| Ştiri / Ştiinţă |
A şasea extincţie
GH. MĂNOIU | 26 DECEMBRIE 2022
Ştiinţa a considerat că au existat cinci extincţii în masă în istoria Pământului. Fosilele indică însă o a şasea, cu doar 8 milioane de ani înainte de Marea extincţie ce a avut loc în urmă cu 252 milioane ani şi care probabil a ajutat-o pe aceasta.
Dimetrodon grandis, una dintre speciile dispărute în Permian. 
Dacă se confirmă, ar însemna că viaţa în perioada Permian a fost lovită de un dublu ghinion. Această a doua dispariţie din Permian, nou descoperită, ar fi lăsat ecosistemele vulnerabile la lovitura finală.
Marea extincţie, sau Marea moarte, a distrus mai mult de 90 la sută din toate speciile marine, precum şi 70 la sută dintre animalele terestre.
Acesta este considerat evenimentul de stingere cel mai cuprinzător din toate timpurile şi singurul care a provocat extincţia în masă a insectelor.
A marcat sfârşitul erei Paleozoice, care ţinuse 288 milioane ani, perioadă în care s-a produs evoluţia primelor animale marine cu cochilii tari şi a primelelor plante şi animale terestre.
Astăzi, toată viaţa de pe Pământ este descendentă din doar patru la sută dintre speciile de atunci, care au supravieţuit.
Trilobiţii, care au prosperat timp de 270 milioane ani, au fost şterşi de pe faţa Pământului.
Reptilele precum Dimetrodon şi Dinocephalians au dispărut, înlocuite cu strămoşii dinozaurilor, păsări, pterozauri, crocodili şi mamifere.
Până acum, în afara celor cinci episoade majore de extincţie, au mai fost descoperite vârfuri ale unor extincţii în Permian care au fost considerate locale.
Cercetătorii de la Universitatea din Hull, Marea Britanie, au găsit aceste urme şi în regiunea arctică, ceea ce face ca evenimentul să fi fost global.
Fosilele analizate au fost descoperite în Spitsbergen, Norvegia, Groenlanda şi sugerează că mai mult de 50 la sută dintre toate genurile marine au murit în timpul evenimentului, unele grupuri pierzând 80 la sută, iar amoniţii şi coralii suferind cel mai mult.
Pe o scară geologică, aceste două extincţii din Permian a avut loc atât de aproape, încât, s-ar putea ca speciile să nu fi avut timp de recuperare de la primul eveniment şi să fi fost lovite de al doilea, iar grupurile de astfel de organisme să fi fost slăbite în mod fatal.
De exemplu, trei sferturi dintre genurile de trilobiţi au dispărut în primul eveniment, lăsând doar cinci genuri supravieţuitoare, care au fost apoi distruse la sfârşitul Permianului.
În schimb, alte extincţii în masă au fost separate de cel puţin 50 de milioane de ani.
La sfârşitul Permianului a fost o activitate vulcanică foarte intensă, dar dacă acest lucru a dus la extincţie, rămâne de văzut.
Încălzirea globală cauzată de creşterea de dioxid de carbon din atmosferă poate fi o cauză, ca şi răcirea cauzată de oxizii de sulf şi de norii de cenuşă şi acidificarea oceanelor din regiunile arctice. Fiecare extincţie în masă a fost rezultatul mai multor factori.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
