârn la nas şi rău făcut,
    Un vânturători de lume, făţarnic, mult prefăcut,
    După ei începè oastea, arnăuţii toţi în rând,
    Îi privei cu mare fală, giucând caii şi mergând.
    Mai la urmă Hiliarhul, îmbrăcat foarte curat,
    De a sa ofiţerime se afla încungiurat.
    Muzica italienească după dânsul răsuna,
    Îţi părè pe pământ Aris, şi dând pildă îndemna.
    Şi-ndată artileria cu şef şi artilerişti,
    Şi pentru mai mare fală, cinci-şase din eterişti.
    Anastasi Pezodromul era întru acest hal,
    Încât făcè mare silă, a putè să stè pe cal.

    [Fărădelegile ienicerilor]

    Enicerii de mândrie, îngâmfaţi cât nu s-au dat
    Vindè cu o fală mare acele ce au prădat;
    Blane, straie şi odoară, cât văzând te minunai,
    Iar aere, antimisuri, erau harşele pe cai;
    În stihare şi-n feloane, mulţi se primblau îmbrăcaţi,
    Cu alte multe odăjdii, spre vânzare încărcaţi;
    Prinse de fer şi de sârmă, grele încât se putè,
    Sfinte hărăziri de ctitori ce de râvna lor ardè,
    Evanghelii de preţ mare, sfinte potire cum vrei,
    Care de care să vânză, să gâlcevè între ei.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Iau obraz mult enicerii, de ustale n-ascultau,
    Toţi să tăvăleau prin crâşme, şi precum vrè se purtau.
    De-a lor răcnete cumplite, uliţele răsunau,
    Butcă de trecè, trei-patru în coadă se aninau;
    Răcnè şi da din pistoale, cel dinuntru nu sufla,
    Poţi închipui cu mintea, în ce stare se afla;
    Din pistoale, zi şi noapte, slobozè neâncetat,
    De fugei, dai peste dracul, unde nu l-ai căutat;
    Mulţi răniţi din întâmplare, alţii căzuţi morţi pe loc,
    De făceai vro arătare, răspuns era: „Zarar ioc”.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    În nişte aşa prelejuri, când pistoalele juca
    Cine îndrăznea o strună ca aceasta a călca?...

    Note

    1. Conducător.

    2. Adăpost.

    3. Conducă.

    4. Retras.

    5. Surpături, ruine.

    6. Eraclit, filosof grec, care se tângula necontenit.

    7. Young, poet englez (1681 — 1765), plin de melancolie.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA